BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Anunțuri
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
  • Economic
  • Educație
  • Cultură
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
75 de ani de la revoltele țărănești din 1949. S-a sfinţit o troiţă ridicată în memoria martirilor

75 de ani de la revoltele țărănești din 1949. S-a sfinţit o troiţă ridicată în memoria martirilor

De Camelia Bușu
la 12 November 2024 09:13 Reactualizat la: 12 November 2024 17:15

75 de ani de la revoltele țărănești din 1949. S-a sfinţit o troiţă ridicată în memoria martirilor

12 November 2024 09:13 Reactualizat la: 12 November 2024 17:15
Manifestările au avut loc la Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din Girișu Negru.
Scris de Camelia Bușu - Manifestările au avut loc la Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din Girișu Negru.

Trimite articolul

X

O serie de manifestări organizate de Parohia Ortodoxă din Girișu Negru, Muzeul Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal și familiile foștilor deportați au marcat duminică, la Girișu Negru, împlinirea a 75 de ani de la revoltele țărănești din 1949. Cu acest prilej a fost sfințită troița ridicată în memoria martirilor girișeni și din Belfir.

„În vara anului 1949, satele bihorene au fost cuprinse de o amplă acțiune de revoltă împotriva măsurilor impuse de noul regim comunist privind colectivizarea forțată. Țăranii erau nemulțumiți de creșterea cotele impuse, iar muncitorii de la batoze nu mai primeau plata în produse agricole, ci în bani. De asemenea, se stabilește ca întreaga recoltă să fie treierată la arie, proces care era mult mai ușor de supravegheat de organismele de stat. În Bihor, numărul total al participanților la răscoalele țărănești a fost de 17.441, din 54 de comune, din care 12.368 au fost țărani săraci şi doar 1.004 chiaburi, iar numărul membrilor de partid a fost de 601. Pe lângă reacția imediată a organelor statului, executarea capilor revoltei, în a doua etapă de «pacificare» a lumii rurale din fiecare sat răsculat au fost deportați nu numai capii mişcărilor, ci şi alte persoane catalogate drept «chiaburi». Au fost ridicați între 800 şi 1.000 de oameni. Toți arestații au fost transportați la sediul Miliţiei Județene, după care duși în Gara de Est din Oradea, unde, pe 3 august 1949, s-a format un convoi de vagoane cu destinația Medgidia. În total, au fost deportate din Bihor 238 de familii, cu un număr de 863 de persoane cu vârste cuprinse între o lună şi 74 de ani, din 76 de localități bihorene”, se arată în comunicatul muzeului.

La Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din Girișu Negru, părintele paroh Florin Voropciuc a oficiat parastasul pentru pomenirea țăranilor executați și deportați de către regimul comunist. La manifestare au participat pe lângă foștii deportați, urmași ai martirilor, fii ai satului şi invitați veniți din Arad și Bihor. Printre participanți s-a aflat și fostul deținut politic Papp Iuliu.

Primarul comunei Tinca, Vlad Popa, și-a exprimat profunda sa recunoștință pentru martiriul, suferința și curajul girișenilor care în 1949 s-au revoltat împotriva comunismului. „Această primă revoltă din 1949 a fost o scânteia a ceea ce a urmat 40 de ani mai târziu, când în decembrie 1989, românii au ieșit în stradă să se elibereze de un regim dictatorial”, a remarcat Vlad Popa.

Augustin Țărău, doctor în istorie, muzeograf al Muzeului Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal şi fiu al satului, a vorbit despre ceea ce a însemnat pentru girișeni momentul 1949. „În după amiaza zilei de 28 iulie 1949 au izbucnit revoltele în Girișu Negru, provocate de secretarul de partid Bobiș Gheorghe. Bolog Ioan îl prinde de gât, iar Popa Mărie și Țărău Gheorghe intră în clădirea Comitetului Provizoriu, între timp se dă foc arhivei și se incendiază IMS-ul din stradă. În Giriș au fost executate trei persoane: Silviu Sârbu, fiul protopopului ortodox, Bolog Ioan și Boto Gheorghe. Campioana execuțiilor din Bihor a fost localitatea Ucuriș, unde au fost executate cinci persoane”, a precizat Augustin Țărău.

