Aprobarea posturilor a fost obținută în urma demersurilor făcute de primarul Dan-Ștefan Babău la conducerea Companiei Naționale Poșta Română, după problemele apărute în ultimul an. În noiembrie 2025, angajata care răspundea de distribuirea corespondenței în comună, inclusiv în satul Tărian, a demisionat.
Plecarea acesteia a afectat serviciile poștale la domiciliu și a creat dificultăți în distribuirea pensiilor, alocațiilor și a corespondenței oficiale timp de mai bine de o lună. Pentru a limita efectele situației, în 14 noiembrie 2025, reprezentanții Poștei Române și Primăria au stabilit o măsură temporară prin care un reprezentant al instituției s-a deplasat la căminul cultural din satul Tărian pentru a distribui direct sumele cuvenite beneficiarilor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!