BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Anunțuri
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
  • Economic
  • Educație
  • Cultură
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
116 elevi vor studia într-o clădire nouă a Școlii Dacia. Unii părinți sunt nemulțumiți de această schimbare

116 elevi vor studia într-o clădire nouă a Școlii Dacia. Unii părinți sunt nemulțumiți de această schimbare

De Crina Dobocan
la 10 January 2023 17:08
4 Comentarii

116 elevi vor studia într-o clădire nouă a Școlii Dacia. Unii părinți sunt nemulțumiți de această schimbare

10 January 2023 17:08
116 elevi din clasele primare ale Școlii Gimnaziale „Dacia” vor studia, de luni, 16 ianuarie 2023, în clădirea de pe strada Lămâiței nr. 4 A.
Scris de Crina Dobocan - 116 elevi din clasele primare ale Școlii Gimnaziale „Dacia” vor studia, de luni, 16 ianuarie 2023, în clădirea de pe strada Lămâiței nr. 4 A.

Trimite articolul

X

De câțiva ani de zile, Școala Gimnazială „Dacia” din Oradea se confruntă cu o lipsă acută de spații. În prezent, există 45 de clase de elevi și doar 40 de săli disponibile. Toate laboratoarele de informatică, fizică și biologie au fost transformate în săli de clasă.

„Inclusiv sala de mese și sala profesorală au devenit săli de clasă, astfel încât să putem asigura condiții bune de funcționare pentru acești elevi. Din toamnă, am intrat cu cinci clase în schimbul doi. Astfel, din luna septembrie, elevii din clasele a VI-a vin la școală după-amiaza”, a spus prof. Alin Novac-Iuhas, directorul Școlii Gimnaziale „Dacia”.

Ca o soluție, Primăria Oradea a oferit ca alternativă clădirea de pe strada Lămâiței nr. 4 A. Aici vor fi mutați elevi din clasele pregătitoare (două clase), clasa I (două clase) și o clasă de a II-a. În total, 116 elevi.

[eadvert]

„Sunt câteva școli în oraș, gen Dacia, Onisifor Ghibu sau Oltea Doamna, la care sunt foarte multe cereri și care n-au spații suficiente”, admite primarul Florin Birta. El pune asta pe seama legislației, care obligă unitățile de învățământ să ia toți copiii din zonele arondate, la înscrierea în clasa 0.

„Am găsit o soluție pentru Școala Dacia, au primit un sediu pe strada Lămâiței, un corp de clădire unde a fost Szacsvay, undeva în zona Liceului de Arte. În general, în Oradea, nu se merge pe două schimburi. Nu sunt adeptul învățământului în două schimburi. După-masa nu mai are nimeni concentrarea necesară să facă ore. Și pentru părinți este greu, și pentru copii, nimeni nu are beneficii din asta”, consideră primarul.

„Țin să mulțumesc Primăriei Oradea pentru sprijinul acordat în reabilitatea acestei clădiri, astfel încât școala noastră să-și poată desfășura activitatea într-un singur schimb, cel de dimineață”, a mai spus Novac-Iuhas.

Val de nemulțumiri

Decizia nu pare să-i mulțumească foarte mult pe părinții elevilor. Din contră, unii dintre ei s-au plâns pentru că îi mută din clădirea și din clasele cu care s-au obișnuit. Alții însă se plâng de condiții sau de faptul că le separă copiii.

„Eu am doi copii în școala aceasta. Unul va studia în clădirea mare, de pe Bd. Dacia, altul în cea de pe str. Lămâiței. Practic, eu trebuie să mă plimb între cele două locații și nu mi se pare normal”, a spus o mămică a unui copil de clasa I.

„Nici nu se compară condițiile pe care le-au avut copiii în clădirea aceasta cu ceea ce ni se oferă dincolo. Nu înțeleg de ce suntem noi sacrificați”, a spus o altă mămică.

Nici învățătoarele nu sunt încântate de ideea de a-și schimba clădirea.

Directorul Școlii „Dacia” încearcă să îi facă pe părinți să înțeleagă că micuților le va fi foarte bine și-n noua locație și că decizia era una necesară.

„Orice modificare aduce mici rezistențe. Nimănui nu-i place să iasă din confortul cu care a fost obișnuit. Pot să înțeleg acest lucru. Însă faptul că cinci clase din învățământul primar, cu cinci învățătoare, vor funcționa începând de luni în această clădire nu este un mod de a pedepsi pe cineva, ci o urmare a faptului că avem cinci clase de copii la care nu avem săli de clasă, motiv pentru care școala noastră a trebuit să intre în program de după amiază. Nu avem nicio clasă din învățământul primar în care să nu existe minimum patru frați în această situație. Prin urmare, orice clasă de învățământ primar am muta-o aici, am fi exact în aceeași situație. Înțeleg că există părinți nemulțumiți. Sunt deschis la orice discuție cu aceștia. Vom prezenta și părinților dotarea acestor săli de clasă. Sunt sigur și îi asigur pe toți că procesul instructiv-educativ nu va avea de suportat anumite consecințe negative, ci din contră, va avea doar aspecte pozitive. Pentru că beneficiem de un număr mai mic de elevi în această nouă clădire, e liniște, avem și o sală de sport în care își pot desfășura activitățile sportive, dar și curte de care pot profita atât pentru sport, cât și pentru activități recreative și pauze, când timpul le va permite. Sălile de clasă sunt primitoare. Este adevărat că unele sunt mai mici decât ceea ce avem în școala mare”, a spus directorul unității de învățământ.

