Conform site-ului oficial al FRF, în şedinţa sa din data de 25 iunie 2007, Comitetul Executiv al Federaţiei Române de Fotbal a decis, printre altele: “Delegările arbitrilor, arbitrilor asistenţi şi observatorilor de arbitri la jocurile din campionatul Ligii I, sezonul 2007/2008, vor fi făcute, după sistemul UEFA, de Ioan Angelo Lupescu, directorul general al FRF. Delegările arbitrilor şi arbitrilor asistenţi la jocurile din campionatul Ligii a II-a şi a III-a, sezonul 2007/2008, vor fi făcute de domnul Gheorghe Constantin, preşedintele Comisiei Centrale a Arbitrilor”.
FRF precizează că prevederile de mai sus se află în deplină conformitate cu regulamentele FIFA şi UEFA, aflate în vigoare, între FRF şi Liga Profesionistă de Fotbal încheindu-se o convenţie în acest sens. “Astfel, circulara FIFA nr.763, din data de 23 iulie 2001, având ca subiect Organizarea activităţii de arbitraj în cadrul asociaţiilor naţionale afiliate, stipulează la punctul 6 (Delegarea arbitrilor) următoarele: «Nu se poate accepta ca arbitrii să fie delegaţi la meciuri prin loterie sau tragere la sorţi».
În continuare, FRF adaugă că acestei prevederi, “care nu lasă loc vreunei interpretări”, i se adaugă art.20.1.a) al Regulamentului de Organizare al UEFA, conform căruia «Comisia de Arbitri a UEFA deleagă arbitrii la jocurile disputate sub egida UEFA în colaborare cu Administraţia UEFA»”, se arată în comunicatul FRF, în care se mai precizează: “Plecând de la aceasta din urmă, Regulamentul Ligii Campionilor prevede, la art.19.02.: «Comisia de Arbitri a UEFA, în colaborare cu Administraţia UEFA, deleagă la fiecare joc din cadrul competiţiei câte un arbitru, doi arbitri asistenţi şi un al patrulea oficial».
LPF a trimis, luni, la FRF, o adresă semnată de preşedintele Dumitru Dragomir, prin care cere Comitetului Executiv să aplice solicitarea a 14 cluburi prim-divizionare de a modifica sistemul de delegare a arbitrilor.
Lupescu va face delegarile arbitrilor
Reactualizat la:
FRF consideră că toate discuţiile care se poartă în jurul delegării arbitrilor, precum şi scrisorile formulate în acest sens de LPF şi de cluburile participante în Liga I contravin reglementărilor forurilor fotbalistice internaţionale, rămânând în vigoare hotărârea Comitetului Executiv din vară.
Trimite articolul
X
powered by
Surfing Waves
Bihon CSM Oradea
După cinci succese consecutive în campionat, CSM Oradea a contabilizat primul eșec în Seria C a Diviziei A la handbal masculin, duminică în Sala „Gheorghe Tadici” din Zalău. Pe locul 3, AHCS Dinamyc a reușit să învingă liderul cu 36-27 (15-14).
BIHON Sport local
Sâmbătă și duminică s-au jucat meciurile din etapa a 8-a din Liga 4 Bihor, în care ACS Vadu Crișului a suferit prima înfrângere din campionat pe terenul „vulturilor tineri” din Săcueni.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un bărbat de 40 de ani, din localitatea bihoreană Ucuriș, este căutat de polițiștii din întreaga țară și figurează inclusiv pe lista celor dați în urmărire internațională pentru că se sustrage executării unei pedepse de 13 luni de închisoare pentru tulburarea ordinii și liniștii publice.
1
BIHON Sport local
Naționala României a dominat Campionatul Mondial de Fotbal-Tenis din 2026, organizat sub egida Federației Internaționale de Fotbal-Tenis (FIFTA), la Complexul Sportiv „Lala Mustafa Paşa” din cadrul Universității Mediteranei de Est (EMU), în Famagusta - Gazimağusa (Cipru), în perioada 20-24 octombrie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Ceremonia de depunere de coroane și defilarea detașamentului de onoare s-a desfășurat în cursul zilei de duminică, 25 octombrie, începând cu ora 12:30.
8
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Rețeaua de iluminat public din comuna Căpâlna urmează să fie modernizată printr-un proiect pentru care administrația locală a semnat contractul de finanțare cu Administrația Fondului pentru Mediu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!