BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Anunțuri
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
  • Economic
  • Educație
  • Cultură
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
România
Poliția Română: Registrul național cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, operațional

Poliția Română: Registrul național cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, operațional

la 1 July 2021 15:59
1 Comentarii

Poliția Română: Registrul național cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, operațional

1 July 2021 15:59
Poliția Română a anunțat joi că Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor a devenit operațional.
Poliția Română a anunțat joi că Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor a devenit operațional.

Trimite articolul

X

Potrivit unui comunicat al IGPR, Registrul se organizează și se ține de unitățile Poliției Române, prin structuri specializate în acest domeniu, și se constituie ca o evidență distinctă de cea a cazierului
judiciar.

„Registrul reprezintă un mijloc de cunoaștere, supraveghere și identificare operativă a persoanelor care au comis infracțiuni privind traficul și exploatarea persoanelor vulnerabile, infracțiuni contra libertății și integrității sexuale”, se arată în comunicat.

În Registru se ține evidența următoarelor persoane:

[eadvert]

-persoanelor fizice condamnate ori împotriva cărora s-au luat alte măsuri cu caracter penal potrivit prevederilor Legii nr. 286/2009, cu modificările și completările ulterioare, precum și a celor față de care au fost dispuse măsuri procesual-penale în legătură cu infracțiunile anterior enumerate, de către organele române competente;

-persoanelor de cetățenie română, despre care s-au primit comunicări de luare în evidență din partea autorităților centrale din celelalte state membre și a autorităților competente din statele terțe, cu
privire la săvârșirea unei infracțiuni de acest fel;

-persoanelor născute în străinătate, despre care s-au primit comunicări din partea autorităților competente ale altor state, cu privire la săvârșirea unei infracțiuni dintre cele enumerate și cu privire la care sunt date că se deplasează sau că se pot deplasa pe teritoriul României.

Conform polițiștilor, nu se înscriu în Registru persoanele fizice care, la data comiterii faptelor, erau minore, cu excepția cazurilor în care instanța de judecată a dispus aceasta în mod expres, în cadrul unui proces penal.

IGPR informează că certificatul de integritate comportamentală este documentul eliberat persoanelor fizice, care atestă lipsa înscrierilor în Registru sau, după caz, datele înscrise în Registru cu privire la acestea.

Persoanele fizice interesate pot obține propriul certificat de integritate comportamentală în aceleași condiții în care se poate obține certificatul de cazier judiciar, respectiv în baza unei cereri-tip, cu datele cu caracter personal completate și motivată, depusă personal la orice unitate sau subunitate de poliție în care funcționează ghișeu de eliberare a certificatelor de cazier judiciar.

Acesta se eliberează în termen de cel mult 3 zile de la data solicitării și este valabil 6 luni de la data eliberării.

Polițiștii precizează că odată cu operaționalizarea Registrului, toate persoanele aflate în evidențele cazierului judiciar privind săvârșirea infracțiunilor enumerate și care îndeplinesc condițiile prevăzute în Legea nr. 118/2019 au fost înscrise și în Registru.

„În scopul prevăzut de Legea nr. 118/2019, persoana înscrisă în Registru este supusă fotografierii, înregistrării dactiloscopice, precum și prelevării probelor biologice, în vederea introducerii profilelor genetice în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare, fără consimțământul acesteia. (…) Fotografierea, prelevarea datelor dactiloscopice, precum și prelevarea probelor biologice se realizează de către personalul Poliției Române instruit în acest sens, utilizând procedeele specifice de lucru și infrastructura existente la nivelul acestei instituții. În vederea efectuării operațiunilor anterior descrise, persoana în cauză este înștiințată cu privire la obligativitatea de a se prezenta, în termen de 5 zile lucrătoare de la înștiințare, la sediul organului de poliție competent, pe raza căruia își are domiciliul sau reședința. Persoanele născute sau condamnate în străinătate au obligația de a se prezenta la cel mai apropiat organ de poliție competent”, se mai arată în comunicat.

Dacă persoana înscrisă în Registru nu se prezintă la poliție sau dacă refuză să se supună fotografierii, înregistrării dactiloscopice sau prelevării probelor biologice, va fi constrânsă la aceasta, potrivit reprezentanților IGPR.

