ORADEA - Circulaţia a fost blocată minute în şir, miercuri, la orele prânzului, pe strada Primăriei din Oradea, după ce un autoturism marca Ford s-a tamponat cu un tramvai. Incidentul nu s-a soldat cu victime omeneşti, însă ambele autovehicule au fost avariate.
Scris de IM:BIHOR_ONLINE-ORADEA - Circulaţia a fost blocată minute în şir, miercuri, la orele prânzului, pe strada Primăriei din Oradea, după ce un autoturism marca Ford s-a tamponat cu un tramvai. Incidentul nu s-a soldat cu victime omeneşti, însă ambele autovehicule au fost avariate.
„Autoturismul s-a pus în mişcare din parcare şi a lovit stâlpul de la uşa vagonului. Din cercetările preliminare se pare că şoferul autoturismului nu s-ar fi asigurat înainte de plecarea de pe loc”, explică agentul şef Ionel Laslo, de la Serviciul Poliţiei Rutiere.
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a anunțat că sprijinul acordat consumatorilor vulnerabili de energie electrică și gaze naturale va fi menținut și în anul 2026, însă mecanismul prin care ajutorul ajunge la beneficiari va suferi modificări importante.
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a semnat recent 90 de noi contracte de finanțare prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, în valoare totală de 1.028.428.032,39 lei, bani destinați pentru modernizarea infrastructurii edilitare de bază din întreaga țară.
Tragedia s-a produs luni dimineață, 26 ianuarie, în zona Grand Hill din Oradea, unde un adolescent a murit după ce a căzut de la înălțime, lângă un bloc de pe strada Eforiei.
2.500 de huse pentru telefon, peste 120 de poșete, 140 de perechi de șlapi și mai bine de 60 de portofele de damă, toate contrafăcute și purtând însemnele unor mărci cunoscute, au fost găsite de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice (SICE) Bihor la o percheziție în locuința unui bărbat din Sântandrei.
Pentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă
Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.
Citiți principiile noastre de moderare aici!