BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Anunțuri
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
  • Economic
  • Educație
  • Cultură
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Cum a explicat un tânăr atacul cu secera asupra unui salontan de 84 de ani: victima ar fi făcut gesturi obscene în fața mamei lui

Cum a explicat un tânăr atacul cu secera asupra unui salontan de 84 de ani: victima ar fi făcut gesturi obscene în fața mamei lui

De Adrian Laboș
la 24 October 2026 15:00 Reactualizat la: 21 October 2026 12:06

Cum a explicat un tânăr atacul cu secera asupra unui salontan de 84 de ani: victima ar fi făcut gesturi obscene în fața mamei lui

FOTO: gds.ro | Magnus/Wikipedia
24 October 2026 15:00 Reactualizat la: 21 October 2026 12:06
L-ar fi observat pe un octogenar din Salonta făcând gesturi obscene în timp ce se uita după mama lui, așa că s-a dus la el acasă ca să-i ceară explicații. Astfel și-a motivat József Rövid, un tânăr de 20 de ani, decizia de a intra cu cagula pe față în locuința unui bărbat de 84 de ani, pe care l-a atacat cu o seceră găsită la intrare.
Scris de Adrian Laboș - L-ar fi observat pe un octogenar din Salonta făcând gesturi obscene în timp ce se uita după mama lui, așa că s-a dus la el acasă ca să-i ceară explicații. Astfel și-a motivat József Rövid, un tânăr de 20 de ani, decizia de a intra cu cagula pe față în locuința unui bărbat de 84 de ani, pe care l-a atacat cu o seceră găsită la intrare.

Trimite articolul

X

Atacatorul a fugit și a fost urmărit pe mai multe străzi de o mașină, dar în cele din urmă a reușit să se facă nevăzut. A fost prins și condamnat la 4 ani și 2 luni de închisoare, cu executare, pentru tentativă de omor și violare de domiciliu.

Atac în miez de noapte

Pensionarul atacat de Rövid a relatat că în seara de 27 ianuarie a acestui an, cu puțin înainte de miezul nopții, a fost atacat în casă de un necunoscut care avea o mască pe figură. S-a luptat cât a putut cu atacatorul care a încercat să-l lovească cu un scaun de lemn. Bărbatul de 84 de ani s-a ferit la timp, dar nu a putut evita o lovitură care i-a fost aplicată cu o seceră pe care o ținea la intrarea în casă. În toiul altercației, nu a realizat cât de grave erau rănile pe care le-a suferit și, luând o bâtă, l-a gonit din locuință pe atacator.

Cu răni la cap și în zona cervicală, victima a fost transportată la spital, unde a fost operată de urgență. Medicii au stabilit că a avut nevoie de cel mult 18 zile de îngrijiri medicale, iar rănile nu i-au pus viața în pericol. Totuși, pentru că octogenarul a fost lovit în zone vitale, cu un obiect care putea produce moartea, procurorii au încadrat fapta la tentativă de omor.

Agresorul a fost prins repede de anchetatori, deși acesta a ținut masca pe figură inclusiv când a alergat pe străzi, tocmai pentru a nu putea fi identificat cu ajutorul camerelor de supraveghere din Salonta. József Rövid a fost urmărit o vreme de un autoturism, dar a reușit să-și piardă urma după ce și-a dat jos hanoracul și l-a aruncat pe un gard. A fost surprins de sistemul de supraveghere când, după mai bine de o oră, a venit pe o bicicletă ca să-și recupereze haina.

„Motivul pueril” al agresiunii

Anchetatorii au aflat de la octogenarul atacat că, înainte cu câteva zile de agresiune, a cumpărat o mașină cu lemne, iar unul dintre cei care îl însoțeau pe vânzător a insistat să-l ajute să depoziteze butucii în cămară. Pentru că individul respectiv, identificat ca fiind József Rövid, mirosea a alcool, pensionarul nu i-a permis să intre în casă, unde ținea bani, iar ulterior l-a indicat ca fiind principalul suspect în atacul cu secera, mai ales că tânărul locuia în vecinătate.

Agresorul a recunoscut fapta și a susținut că s-a dus acasă la bărbatul de 84 de ani pentru a-i cere explicații după ce, cu doar câteva ore înainte, pensionarul ar fi ieșit în poarta gospodăriei și s-ar fi masturbat uitându-se după mama lui Rövid. Mai mult, tânărul a declarat că octogenarul ar fi urmărit-o femeie ori de câte ori aceasta mergea la cumpărături.

