„Aceşti oameni sunt o minoritate care au reuşit să treacă peste prejudecăţi şi să înţeleagă mesajele mele. Faţă de 2008 numărul lor a crescut de trei ori, de la 500 de voturi în 2008 la 1.600 azi. Trendul e pozitiv şi încurajator”, a spus Vuşcan, care e, totuşi, dezamăgit de puţinele voturi pe care le-a primit în cartierul Ioşia. „Spre surprinderea mea, doar circa 150 de oameni au votat cu mine în zona Ioşia, la cele şapte secţii de vot din zona Transgex. E o surpriză neplacută având în vedere implicarea pe care am avut-o”, a spus Vuşcan, simţindu-se trădat de oamenii pentru care a declanşat în justiţie cu proces împotriva Primăriei.
1.600 de voturi PUER
Horea Vuşcan le mulţumeşte celor circa 1.600 de orădeni care au votat lista de consilieri locali ai PUER, compusă în mare parte din preşedinţi şi administratori de asociaţii de proprietari.
Trimite articolul
Xpowered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Guvernul a modificat legislaţia şomajului, introducând stimulente financiare pentru angajarea tinerilor NEET şi extinzând sprijinul pentru angajatori şi persoanele vulnerabile, pentru a facilita integrarea pe piaţa muncii.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Shaormeria Beirut din Oradea este una dintre cele mai noi locații de fast-food in oraș și își așteaptă clienții cu o super promoție! Sâmbătă, 7 martie, shaorma de pui este la doar 19 lei!
România
Compania Altex România, unul dintre cei mai mari retaileri de produse electronice și electrocasnice din țară, a fost sancționată de Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP) pentru încălcarea legislației privind protecția datelor personale.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Anunț finalizare proiect ”PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!”
România
Guvernul a aprobat joi, 5 martie, la propunerea Ministerului Sănătății, o nouă actualizare a listei de medicamente gratuite și compensate.
Citiți principiile noastre de moderare aici!