Când a binevoit Dumnezeu să dea deplină libertate Bisericii Sale, a ales pentru acest scop, dintre toţi împăraţii lumii, pe Sfântul împărat Constantin cel Mare şi pe mama sa, Elena. Prin aceşti Sfinţi împăraţi a adus Dumnezeu libertate religioasă în lume, a slăbit păgânismul şi idolatria şi a întărit Biserica şi credinţa creştină pe pământ. (“Predici la praznice împărăteşti şi la sfinţii de peste an”, Arhimandrit Cleopa Ilie,)

Sfântul Mare Împărat Constantin cel Mare (306-337) voia să găsească atunci Crucea pe care fusese răstignit Mântuitorul, iar pentru aceasta a trimis-o la Ierusalim pe mama sa, împărăteasa Elena.

În decursul timpului însă, peste locul unde se afla îngropată Crucea, fusese construit un templu păgân, căci împăratul roman Hadrian (117-138) “în locul celei mai frumoase cetăţi a Ierusalimului, cea risipită de Tit (79-81), a zidit cetatea în numele său, numind-o Elia Capitolina, fiindcă el se numea Eliu Adrian, atunci mormântul Domnului a poruncit să-l astupe cu ţărână şi cu pietre, iar pe muntele acela unde Domnul s-a răstignit, a zidit o capişte spurcatei sale zeiţe Venera şi a pus într-însa idol, iar deasupra mormântului celui dumnezeiesc a pus un alt idol al zeiţei. (…) Şi unde era biserica lui Solomon a zidit o capişte idolească şi a poruncit ca nimeni să nu îndrăznească a numi cetatea aceea Ierusalim, ci să o numească Elia”. (Vieţile Sfinţilor)

“Deci, fericita împărăteasă Elena, vrând să găsească crucea cea de viaţă făcătoare a Domnului, cea ascunsă de evrei, a chemat pe toţi evreii şi i-a întrebat pe dânşii, ca să-i arate ei locul unde era ascunsă cinstita cruce a Domnului. Dar lepădându-se ei, că nu ştiu, împărăteasa Elena i-a îngrozit cu munci şi cu moarte, şi aceia i-au arătat ei un bărbat bătrân, anume Iuda, zicând: ‘Acesta poate să-ţi arate ţie ceea ce se caută, de vreme ce este fiul unui cinstit prooroc’ “. (Vieţile Sfinţilor)

Făcându-se multă cercetare, au mers la un loc unde era un munte mare împresurat cu pământ şi cu pietre, acolo, Iuda a arătat că este ascunsă crucea Domnului.

Împărăteasa Elena a poruncit ca să se risipească capiştea cea idolească şi să se răscolească ţarina şi să se sape. Iar patriarhul Ierusalimului, Macarie, rugându-se la locul acela, îndată s-a arătat mormântul şi locul căpăţânii în partea dinspre răsărit şi aproape de dânsele au aflat îngropate trei cruci şi după aceea au aflat cinstitele piroane. Dar neştiind care ar fi fost crucea lui Hristos, s-a întâmplat în acea vreme că se ducea un mort la îngropare şi atunci patriarhul, a cerut celor ce-l duceau să stea; şi se aşezară crucile pe mortul acela câte una pe rând, iar când au pus crucea lui Hristos, îndată mortul a înviat şi s-a sculat viu cu puterea Dumnezeieştii Cruci a Domnului.

Deci, împărăteasa primind cu bucurie cinstita cruce, i s-a închinat şi a sărutat-o; asemenea şi toată suita împărătească. Alţii însă nu puteau să vadă şi să sărute sfânta cruce în acea vreme, din pricina mulţimii celei mari de lume, şi au dorit ca măcar de departe s-o poată vedea. Atunci patriarhul Macarie, stând la un loc mai înalt, a făcut înălţarea, arătând cinstita cruce mulţimii, iar ei au strigat: “Doamne miluieşte”.

De atunci s-a început praznicul “înălţării cinstitei Cruci a Domnului”.

Al doilea eveniment, ce a făcut ca această mare sărbătoare să se generalizeze, a fost aducerea Sfintei Cruci de la perşi. În anul 611, trupele persane au intrat în Ierusalim, au distrus Biserica Învierii şi au luat crucea pe care fusese răstignit Hristos. Câţiva ani mai târziu, în 629, împăratul Heraclius a înfrânt armatele perşilor şi i-a alungat din Ierusalim.

Sfânta Cruce a fost recuperată şi adusă de însuşi împăratul, care, la 14 septembrie 630, a depus-o cu mare cinste în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, după ce patriarhul Zaharia a înălţat-o în văzul credincioşilor.

În 634, Sfânta Cruce a fost dusă în procesiune solemnă de la Ierusalim la Constantinopol. De atunci, sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci, limitată până în acel an numai la Ierusalim, s-a extins treptat, în toată Biserica de Răsărit.

În Biserica apuseană, sărbătoarea a fost introdusă de papa Serghie I (687-701), care era antiohian de origine.

Înălţarea Sfintei Cruci, spre deosebire de alte praznice împărăteşti, se serbează cu post, pentru că aduce aminte de patimile şi de moartea Mântuitorului Hristos.

Taina cea mare a Crucii este ascunsă în taina mântuirii neamului omenesc, care s-a pregătit chiar de la întemeierea lumii. Crucea lui Hristos este cel dintâi altar de jertfă al Bisericii creştine pentru că pe dânsa S-a jertfit Mântuitorul lumii şi a sfinţit-o cu Sângele Său, iar pe noi ne-a răscumpărat din robia păcatului, spune părintele Cleopa Ilie. (surse: vol. “Vieţile Sfinţilor”; vol. “Predici la praznice împărăteşti şi la sfinţii de peste an”, Arhimandrit Cleopa Ilie, 1996)

sursa: AGERPRES