„Acum învăț pentru rezidențiat ca să devin medic la Ploiești”, sunt vorbele lui Valentin Perduș care a mai mărturisit că vorbește pentru prima dată în fața unui public atât de numeros.

Valentin Perduș nu a avut întotdeauna un orizont atât de frumos. I-au trebuit 37 de ani să ajungă până la a fi la un pas de a-și îndeplini un vis pe care atunci când îndrăznea să și-l enunțe cu voce tare era socotit nebun. El, copilul abandonat la doar câteva zile de viața pe o șină de tren, crescut în orfelinate, nu a încetat niciodată să lucreze la visul lui.

„Mama a făcut un gest urât, m-a lăsat pe linia de tren. Niște oameni au văzut gestul și m-au luat de acolo, m-au dus la o creșă, apoi la o casă de copii. Acolo a apărut o doamnă în halat alb, care a început să mă caute peste tot. Nu îmi dădeam seama ce se întâmplă, dar m-am gândit că e ceva special cu doamna aceasta. Mi-am spus că prea bine arată doamna aceea și trebuie să fac și eu ceva în acest scop”, a povestit absolventul Facultății de Medicină din Oradea.

Drumul spre visul său a trecut prin mai multe case de copii din Prahova, din Ploiești, Băicoi, Bușteni, în acest din urmă orfelinat petrecându-și perioada dintre 6 și 18 ani. Valentin se consideră norocos că a ajuns în casele de copii unde a avut parte și de abuzuri, unde a avut parte de scene în care alți copii au murit. Spune că dacă ajungea la bunici nu era azi pe punctul de a-și urma visul. Chiar dacă în momentul în care a părăsit casa de copii avea doar o diplomă de 8 clase și „nu știam unde e orizontul”.

„Mulți dintre cei 550 de copii cu care am trăit zi de zi și am împărțit totul în orfelinatul din Bușteni s-au pierdut”, spune Valentin.

Cu ajutorul ziarului Prahova, Valentin care striga oricui voia să-l audă că el vrea să învețe, a reușit să fie integrat în sistemul de învățământ, a făcut cursuri de ucenici, școală profesională. A învățat să fie bucătar, mecanic auto, într-un sistem care din lipsă de elevi l-a făcut să repete clasa a II-a, clasa a IV-a , iar la 18 ani l-a aruncat în stradă.

Ziariştii au luat legătura cu toate instituţiile care îl puteau ajuta, l-au înscris la o şcoală de ucenici pentru confecţioneri de încălţăminte, i s-a făcut loc la un internat şcolar, ziariştii l-au ajutat cu bani, haine şi încălţăminte. A terminat cu greu cei doi ani pentru că nu era ceea ce visa.

„Mă chinuiam, dar am făcut şcoala. Iar când am terminat-o, am ajuns din nou de unde am plecat, în stradă”, și-a amintit Valentin.

Cu toate acestea el nu a renunțat și a început să studieze facultățile de medicină din toată țara. Și-a luat ghiozdanul cu conspectele și s-a îndreptat cu trenul spre Cluj. Nu cunoștea pe nimeni. S-a dus la Inspectoratul Școlar să afle cum se poate transfera de la profesională de la Ploiești la Cluj Napoca.

Valentin Perduş a absolvit Colegiul de Asistenţi Medicali după 4 ani, la 31 de ani, primind licenţă internaţională, şi imediat după aceea s-a înscris la Facultatea de Medicină Oradea, pentru că este una dintre puţinele din ţară care oferă locuri fără taxă pentru romi. A promovat examenul de admitere, singura condiţie pentru a deveni student bugetar, dar tot era să rămână pe dinafară.

„Am avut probleme și aici, dar am ținut cu dinții de locul meu. Când trebuia să confirm, la secretariat mi-au zis că le pare rău, dar locul a fost ocupat de altcineva. M-am dus şi la preşedintele Comisiei de Examen, apoi la rector. Mi-au zis că le pare rău, dar asta e. Atunci m-am dus la Bucureşti, direct la Ministerul Educaţiei, unde mi s-a dat dreptate şi li s-a cerut celor de la Oradea să reglementeze situaţia”

…În loc de asta, la Oradea au vrut să-i ofere un loc la Facultatea de Medicină Dentară.

„M-au chemat, mi-au oferit cafea să stăm, să discutăm. Adică întâi îmi dai un şut în fund, apoi îmi dai cafea? Oricum, am cerut să fiu înscris pe locul care mi se cuvenea şi au fost forţaţi să o facă. Ulterior am aflat că cel căruia i-au dat locul meu a fost mutat tot la Medicină Generală, dar cu predarea în engleză”, spune Valentin.

Anii studenției au însemnat noi și noi provocări, a lucrat bucătar, ospătar, dar și la spații verzi pentru a se întreține. La 35 de ani a aflat că e din nou în stradă, deoarece nu mai putea sta în căminul studențesc la 35 de ani. A reușit să fie tolerat pentru o taxă de 90 de lei, dar banii aceștia erau hrana lui pentru o săptămână. În cele din urmă, om cu suflet, profesorul Sorin Curilă a înțeles situația și i-a oferit suport să rămână în cămin. Valentin a făcut voluntariat la secția de Terapie intensivă a Spitalului Județean, visul său fiind acela de a se specializa în domeniu.

„Luptați pentru visul vostru. Dumnezeu există!“, e mesajul lui Valentin Perduș.

Și nu avem de ce să ne îndoim, domnule doctor Perduș!