Din acest motiv, unul dintre criteriile de selecție a mutării elevilor dintr-o clădire într-alta a fost legat de numărul de elevi. În Consiliul de Administrație al școlii s-a decis mutarea claselor cu efectivul cel mai mic.

„Fiecare clasă din școala noastră a fost constituită la nivelul maxim admis de lege”, a mai precizat Iuhas.

Trimite articolul

X
Taguri:
cladire noua ,
elevi ,
parinti nemultumiti ,
scoala dacia
4 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  1. DKR says:
    January 11, 2023 at 9:30 am

    O solutie ar fi, daca pe viitor in cartierele noi s-ar construi si gradinite, scoli, sali de sport, spatii verzi etc., nu doar case, astfel s-ar reduce si traficul din oras.

    Reply
    • sandu2100 says:
      January 11, 2023 at 3:45 pm

      eu vreau sa duc copilul la scoli de fite in centru, nu ma cobor la nivel de cartier

      Reply
  2. alioto says:
    January 11, 2023 at 10:35 am

    Pe Lamaitei erau o parte din clasele Liceului de Arte.
    Care Liceu de Arte a fost si ala impartit in 2 spatii complet diferite: o parte a ramas langa Parcul Petofi, ceilalti au preluat fostul liceu economic parca, langa Piata Decebal. A se nota distanta dintre cele 2 cladiri.

    PMO e plin de idioti cu drept de decizie.

    Reply
  3. John says:
    January 11, 2023 at 9:32 pm

    Nu zic nimic până nu vad noile săli de clasă,dar daca se confirmă că stau în clasă copii ca sarmalutele adica 22 de persoane intr-o sala de 5 /5,5 m atunci sa fugiti si Birta si Iuhas ca nici Cristos nu va scapa din mâinile mele. In caz ca nu știați un copil are nevoie pentru o dezvoltare normală de min 5 metri cubi de aer.

    Reply
  4. powered by Surfing Waves

    BIHON Sport local

    GALERIE FOTO
    Sâmbătă fastă în Liga 3. Victorii fără gol primit reușite de Crișul Sântandrei și Bihorul Beiuș
    Vineri, Lotus a câștigat pe teren propriu, iar Transilvania Sport Academy a cedat în deplasare. Ziua de sâmbătă a fost fastă pentru ambele echipe bihorene care au jucat în Liga 3.

    Bihon CSM Oradea

    GALERIE FOTO
    Victorie în primul meci de acasă din presezon. CSM CSU Raiffeisen a câștigat partida cu SCM Politehnica Timișoara
    Echipa „leilor roșii” s-a impus cu scorul de 78-75 în meciul de verificare cu SCM Politehnica Timișoara, disputat sâmbătă seară la Oradea Arena.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    GALERIE FOTO
    UPDATE: Motociclistul care a căzut într-o râpă de 30 de metri în apropiere de Bratca a decedat
    Incidentul s-a petrecut în după amiaza zilei de sâmbătă, 29 august.

    BIHON CAO

    Anunț întrerupere furnizare apă potabilă pe strada Libertății din Oradea

    BIHON CAO

    Anunț întrerupere furnizare apa potabilă în Paleu și Săldăbagiu de Munte

    BIHON CAO

    CAO anunță întrerupere alimentării cu apă pentru zona străzilor Gheorghe Doja, Teleki Mihaly, Kabos Endre, Cartier Podgoria

    BIHON Sport local

    Fotbalistul orădean Mario Simuț a revenit în prima ligă maghiară la o dublă câștigătoare a Cupei Ungariei
    Fotbalistul Mario Simuț a semnat ieri cu Paksi FC, formație din MN I, prima ligă a fotbalului maghiar.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    1.500 de euro, daune morale pentru o femeie șantajată de un bihorean cu care a avut o relație extraconjugală
    Un bărbat de 27 de ani, dintr-o comună de lângă Beiuș, a fost condamnat la un an, două luni și 10 zile de închisoare cu suspendare și obligat să plătească daune morale de 1.500 de euro, după ce a amenințat-o pe femeia căsătorită cu care a avut o relație că îi va dezvălui totul soțului acesteia. Mai mult, tânărul și-a pus în practică avertismentul și i-a trimis soțului victimei imagini compromițătoare cu aceasta.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Condamnat la 5 ani și 6 luni de închisoare pentru trafic de droguri, orădeanul Andrei Bara a fost adus de Poliție din Italia
    Poliția Română a anunțat că în cursul zilei de vineri, 28 august, l-a adus în țară pe Andrei Mihai Bara, un orădean de 41 de ani, condamnat de Tribunalul Vâlcea la 5 ani și 6 luni de închisoare pentru trafic de droguri.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X