Ei vor lua o decizie dupa Anul Nou chinezec (data de 29 ianuarie, dupa calendarul nostru).
Ar vrea sa ramana nu pentru ca duc lipsa de oferte, ci pentru ca s-au obisnuit cu victoriile si cu un sistem greu de reprodus la aceeasi scara in alta parte.
Cum in lume doar in Rusia si in China mai exista o pregatire riguroasa care sa corespunda standardelor lui Belu, tehnicianul roman este gata sa accepte provocarea viitoarei tari gazda a Jocurilor Olimpice, acolo unde orice altceva decat medalia de aur este echivalentul esecului.
La 54 de ani, Octavian Belu se simte exclus dintr-un sistem asupra caruia, desi nu l-a inventat, si-a pus amprenta si pe care l-a adus aproape de perfectiune. Daca pana anul trecut erau indispensabili, acum Belu si Bitang au devenit indezirabili.
Domnule Belu, ati batut palma cu chinezii?
Deocamdata, asteptam sa treaca Sarbatorile de Iarna la ei, fiindca Anul Nou chinezesc este abia la sfarsitul acestei luni (n.r. – pe 29 ianuarie). Exista o deschidere de a colabora. Trebuie insa sa mergem la fata locului si sa discutam toate detaliile unui viitor contract. Pana acum, n-am facut acest lucru.
Daca nu se concretizeaza nimic cu China, ce veti face?
Si eu, si Mariana Bitang avem mai multe oferte, atat individual, cat si in cuplu. Este vorba de mai multe echipe nationale, de la tari cu traditie si valoare in gimnastica, dar si de la diverse cluburi, inclusiv din SUA.
De ce nu alegeti un club in America, unde sa castigati foarte multi bani?
Pentru ca vrem sa pastram nivelul de mare performanta. Avem nevoie de un sistem care sa ne solicite experienta pe care am acumulat-o in toti acesti ani. O activitate la un club poate fi mai banoasa, dar aduce mai putine satisfactii. In plus, nu mai am rabdarea de a lucra cu copii de sase ani.
Toata lumea a auzit de metodele dure, uneori inumane, de antrenament din China. Nu va este teama ca va va fi afectata reputatia?
(n.r. – devine irascibil) Astea sunt povesti de adormit copiii. Odata ce Comitetul International Olimpic a acordat Chinei organizarea Jocurilor Olimpice din 2008 inseamna ca tot ceea ce se intampla acolo este in ordine. Restul reprezinta aspecte politice in care nu vreau sa ma implic. Sunt un profesionist care trebuie sa-si faca treaba. Atat. Acum, gimnastica se face aproape la fel in toata lumea. Credeti ca americancele se antreneaza doar o ora pe zi? Va spun eu ca nu.
Se spune ca ati fi vrut sa antrenati in continuare in tara. E adevarat?
Sa fim seriosi. Unde sa antrenez? Am stat destul (n.r. – devine melancolic). In octombrie, as fi implinit 25 de ani de cand eram la lotul national.
De ce ati plecat, pana la urma, de la echipa nationala?
Domne , putina lume stie ca, in octombrie 2004, Federatia Romana de Gimnastica gandea o strategie mai ampla a loturilor nationale pentru mine si Mariana Bitang. Apoi, lucrurile au luat o alta turnura… Nu stiu de ce. Cand am plecat, am primit propunerea de a ramane angajat in cadrul federatiei. N-am acceptat, fiindca nu-i normal sa ma retrag intr-un birou.
De ce credeti ca oficialii federatiei nu v-au mai propus un nou contract de antrenor al lotului feminin?
Pentru ca se doreste o alta viziune la lot. Noi am aparut ca fiind prea pretentiosi, prea severi, prea seriosi. Lumea s-a saturat de noi, considerandu-se ca evolutia societatii romanesti impune o alta viziune asupra performantei.
Ne-am dat la o parte si, poate, asa va fi liniste.
Veti mai antrena vreodata echipa Romaniei?
Deocamdata, sansele sunt foarte mici, pentru ca nu vad, nici macar pe termen mediu, cum as putea fi implicat. Mi-am pus si eu de multe ori intrebarea: Oare experienta mea de 25 de ani si rezultatele obtinute chiar nu mai conteaza deloc? . Si mi-am raspuns singur: Nu mai e nevoie de noi .
Anonim 
