Focul a izbucnit de la o maşină electrică în care se aflau o femeie și un bărbat. Bărbatul a reușit să iasă la timp, în timp ce femeie a murit, anunță ISUBIF.
La sosirea primelor echipaje de pompieri, incendiul se manifesta violent la nivelul unei mașini, iar ulterior s-a extins la alte trei din apropiere, a transmis ISUBIF.
În interiorul autoturismului de la care a pornit incendiul a fost identificată o femeie, care a murit carbonizată. Totodată, un bărbat, aflat în același autoturism, a reușit să se autoevacueze. El a suferit arsuri, a fost evaluat medical la fața locului și ulterior transportat la spital, scriu cei de la hotnews.ro
„Din primele verificări a reieșit faptul că incendiul ar fi izbucnit la un autoturism, flăcările extinzându-se ulterior la alte autovehicule aflate în proximitate. Cercetările sunt în desfășurare, sub coordonarea unității de parchet competente, în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii incidentului”, a transmis Poliția Capitalei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!