Apelul la 112 a fost primit în jurul orei 13:24, iar una dintre persoanele implicate a rămas blocată într-unul dintre autoturisme și a fost evacuată de pompieri.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Bihor, colonel Camelia Roșca, la fața locului au intervenit de urgență pompierii Detașamentului 1 Oradea, cu două autospeciale, dintre care una de descarcerare grea, precum și echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD Oradea, care a acordat îngrijiri medicale unuia dintre șoferi.
Potrivit agentului-șef de poliție Alin Laza, ofițer pentru relații publice în cadrul IPJ Bihor, una dintre persoanele implicate în accident a fost transportată la spital pentru investigații medicale.
Traficul rutier se desfășoară dirijat de polițiștii rutieri, care efectuează cercetări la fața locului pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului.
Șoferii implicați au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Citiți principiile noastre de moderare aici!