Rövid a explicat că a intrat în curtea pensionarului și a bătut la o ușă, unde ar fi fost întâmpinat de proprietarul casei, care l-ar fi lovit cu un scaun. Tânărul a relatat că a găsit o seceră cu care l-a rănit pe bătrân, după care a luat-o la fugă. A ars hainele pe care le-a purtat în acea seară, iar pantofii i-a aruncat într-o ghenă, după care s-a culcat.

Atacatorul de 20 de ani a fost prins de polițiști și procurori pe 28 ianuarie, iar a doua zi a fost arestat, aflându-se și în prezent după gratii. Opiniile experților prezentate în timpul procesului au determinat Tribunalul Bihor să concluzioneze că tânărul prezintă „deficienţe intelectiv-educative, care explică şi motivul pueril pentru care a săvârşit faptele: dorinţa de a aplica o lecţie persoanei vătămate, deoarece s-a simţit lezat de presupusele molestări pe aceasta le-ar fi practicat faţă de mama inculpatului”.

De precizat că, deși în timpul anchetei pensionarul atacat a murit, acuzația de tentativă de omor a fost menținută în sarcina lui József Rövid, deoarece medicii au indicat că decesul ulterior al bărbatului de 84 de ani nu a avut legătură cu agresiunea la care a fost supus. Sentința de condamnare a fost atacată deja de inculpat, astfel de verdictul final va fi dat de Curtea de Apel Oradea.

Tânărul care a atacat cu secera un salontan de 84 de ani a fost condamnat cu executare pentru tentativă de omor

Trimite articolul

X
Taguri:
atac ,
gesturi obscene ,
mama lui ,
salonta ,
secera

0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    powered by Surfing Waves

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Cum a explicat un tânăr atacul cu secera asupra unui salontan de 84 de ani: victima ar fi făcut gesturi obscene în fața mamei lui
    L-ar fi observat pe un octogenar din Salonta făcând gesturi obscene în timp ce se uita după mama lui, așa că s-a dus la el acasă ca să-i ceară explicații. Astfel și-a motivat József Rövid, un tânăr de 20 de ani, decizia de a intra cu cagula pe față în locuința unui bărbat de 84 de ani, pe care l-a atacat cu o seceră găsită la intrare.

    Cultură

    GALERIE FOTO
    Șteiul, redescoperit cu ochii Europei. Din orașul uraniului a devenit laborator de istorie vie și turism cultural
    La Ştei s-a desfăşurat cursul internaţional „Cum să dezvolți și să concepi un traseu istoric critic”, în cadrul proiectului Erasmus+ „Critical History Tours” (CHT).

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    După luni de blocaje, Poșta Română aprobă două posturi la Girișu de Criș
    Serviciile poștale în comuna Girișu de Criș urmează să revină la normalitate după ocuparea a două posturi de agent poștal, câte unul pentru satele Girișu de Criș și Tărian.

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă: Începe contractarea serviciilor de alimentare cu apă în Apateu

    BIHON CAO

    Compania de Apă Oradea introduce livrarea apei cu cisterna în tot județul Bihor

    BIHON CAO

    Compania de apă continuă spălarea magistralelor: șapte localități din Bihor, afectate de întreruperi

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Două parcuri noi, gata de inaugurare în Sântandrei: investiție de 25,1 milioane de lei, cu fonduri europene
    Lucrările de amenajare a celor două parcuri de pe străzile Clopoțeilor și Berzei din comuna Sântandrei au fost finalizate, investiția fiind realizată printr-un proiect cu finanțare europeană.

    România

    România trece la ora de iarnă. Cum vor circula trenurile și ce trebuie să știe românii
    România trece la ora de iarnă în noaptea de sâmbătă, 24 octombrie, spre duminică, 25 octombrie 2026.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Tânărul care și-a cultivat singur canabisul ca să nu mai dea bani pe droguri a scăpat de pedeapsă. Fapta s-a prescris
    Curtea de Apel Oradea a încetat procesul penal împotriva lui Bogdan Ș., un tânăr de 28 de ani, acuzat că a încercat să-și amenajeze o cultură de canabis ca să scape de cheltuielile pe care le avea cu achiziția de droguri pentru consum propriu de la un traficant.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X