Noile reguli, ce vor intra în vigoare la sfârșitul lunii martie, vizează în special condițiile în care conducătorii auto pot solicita reducerea perioadei de suspendare a permisului.
Actul normativ, publicat în Monitorul Oficial pe 25 februarie, păstrează două dintre condițiile deja cunoscute: șoferii trebuie să aibă o experiență de cel puțin un an la volan și să promoveze testul de verificare a cunoștințelor privind regulile de circulație. Aceste cerințe rămân neschimbate.
Noutatea majoră apare însă în ceea ce privește obligațiile financiare ale conducătorilor auto. Începând cu 27 martie, cei care doresc reducerea perioadei de suspendare vor trebui să facă dovada că au achitat toate amenzile contravenționale primite, nu doar pe cea care a dus la suspendarea permisului, așa cum prevedea legislația până acum.
Practic, autoritățile condiționează acordarea acestei facilități de un comportament fiscal corect, obligând șoferii să își achite integral datoriile către bugetul local. Măsura are ca scop creșterea gradului de colectare a amenzilor și responsabilizarea participanților la trafic.
Există totuși o excepție: șoferii care nu au domiciliul în România vor trebui să achite doar amenda care a dus la suspendarea dreptului de a conduce pentru a putea beneficia de reducerea perioadei.
În același timp, ordonanța introduce reguli mai stricte și pentru conducătorii auto cu permise emise în alte țări. Aceștia nu își vor mai putea recupera permisul suspendat pe teritoriul României dacă nu plătesc amenda care a stat la baza sancțiunii.
Citiți principiile noastre de moderare aici!