Despre cauzele care au dus la izbucnirea revoltelor și modul în care s-au desfășurat acestea în Bihor a vorbit dr. Cristina Liana Pușcaș, curatorul expoziției „75 de ani de la revoltele țărănești din Bihor”, expusă cu acest prilej în curtea bisericii. „Girișul Negru a fost epicentrul rebeliunii țărănești din 1949. După lichidarea elitei politice și intelectuale, comuniștii și-au îndreptat atenția spre lumea rurală, îngenuncherea țăranilor realizându-se prin colectivizare”, a subliniat Cristina Liana Pușcaș.

Pentru a marca împlinirea a 75 de ani de la acest moment, familiile deportaților din Girișu Negru, coordonați de Viorica Țărău, au ridicat pe cheltuiala lor o nouă troiță din lemn, realizată de Radu Lazăr din Ceica,. Troița este amplasată pe un soclu, pe care au fost trecute numele celor trei girișeni executați în vara lui 1949 – Silviu Sârbu, Bolog Ioan și Boto Gheorghe, respectiv numele celor peste 40 de deportați în urma rebeliunii. Pe soclu au fost menționate și numele celor doi țărani executați în Belfir, localitate învecinată, Csak Ladislau și Biro Jozsef.

La final, a avut loc sfințirea noii troițe din curtea Bisericii, ridicată în memoria țăranilor bihoreni executați și deportați în vara anului 1949.

Trimite articolul

X
Taguri:
în memoria martirilor ,
revoltele țărănești ,
S-a sfinţit o troiţă
0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    powered by Surfing Waves

    BIHON Sport local

    Fotbalistul orădean Mario Simuț a revenit în prima ligă maghiară la o dublă câștigătoare a Cupei Ungariei
    Fotbalistul Mario Simuț a semnat ieri cu Paksi FC, formație din MN I, prima ligă a fotbalului maghiar.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    1.500 de euro, daune morale pentru o femeie șantajată de un bihorean cu care a avut o relație extraconjugală
    Un bărbat de 27 de ani, dintr-o comună de lângă Beiuș, a fost condamnat la un an, două luni și 10 zile de închisoare cu suspendare și obligat să plătească daune morale de 1.500 de euro, după ce a amenințat-o pe femeia căsătorită cu care a avut o relație că îi va dezvălui totul soțului acesteia. Mai mult, tânărul și-a pus în practică avertismentul și i-a trimis soțului victimei imagini compromițătoare cu aceasta.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Condamnat la 5 ani și 6 luni de închisoare pentru trafic de droguri, orădeanul Andrei Bara a fost adus de Poliție din Italia
    Poliția Română a anunțat că în cursul zilei de vineri, 28 august, l-a adus în țară pe Andrei Mihai Bara, un orădean de 41 de ani, condamnat de Tribunalul Vâlcea la 5 ani și 6 luni de închisoare pentru trafic de droguri.

    BIHON CAO

    Anunț întrerupere furnizare apă potabilă pe strada Libertății din Oradea

    BIHON CAO

    Anunț întrerupere furnizare apa potabilă în Paleu și Săldăbagiu de Munte

    BIHON CAO

    CAO anunță întrerupere alimentării cu apă pentru zona străzilor Gheorghe Doja, Teleki Mihaly, Kabos Endre, Cartier Podgoria

    FC Bihor

    GALERIE FOTO
    Bucurie la Oradea! FC Bihor a regăsit drumul spre victorie în campionat
    FC Bihor Oradea s-a duelat în premieră cu CSL Ștefănești, nou promovată în Liga 2, care pierduse cele două jocuri disputate până acum în deplasare la Bacău (0-3) și Reșița (0-2), fără să marcheze vreun gol. Diferența dintre cele două formații a fost evidentă pentru cei care au văzut meciul de sâmbătă disputat pe Stadionul Iuliu Bodola, FCB controlând partida de la început până la sfârșit.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Băut bine la volan, un bărbat din Sântandrei s-a izbit cu mașina de un cap de pod. A fost reținut
    Incidentul s-a petrecut în seara zilei de vineri, 28 august.

    Cultură

    INTERVIU cu Claudia Droc, manager TIFF Oradea / „Oradea, cea mai frumoasă sală de cinema din România”
    TIFF Oradea revine în perioada 25-27 septembrie 2026 cu a 9-a ediție, cu filme în avanpremieră, invitați speciali și cine-concerte, desfășurate în locațiile consacrate: Piața Unirii Open Air, Teatrul de Stat Oradea, Filarmonica de Stat și Sinagoga Sion.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X