Marți, 22 septembrie, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Salonta – I.T.P.F. Oradea au desfăşurat o misiune pe linia prevenirii şi combaterii migraţiei ilegale în zona de competenţă. În cadrul acțiunii au fost depistați, în apropierea frontierei, mai multe persoane care se îndreptau pe jos, pe câmp spre teritoriul Ungariei.
[eadvert]
Grupul de persoane a fost preluat și transportat la Sectorul P.F. Salonta, pentru cercetări.
„În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că grupul era format din douăzeci și șapte de persoane, cetățeni din Afganistan, 9 bărbaţi şi 18 minori, toţi având vârste cuprinse între 12 şi 25 de ani. Persoanele în cauză au declarat că doreau să ajungă în vestul Europei”, transmite comisar-șef de poliție Laura Beatrice Bondar.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun
Trimite articolul
XAFGANI!!!
Cine ia chemat in vestul Europei daca nu frau Merkel acum au destui ori sa lamurit doamna Merkel de utilitatea astora veniti din zona aceia arabi etc mai bine se faceau ca nu vad de ce sa lea dea statul de mancare cazare etc cand in tara asta sunt destui oropsiti autohtoni la care ar trebui sa li se acorde mai multa atentie, oare cum au intrat acesti afgani la noi in tara legal nu cred cum de au ajuns tocmai din sud in vest fara sai vada nimeni
-
buna intrebare, probabil au venit in modul invizibil pana la granita de vest. si ne mai miram cu nu ne vor in zona Schenggen .