De asemenea, persoanele înscrise în Registru au obligația de a se prezenta periodic la organele de poliție, pe raza cărora domiciliază sau își au reședința, dar nu mai târziu de o dată la 3 luni, pentru a comunica acestora informații relevante referitoare la profesia, meseria sau activitatea pe care o desfășoară, mijloacele de existență, persoanele minore, în vârstă, cu dizabilități sau vulnerabile cu care locuiesc sau cu care au intrat în contact în mod direct și sistematic, unitățile de învățământ școlar sau preșcolar, taberele de copii, spitalele de copii sau orice loc frecventat în mod preponderent de copii, în care au avut acces în această perioadă, adresa unde locuiesc și modalitatea de comunicare cu organele de poliție.

Totodată, persoanele înscrise în Registru au obligația de a anunța, în prealabil, poliția în cazul intenției efectuării oricăror deplasări din localitatea de domiciliu mai lungi de 15 zile, inclusiv cu privire la localitatea de destinație, scopul deplasării, perioada de deplasare și mijlocul de transport folosit, și de a se prezenta la poliție pentru a comunica despre aceasta și a fi luate în evidență, în termen de cel mult 3 zile.

Nerespectarea obligațiilor constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

Sursa: Mediafax

Trimite articolul

X
Taguri:
igpr ,
infractiuni sexuale ,
politia romana ,
registru infractiuni sexuale ,
registru persoane

1 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  1. Educaţia sexuală, civicã, creştinã says:
    July 1, 2021 at 10:42 pm

    Este un lucru bun, antirecididivâ. Dar în şcoli, orfelinate,, case de copii trebuie educația toată, inclusiv sexualã, civicã, creştinã.

    Reply
  2. powered by Surfing Waves

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Fugar de două ori. Un tânăr care s-a ascuns de polițiști într-o baltă, pentru că nu avea permis, fuge acum de închisoare
    A luat-o la goană și s-a ascuns într-o groapă cu apă când polițiștii l-au oprit în trafic, conducând fără permis. Acum, după ce a fost condamnat pentru fapta sa, se sustrage executării pedepsei și a ajuns pe lista urmăriților național.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Tenismena orădeană Giulia Popa a avansat pe tabloul principal al turneului W50 de la Burgas
    Giulia Popa a luat parte la turneul internațional ITF  W50 de la Burgas (Bulgaria), dotat cu premii în valoare totală de 40.000 de dolari.

    Economic

    Tichetele de creșă, mai valoroase din octombrie. Ce sumă primesc părinții
    Părinții care beneficiază de tichete de creșă primesc, începând cu luna octombrie, un sprijin financiar mai mare. Valoarea lunară a acestora a fost majorată de la 740 la 770 de lei, potrivit noilor reglementări aplicabile în semestrul al doilea din 2026.

    BIHON CAO

    Se întrerupe alimentarea cu apă în comuna Ceica

    BIHON CAO

    Anunț prelungire întrerupere furnizare apă potabilă în zona Ogorului din cauza unor lucrări neprevăzute

    BIHON CAO

    Anunț întrerupere furnizare apă potabilă din cauza lucrărilor la pasajul denivelat pe Centura Oradea

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Ziua doi la FestiFall 2026 aduce pe cer un spectacol cu drone și multe alte surprize
    Prima zi de FestiFall 2026 a dat tonul unui weekend plin de muzică și spectacole. Programul complet pentru ziua îl găsiți mai jos în material.

    Economic

    Munca în străinătate complică accesul la indemnizația pentru creșterea copilului
    Părinții care au lucrat atât în România, cât și într-un alt stat al Uniunii Europene, se pot lovi de o situație paradoxală atunci când solicită indemnizația pentru creșterea copilului: deși au suficiente luni de activitate pentru a îndeplini condiția legală, perioadele lucrate în străinătate nu sunt întotdeauna luate în calcul.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Centrul orașului Aleșd va fi modernizat cu fonduri europene. Cum va arăta zona după finalizarea lucrărilor
    Orașul Aleșd va avea un centru reconfigurat, cu mai mult spațiu pentru pietoni, zone verzi și locuri de odihnă, după ce administrația locală a semnat contractul de finanțare pentru amenajarea Pieței Unirii și a străzilor din jur.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X