Sistemul de Garanție-Returnare (SGR) urmează să fie extins, potrivit unui proiect de lege propus de fostul ministru al Mediului, Mircea Fechet. Inițiativa prevede ca, din 2027, să fie incluse și ambalajele reutilizabile din sticlă, plastic și metal pentru produse precum borș, oțet, cafea sau chiar borcanele pentru conserve. Fiecare ambalaj va fi marcat cu un cod digital unic, pentru o trasabilitate completă și o reciclare mai eficientă.
Deputatul PNL Mircea Fechet explică faptul că proiectul vizează o dezvoltare firească a sistemului implementat deja pentru băuturi: „Am depus astăzi un proiect de lege prin care modificăm legislația primară în ceea ce privește ambalajele legat de extinderea sistemului de garanție-returnare. Practic ducem SGR-ul și în cămară pentru că, pe lângă toate categoriile cu care ne-am familiarizat deja urmează să extindem sistemul și la borș, la oțet, la apă distilată, la cafea sau produse pe bază de cafea”.
Totodată, el anunță o noutate importantă pentru gospodării: „Începând cu 1 ianuarie 2027 sperăm să avem sistemul de garanție-returnare și la borcane. Fie că discutăm despre borcane cu capac din metal sau de plastic, de compot, de zacuscă sau de murături, borcanele vor putea fi aduse la punctele de colectare și astfel, spun eu, vom reuși să atingem un grad de colectare adecvat a acestora”, a explicat Mircea Fechet într-o poastare pe pagina sa de Facebook.
Fechet afirmă că infrastructura existentă a sistemului de garanție-returnare este suficient de dezvoltată pentru a fi extinsă și către ambalajele reutilizabile. În prezent, SGR funcționează doar pentru ambalajele de unică folosință, care sunt distruse în momentul colectării. În cazul celor reutilizabile, însă, aceleași sticle pot fi curățate și refolosite de zeci de ori pentru produse precum sucuri, apă, bere sau alte băuturi, utilizând aceeași infrastructură deja implementată.
Fostul ministru al Mediului consideră că această extindere reprezintă o continuare firească a proiectului început în perioada mandatului său și va contribui la o Românie mai curată. Potrivit acestuia, rezultatele actualului sistem sunt deja vizibile, întrucât deșeurile precum PET-urile au devenit tot mai rare în spațiile publice.
Pentru moment, discuțiile se concentrează asupra ambalajelor care pot fi integrate în sistemul actual. Fechet menționează și problema altor tipuri de deșeuri, precum capsulele reutilizabile pentru cafea: „Capsulele reutilizabile, bineînțeles că la fel cum se întâmplă cu multe alte deșeuri care ar putea fi reciclate, ele sunt o problemă de mediu ce trebuie gestionată. În niciun caz nu putem să introducem o capsulă de cafea într-un RVM pentru că RVM-ul pretinde niște dimensiuni minime și niște dimensiuni maxime”.
Deși detaliile tehnice urmează să fie stabilite, valoarea garanției rămâne aceeași – 50 de bani pentru fiecare ambalaj returnat. Această sumă urmează să fie aplicată și ambalajelor reutilizabile, menținând continuitatea sistemului actual și oferind un stimulent clar pentru colectarea responsabilă.
Trimite articolul
XWow! Cat de logica aceasta extindere.
Mesajul final va fi: noi spargem orice ambalaj…