După egalul fără goluri de etapa trecută cu liderul Minaur, beiușenii au deschis scorul în minutul 9, când Jurcuț a pasat, David Maghiar (19 ani) a preluat în careu și a fentat trei adversari, după care a șutat sub transversală, fără speranțe pentru experimentatul Dinu Moldovan (1-0). Același Maghiar a mai avut șansa unul gol frumos, dar șutul expediat din careu a întâlnit bara transversală (15).
Zălăuanii au reușit să egaleze pe finalul primei reprize prin Simon Moukete, care a scăpat singur cu Bodea și a înscris din două încercări (1-1). Cu acest egal, Beiușul este pe locul 8 cu 13 puncte, în timp ce SCM Zalău e pe 6 cu 16 puncte și a înregistrat al treilea rezultat de 1-1 consecutiv.
În ultima etapă din tur, Bihorul Beiuș va juca în deplasare pe terenul revelației Academica Recea, vineri 30 octombrie, de la ora 15:00.
CASETA TEHNICĂ
CS BIHORUL BEIUȘ – SCM ZALĂU 1-1 (1-1)
Au marcat: David Maghiar 9 / Simon Moukete 44
Bihorul: Fl. Bodea – R. Turcan, L. Popa, A. Rus, A. Mocuța (74 I. Hebriștean), A. Berke, Al. Jurcuț, Y. Moses, I. Cherman, G. Cherman (60 Cl. Bercea), D. Maghiar (60 Nai Omari Gogo, 89 L. Hadadea). Antrenor: George Zima
SCM Zalău: D. Moldovan – A. Ioniță, Șt. Cană, L. Frențiu, N. Sima, D. Pop (46 R. Emeriau), V. Lambru (86 D. Roșca), M. Stancu (76 J. Kouadio), R. Ispas, Fl. Pop (46 V. Costea), S. Moukete (89 J. Amasihohu). Antrenor: Ștefan Odoroabă
Arbitri: George Alexandru Manea – Radu Stana, Roxana Humiță-Csismas Malac, rezervă Deian Ștefănescu (toți din Timiș)
Observator pentru arbitri: Florin Gherghel (Maramureș)
Delegat de joc: Mihai Țîra (Alba)
Citiți principiile noastre de moderare aici!