
Mergea personal după marfă, o aducea în țară și o depozita în garajul casei familiei din Groși, Bihor.
Așa începea, în 2006, Columbovet.
Povestea pornise însă mult mai devreme. În 1987, la numai 11 ani, Marius Tunduc primea de la tatăl său primii porumbei voiajori. Pasiunea a crescut odată cu el, au urmat concursurile și apoi implicarea în organizarea sportului columbofil. Tocmai cunoașterea foarte bună a acestui domeniu l-a făcut să observe că în România exista o nevoie pentru produsele specializate pe care crescătorii din țările vest-europene le aveau deja la dispoziție.

A început simplu: cumpăra produsele din străinătate, le aducea în România și le vindea crescătorilor.
Și businessul a mers.

Columbovet a crescut, portofoliul s-a diversificat, iar produsele aduse inițial în portbagaj au făcut loc unei afaceri tot mai bine organizate. Compania devenise distribuitor pentru branduri cunoscute din industrie, însă după aproape zece ani a apărut o întrebare care avea să schimbe direcția familiei Tunduc:
„De ce să construim toată viața brandurile altora?”
În 2016 a venit răspunsul: lansarea CEST Pharma, propriul brand al familiei. Numele are și o semnificație aparte, fiind format din inițialele celor patru copii ai familiei Tunduc: Claudiu, Eduard, Sofia și Tania.
De această dată însă, lucrurile nu au mers din prima.
Primul an al CEST Pharma a fost un eșec. Experiența acumulată în distribuție nu era suficientă. Familia Tunduc descoperea că una este să știi să vinzi produsele unor branduri deja cunoscute și alta este să construiești unul de la zero.
Atunci, Mihaela Tunduc s-a implicat puternic în proiect. A preluat zona de marketing și imagine, a repoziționat brandul, a schimbat modul de prezentare a produselor și a contribuit la dezvoltarea portofoliului. Odată cu această schimbare a apărut și o ambiție mai mare: CEST Pharma să nu fie construit doar pentru România.

Ținta a devenit piața internațională.
Au urmat participări la târguri internaționale, întâlniri cu distribuitori, deplasări și ani de investiții în produse, imagine și dezvoltarea relațiilor comerciale. Treptat, au apărut primele piețe externe, apoi altele, iar produsele au început să fie utilizate și recomandate inclusiv de crescători de performanță din columbofilia internațională.

Astăzi, CEST Pharma este prezent în peste 35 de țări.
„La început am învățat să vindem. Apoi am învățat să dezvoltăm produse. După aceea a trebuit să învățăm să construim un brand și, poate cel mai greu, să îl vindem în afara României. Când un client cumpără o dată, poate ai reușit să îl convingi. Când revine și cumpără din nou, începe să existe cu adevărat un brand”, spune Marius Tunduc.
În aproape două decenii, și Columbovet s-a schimbat radical. Compania are astăzi infrastructură proprie în Oradea, o echipă specializată, activitate de cercetare și dezvoltare și sisteme moderne de management și digitalizare.

Pentru Familia Tunduc, aniversarea celor 20 de ani nu este însă doar un prilej de a privi în urmă.
Experiența acumulată prin Columbovet și CEST Pharma este pusă acum sub umbrela Tunduc Investments Group, companie care are ca obiectiv dezvoltarea de noi branduri și proiecte antreprenoriale. La primele dintre acestea se lucrează deja.
Ideea este ca experiența acumulată în acești 20 de ani să poată fi repetată: identificarea unei nevoi reale, dezvoltarea unui produs competitiv, construirea unui brand și apoi ieșirea cu el pe piețele internaționale.

„Mult timp, în România am fost foarte buni la a vinde brandurile altora. Cred că trebuie să avem mai mult curaj să le construim și pe ale noastre. Avem oameni buni, avem idei și putem dezvolta produse competitive. Trebuie să avem și ambiția de a gândi internațional încă de la început”, spune Marius Tunduc.
În urmă cu 20 de ani, probabil că nimeni nu ar fi putut spune unde vor ajunge produsele aduse cu mașina și depozitate în garajul unei case din Groși.
Astăzi, răspunsul este: în peste 35 de țări.

Pentru Familia Tunduc, însă, acesta nu este punctul de sosire.
Este dovada că se poate. Că poți porni din România, poți construi aici produse și branduri și poți ajunge cu ele în întreaga lume.
CEST Pharma: https://cest-pharma.com/
CEST Pharma Facebook: https://www.facebook.com/CestPharma/
CEST Pharma Instagram: https://www.instagram.com/cestpharma/
CEST Pharma TikTok: https://www.tiktok.com/@cestpharma
CEST Pharma Yourube: https://www.youtube.com/@cestpharma
Columbovet: https://columbovet.ro/
Columbovet Facebook: https://www.facebook.com/columbovetromania/
Columbovet Instagram: https://www.instagram.com/columbovet/
Columbovet TikTok: https://www.tiktok.com/@columbovet
Columbovet Youtube: https://www.youtube.com/@Columbovet
Advertorial CH28744
Citiți principiile noastre de moderare aici!