Ce-i drept, această autostradă nu poartă covor de asfalt – totuși, a putut lega orășelul bihorean cu Hamburg, Roma, Paris, Bergen (Norvegia) și Sankt Petersburg. Și legătura aceasta s-a dovedit una răsunătoare atât la propriu, cât și la figurat, deoarece această autostradă a fost de natură culturală. Mai precis, Clubul Rotary din Marghita a invitat din nou cvintetul Sagittarius să susțină un concert în orășelul nostru, iar artiștii Filarmonicii din Oradea și-au stabilit repertoriul astfel ca piesele suitelor simfonice alese să conecteze auditoriul cu tărâmurile natale ale compozitorilor. Prima și-a făcut intrarea delegația germană, condusă de Georg Philippe Telemann, unul dintre liderii barocului muzical german (1681-1767). După o Uvertură triumfală, compozitorul din Hamburg a început să povestească într-o suită muzicală istoria unui cavaler spaniol, pe numele său adevărat Don Quijote de la Mancha (sau Alonso Quixano?). Cum povestea este arhicunoscută în lumea civilizată, nu vă voi detalia nici cum au redat artiștii cvintetului visul cavalerului, sau suspinele sale către frumoasa Dulcinee. Corzilor nu le-a fost dificil să ne redea poticnelile lui Sancho Panza sau galopul Rosinantei. Dar cea mai remarcabilă a fost piesa III: atacul cavalerului asupra Morilor de Vânt. Deoarece într-adevăr am simțit forța acestora în sala de concert, deși am purtat armură fonică, apropiindu-ne coardă cu coardă de aceste Mori, părea că fiecare strună le făcea tot mai mari, tot mai puternice. Ne-am putut astfel imagina ce curaj nebunesc trebuie să fi avut cavalerul ca să-și îndrepte lancea către aceste dispozitive imuabile – care pot toca sorțile omenești.
Ottorino Respighi (1879-1936), compozitorul și muzicologul renumit al Romei, a fost prezent cu două piese din poemul său orchestral „Arii antice și dansuri”, după care a urmat delegația Parisului: piesa „Fata din Arles” (L’Arlésienne) a fost transcrisă pentru orchestră de Georges Bizet și a fost prezentată publicului prima dată la Teatrul Vaudeville din Paris, în 1872. Cea mai recentă interpretare a acestei piese a fost notată la Marghita vinerea trecută, la Biserica Greco-Catolică din localitate. Ambasadorul muzical al Norvegiei, Excelența Sa Edvard Grieg, a făcut și el un scurt popas în orașul nostru: am putut asculta două piese din suita „Fra Holbergs tid” (De pe vremea lui Holberg – o suită din 5 piese muzicale compuse de Grieg în 1884, pentru a celebra 200 de ani de la nașterea marelui umanist scandinav Ludvig Holber). Dar apogeul concertului a început să se creioneze odată cu sosirea solilor muzicali ai Imperiului Rus. Modest Musorgskii (1839-1881) ne-a adus impresiile sale pe care le-a trăit în timp ce vizita expoziția de pictură a prietenului său, arhitectul Viktor Hartmann. Ascultând muzica cvintetului Sagittarius, parcă am văzut cu ochii noștri cearta copiilor din Grădinile Tuilleries, apoi relația dintre evreul bogat și cel sărac, sau grandioasa – dar neterminată – poartă a Kievului: o promisiune eternă ca finalizarea lucrărilor la Casa de Cultură sau la autostrada asfaltată a Marghitei. Și când credeam că muzica, în cel mai bun caz, poate egala pictura, a urmat transpunerea muzicală a tabloului Bydlo – prezentând un car cu roți uriașe, tras de boi, pe câmpiile fără sfârșit ale Rusiei. În această piesă, corzile ne-au putut face să simțim nu doar viteza cu care acest car se apropie, apoi se depărtează de noi, dar și acea speranță slavă, care se naște, trece în crescendo, apoi în fortissimo – din care trece în diminuendo și apoi se stinge în pianissimo.
Piotr Ilich Tchaikovskii a fost primit de marghiteni cum se cuvine: în ropote de aplauze și ovații în picioare. Și nu numai datorită melodiilor arhicunoscute: Trepak, Marșul sau Valsul Florilor sunt piese cunoscute de aproape oricine (din reclame de la televizor, în cel mai rău caz) – deși mulți nu știu că acestea fac parte din Baletul „Spărgătorul de nuci”. Însă ceea ce a făcut extraordinar spectacolul cvintetului Sagittarius vineri seara la Marghita a fost faptul că nu s-a simțit prezența unui cvintet în sala de concert – ci a unei întregi orchestre. Deși artiștii aveau doar viori, violă, violoncel și contrabas, pizzicato-ul viorii din „Împărăția Dulciurilor” parcă a adus și o celestă printre noi. Viola cânta ca un cor uman complet, violoncelul devenise flaut, oboi și clarinet în același timp, iar contrabasul suna ca o tobă, un timpan și un trianglu. Toate coordonate printr-o sprânceană a d-lui Vulturar Vasile (viola) și vârful arcușului d-lui Popa Teodorian (prima vioară).
Aceasta este povestea realizării autostrăzii culturale care leagă Marghita de câteva centre europene, care traversează mii de kilometri și sute de ani. S-a construit în 24 de luni, fără fonduri europene și fără sprijin din partea autorităților locale sau centrale. Poate și acest lucru a contribuit la faptul că întreg procesul a decurs fără cusur, fără întârzieri și amânări. La concertul de vineri nu a fost prezent niciun politician, în schimb au fost prezenți mulți elevi. Trecutul și viitorul. Oare ar fi posibil să fi găsit la Marghita rețeta construirii de autostrăzi?
Dr. Györfi András
Citiți principiile noastre de moderare aici!