Întâmplarea s-a petrecut în jurul miezului nopții de 27/28 ianuarie 2026, când Rövid și-a acoperit fața cu o mască și a sărit gardul în curtea octogenarului. A intrat apoi în locuință și l-a atacat pe proprietarul casei cu o seceră. Din informațiile disponibile până în acest moment, nu este clar dacă tânărul a adus obiectul cu el sau l-a găsit în curtea victimei.
Cert este că după comiterea agresiunii, József Rövid a fugit din casa pensionarului și a avut grijă să țină masca pe figură, pentru a nu fi identificat cu ajutorul camerelor stradale de supraveghere. Însă a fost prins și arestat chiar în aceeași zi.
Bărbatul lovit în cap a fost operat de urgență și a avut nevoie de până la 18 zile de îngrijiri medicale. Legiștii au concluzionat că viața nu i-a fost pusă în pericol, motiv pentru care incidentul i-a adus tânărului o acuzație inițială de tentativă de tâlhărie calificată. Pentru că loviturile au fost aplicate într-o zonă vitală, cu un obiect care putea produce moartea, procurorii au schimbat încadrarea juridică a faptei în tentativă de omor, iar dosarul a fost preluat de Parchetul Bihor.
Deși victima a decedat în timpul anchetei, acuzația de tentativă de omor a fost menținută, după ce medicii au indicat că moartea bărbatului de 84 de ani nu a avut legătură cu atacul.
Pus să plătească aproape 9.000 de lei
Rövid a fost trimis în judecată în februarie 2026, fiind acuzat și de violare de domiciliu. Și-a recunoscut integral faptele, însă motivația gestului său nu este indicată în documentele din dosar disponibile pe portalul Rejust, unde hotărârea instanței nu a fost publicată încă.
Tribunalul Bihor a dispus ca tânărul să rămână în continuare în arest, deoarece sentința nu este definitivă. Inculpatul va trebui să plătească Spitalului Județean din Oradea aproape 4.900 de lei, plus dobânda, sumă care reprezintă valoarea îngrijirilor acordate victimei sale.
În plus, el a fost obligat să achite cheltuieli de judecată în valoare de 4.000 de lei. Autoritățile vor preleva de la József Rövid probe biologice în vederea introducerii profilului său genetic în Sistemul National de Date Genetice Judiciare.
Tânărul salontan nu este la prima întâlnire cu legea penală. În 2022, pe când era minor, a fost suprins de camerele de supraveghere în timp ce s-a masturbat în trei rânduri în fața unei case din Salonta. Procurorii au renunțat atunci la anchetă, pe motiv că fapta „nu are o periculozitate deosebită”. Au făcut la fel și în 2024, când Rövid a furat o poșetă de la o persoană aflată în cimitirul din Salonta.
Însă în același an, tânărului i-a fost aplicată măsura educativă a asistării zilnice timp de 6 luni după ce a fost găsit vinovat de un alt furt și de o tâlhărie.
Citiți principiile noastre de moderare aici!