BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Anunțuri
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
  • Economic
  • Educație
  • Cultură
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
A început înscrierea în clasa pregătitoare

A început înscrierea în clasa pregătitoare

la 5 March 2019 09:54 Reactualizat la: 5 March 2019 10:01

A început înscrierea în clasa pregătitoare

5 March 2019 09:54 Reactualizat la: 5 March 2019 10:01
Luni, 4 martie, s-a dat startul înscrierilor în clasa pregătitoare. Prima etapă a înscrierilor se va încheia în 22 martie.
Scris de farcas - Luni, 4 martie, s-a dat startul înscrierilor în clasa pregătitoare. Prima etapă a înscrierilor se va încheia în 22 martie.

Trimite articolul

X

Câteva sute de părinţi au trecut luni pragul şcolilor din Oradea şi judeţ pentru a completa cererile de înscriere în învăţământul primar. Prima etapă de înscriere în învăţământul primar se desfăşoară în perioada 4-22 martie, iar cea de-a doua în intervalul 2-8 aprilie 2019. La etapa a doua participă doar cei care nu au fost cuprinşi într-o unitate de învăţământ după prima etapă.

Dacă după prima etapă copiii nu sunt cuprinşi în nicio unitate de învăţământ, părinţii vor completa o nouă cerere de înscriere, repartizarea urmând să se facă pe locurile rămase disponibile după prima etapă. Unităţile de învăţământ sunt obligate să afişeze situaţia copiilor înscrişi şi a locurilor rămase disponibile, după fiecare etapă de înscriere.

Părinţii pot completa cererile pentru înscrierea copiilor la clasa pregătitoare atât online, cât şi la unitatea de învăţământ la care solicită înscrierea celor mici. Validarea cererilor se va face direct la unitatea de învăţământ, astfel că cei ce completează cererile online trebuie să meargă la şcoala la care doresc înscrierea copilului, pentru validarea cererii.

Acte necesare înscrierii

Pe lângă cererea-tip, la dosarul de înscriere, părintele trebuie să depună copie și original după actul de identitate al acestuia. Părinții divorțați vor depune la înscriere și hotărârea judecătorească definitivă, din care rezultă modul în care se exercită autoritatea părintească și unde a fost stabilită locuința minorului.

De asemenea, mai sunt necesare: certificatului de naştere al copilului (copie şi original), copie a documentului care atestă dezvoltarea psihosomatică corespunzătoare pentru parcurgerea clasei pregătitoare (acolo unde este cazul) și alte documente care să ateste îndeplinirea criteriilor generale şi/sau specifice (acolo unde este cazul).

Solicitări absurde

Potrivit inspectorului responsabil cu învăţământul primar în limba română, prof. Felicia Ianţa, în judeţul Bihor au fost aprobate 286 de clase, cu un număr total de 5.734 de elevi.

„Avem solicitări din partea părinţilor ai căror copii au doar cinci ani. Unii dintre ei nici nu vor împlini vârsta de 5 ani la începutul anului şcolar 2019/2020. Precizăm că, potrivit legii, în clasa pregătitoare pot fi înscrişi doar copiii care împlinesc vârsta de 6 ani până la 31 august 2019, inclusiv, iar la solicitarea părinţilor, copiii care împlinesc vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2019, inclusiv, pot fi înscrişi în învăţământul primar dacă evaluarea dezvoltării psihosomatice atestă pregătirea pentru parcurgerea cu succes a clasei pregătitoare”, a declarat inspectorul şcolar Felicia Ianţa.

La Şcoala Gimnazială „Dacia” Oradea, în prima zi, au depus dosare de înscriere în jur de 35 de părinţi. Şcoala dispune de 100 de locuri pentru clasa pregătitoare, împărţite în patru clase.

Intensiv engleză

Totodată, la Şcoala „Dacia”, începând cu anul şcolar 2019/2020 se vor forma primele două clase cu predare a limbii engleze în regim intensiv, la clasa a V-a. Înscrierile vor debuta la sfârşitul acestui semestru, cu un test de evaluare a limbii engleze (după un grafic care va fi stabilit la nivelul unităţii de învăţământ).

„Cele două clase s-au format datorită solicitărilor mari venite din partea părinţilor elevilor şcolii noastre. Însă pentru cele 60 de locuri disponibile pot opta nu doar elevii unităţii noastre, ci şi elevi din alte şcoli. Condiţia este să promoveze testul de limbă engleză. Practic, elevii vor avea patru ore de limba engleză pe săptămână”, a explicat prof. Florian Hava, directorul Şcolii Gimnaziale „Dacia” Oradea.

Trimite articolul

X
Taguri:
clasa pregatitoare ,
elevi ,
inscrieri ,
oradea ,
parinti ,
Scoala Gimnaziala Dacia
0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    powered by Surfing Waves

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Despăgubiri de 100.000 de lei, acordate după un accident mortal provocat de un șofer de camion, lângă Valea lui Mihai
    Un bărbat de 41 de ani, din Oradea, a fost condamnat la un an și 6 luni de închisoare, cu suspendare, iar societatea de asigurări a fost obligată să plătească daune morale de 100.000 de lei în urma unui accident petrecut în urmă cu trei ani, în care și-a pierdut viața, fără nicio vină, o femeie de 60 de ani, care circula regulamentar.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Record la Spitalul Județean din Oradea: patru familii au acceptat donarea de organe pentru pacienți din țară
    Record de prelevări de organe în Oradea. Nu mai puțin de 4 familii au fost de acord cu donarea de organe într-o singură săptămână.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Zona Lacului Cărăsău va fi modernizată printr-un proiect de peste 6 milioane de euro
    Primăria comunei Cociuba Mare se pregătește pentru implementarea unei investiții care va schimba aspectul și utilitatea zonei Lacului Cărăsău.

    BIHON CAO

    Compania de Apă Oradea

    BIHON CAO

    Compania de Apă Oradea

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă Oradea

    Economic

    Lege mai dură pentru debitorii care refuză executarea: penalități dublate și noi căi de atac
    Senatul a adoptat o propunere legislativă care modifică regulile privind executarea obligațiilor stabilite de instanțe, în încercarea de a întări presiunea asupra debitorilor care refuză să le respecte.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Bihorean achitat pentru trecere ilegală a graniței, deși a ieșit din țară fiind sub control judiciar
    Petru Marius Neagrău, în vârstă de 48 de ani, un fost patron din Salonta, condamnat în 2021 la închisoare cu executare pentru trafic de migranți și dat în urmărire internațională după ce a plecat din țară, conform propriilor spuse, chiar în ziua pronunțării hotărârii definitive, a fost achitat pentru acuzația de trecere frauduloasă a frontierei.

    Bihon CSM Oradea

    Bogdan Nicolescu, meci de excepție cu Portugalia și planuri mari pentru finalul sezonului cu CSM CSU Oradea
    Căpitanul echipei CSM CSU Raiffeisen Oradea și al reprezentativei de baschet masculin a României, Bogdan „Bobe” Nicolescu, a avut recent o prestație deosebită sub culorile naționalei, în meciul din deplasare cu Portugalia, în care a înscris nu mai puțin de 25 de puncte (dintre care 7 aruncări de 3 puncte).
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X

    Bihon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.