Proiectul „Centru pentru formare şi
perfecţionare în domeniul managementului
resurselor umane” este finanţat
în cadrul Programului Phare 2006„Promovarea învăţării pe
parcursul întregii vieţi pentru calificarea
şi recalificarea forţei de
muncă”. Conferinţa de lansare a
proiectului va avea loc joi, de la ora 12:00, la
Universitatea Oradea, corpul D,
Sala Aula Magna. „Scopul
evenimentului este de a promova obiectul principal al
proiectului, de dezvoltare şi furnizare a unor
programe de instruire în domeniul managementului
resurselor umane în vederea aplicării în
cadrul organizaţiilor a unor politici de managemnt a
resurselor umane corecte şi coerente, ancorate
în realitate, având ca scop final utilizarea
eficientă a resurselor la locul de
muncă”, spune managerul de
proiect, conf. univ. dr. Maria-Madela
Abrudan.
Exceptaţi
Obiectivul proiectului este dezvoltarea şi furnizarea
unor programe de instruire în domeniul managementului
resurselor umane în vederea aplicării în
cadrul organizaţiilor a unor politici de management
coerente şi corecte, care să pună accent pe
perfecţionarea continuă, pe parcursul
întregii vieţi, a tuturor angajaţilor,
promovarea egalităţii de şanse în
cadrul firmelor, pe piaţa muncii şi utilizarea
eficientă a resurselor umane.
Certificatele obţinute în urma acestui program
sunt recunoscute naţional. Sunt exceptaţi de la
proiect cei care lucrează în administraţie,
în sănătate şi în cadrul unor
instituţii financiar-bancare.
Veronica Bursasiu
110 mii euro investiţi în resurse umane
ORADEA - Banii provin de la UE şi sunt destinaţi
unui centru de formare şi perfecţionare. 20 de
analişti, 15 inspectori şi zece manageri vor fi
pregătiţi în cadrul modulelor de
specializare în domeniul resurselor umane.
Trimite articolul
X
powered by
Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Allengra, companie specializată în proiectarea și producția de senzori ultrasonici de debit de înaltă precizie, participă la o nouă ediție a Oradea Job Expo, unde va prezenta mai multe oportunități de angajare.
România
Ilie Bolojan a semnat acordul cu Luca Niculescu. „Cel mai corect este să le spui oamenilor adevărul”
Premierul interimar Ilie Bolojan, liderul PNL, a anunțat duminică seară, 18 octombrie, la B1 TV, că a semnat un acord cu premierul desemnat Luca Niculescu, document care stabilește condițiile în care liberalii vor acorda votul de învestitură viitorului Executiv. PNL a decis să susțină în Parlament Guvernul Niculescu, dominat de miniștri PSD, urmând ca ulterior să treacă în opoziție.
Cultură
Echipa filmului „Băiat de milioane” a ajuns duminică, 18 octombrie, la Oradea, unde a participat la două întâlniri cu publicul și la proiecții speciale organizate la Cinema Palace din Oradea Shopping City și Lotus Center.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un judecător de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Oradea l-a arestat pe 30 de zile pe un bărbat de 42 de ani, acuzat de ultraj după ce a amenințat cu moartea și cu bătaia pe un polițist.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Lauda de sine nu miroase a bine. Ba chiar îți poate aduce un dosar penal.
Citiți principiile noastre de moderare aici!