BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Anunțuri
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
  • Economic
  • Educație
  • Cultură
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Actorii insistă: vor salarii ca la Filarmonică!

Actorii insistă: vor salarii ca la Filarmonică!

la 13 June 2017 19:11 Reactualizat la: 13 June 2017 19:15

Actorii insistă: vor salarii ca la Filarmonică!

13 June 2017 19:11 Reactualizat la: 13 June 2017 19:15
Angajații Teatrului acuză discriminare și resping răspunsul CJB. Nemulţumirea faţă de managerul Vulcu devine tot mai explicită.
Scris de farcas - Angajații Teatrului acuză discriminare și resping răspunsul CJB. Nemulţumirea faţă de managerul Vulcu devine tot mai explicită.

Trimite articolul

X

Actorii de la Teatrul Regina Maria continuă să reclame diferenţele salariale între Teatru şi Filarmonică. Ambele instituţii sunt sub tutela Consiliului Judeţean. Prin vocea lui Ciprian Toie – şeful sindicatului de la Ansamblul „Crişana” şi a actorilor Elvira Rîmbu, Andrian Locovei şi Şerban Borda, angajaţii Teatrului Regina Maria resping reacţia Consiliului Judeţean, care susţine că între Teatru şi Filarmonică, diferenţele privind media salarială sunt neglijabile, de doar 1,1%. Locovei insistă asupra alinierii drepturilor salariale la limita maximală a salariilor pe care le primeşte o unitate (Filarmonica) subordonată aceleiaşi entităţi (CJ Bihor), în aceleaşi condiţii (cu Teatrul). Şi invocă în acest sens prevederile din OG 20 şi 43/2016.

Doi „copii”: Teatrul şi Fila

Actorii susţin că dacă până în 15 iunie nu primesc un răspuns favorabil, vor acţiona în judecată Teatrul. Însă atitudinea diferă între reclamanţi. Sindicalistul-şef Toie s-ar îndrepta împotriva conducerii TRM şi a managerului Daniel Vulcu, în timp ce Elvira Rîmbu se declară revoltată de răspunsul public oferit de Teatru şi anunţă că, dacă sindicatul nu va deschide proces, o va face pe cont propriu.

Elvira Rîmbu: „Noi am depus acel memoriu la CJ Bihor, iar ce au răspuns ei este o minciună sfruntată. Dacă ei pot să mă elucideze altfel, nu au decât s-o facă. Am fost de bună-credinţă şi le-am dat timp să rezolve această problemă. Sunt nemulţumită şi de conducerea TRM, şi de conducerea CJB, şi de ţara unde se poate întâmpla aşa ceva. Eu una, în nume propriu, voi acţiona în instanţă şi voi cere retroactiv toate drepturile, dacă nu se soluţionează problema”, spune Elvira Rîmbu, în timp ce Ciprian Toie afirmă că de fapt nu se doreşte achitarea retroactivă a diferenţelor salariale. Elvira Rîmbu dă un exemplu familiar şi… familial, între un dirijor clasa 1, de la Filarmonică, şi un actor cu gradaţie 1a, de la Teatru: dacă primul are un salariu de bază de 5.800 de lei, a doua persoană, actorul, are un salariu de bază de doar 4.265 lei. Plus până la 15% spor de periclitate, pentru ambii. „Această diferenţă de 1.600 de lei este 1%?!”, întreabă, revoltată, Rîmbu, deranjată că, după părerea sa, prin răspunsul oferit, conducerea CJ Bihor i-ar fi făcut mincinoşi pe actori.

„Eu ştiu că mulţi nu au pus piciorul în teatru şi că ne consideră pleava societăţii, dar meseria aceasta de artist e mai veche decât multe meserii, e de când lumea. Suntem oameni mai culţi, mai rafinaţi, cu mai multe cărţi citite şi nu vreau să fiu furată din salariul meu! Văd în presă că diferenţele ar fi de doar 1,1%. Reiese că am minţit! Dar cu ce am minţit?!”, întreabă actriţa.

Şerban Borda este mai precaut. Afirmă că nemulţumirea sa nu se leagă de Consiliul Judeţean. „Aşteptăm ca Teatrul Regina Maria să ia decizia şi din buget să suplimenteze fondul de salarii şi să aplice legea”, cere Borda.

serban-borda-si-andrian-locovei

Actorii Şerban Borda şi Andrian Locovei

Locovei: „Cei de la Consiliu ne spun să ne încadrăm în buget”, spune Locovei, indicând că, de fapt, problema ar fi tot la Teatrul Regina Maria, unde, din perspectiva Consiliului Judeţean, ar trebui găsită soluţia.

„Nu avem o sesizare a problemei de la TRM către CJB. Dacă exista această solicitare de la manager, acesta era exonerat. Este, însă, o chestiune tehnică. Treaba mea este să joc pe scenă. Nu e deloc un subiect politic, dar nici nu poţi să îţi îmbraci un copil de la un magazin cu haine scumpe, iar pe altul de la second-hand (aluzie la autoritatea CJ Bihor – n.red.)”, susţine actorul Locovei, cunoscut militant PNL, din aripa Liviu Andrica.

Focul pe Vulcu

Sindicalistul Toie pare ceva mai sobru. Şi chit că nemulţumirea sa către CJ Bihor este subînţeleasă, omul îl arată cu degetul tot pe managerul Vulcu.

„Memoriul a fost depus şi la angajator, şi la ordonator. Dar CJ Bihor nu are calitate oficială, nici nu are calitate procesuală. Noi avem treabă cu Teatrul Regina Maria, nu cu Consiliul Judeţean Bihor. Acolo, la CJ Bihor, există la un birou – Monitorizarea instituţiilor în subordine – un individ cu nume ciudat, de la UDMR. A venit în Consiliul de Administraţie şi două ore nu a scos un sunet, deşi trebuia să fie cel mai vocal. Ce a monitorizat omul ăsta, ce a văzut el?!”, afirmă Toie, care devine acuzator la adresa managerului Vulcu: „Să întrebe presa câte contracte de colaborare de 6.000 euro, de 8.000 sau 10.000 euro are Teatrul Regina Maria? Înţeleg că sunt circa 40 de contracte, cu sume cuprinse între 2.000 şi 10.000 de euro! Producţie înseamnă şi producţii cu regizori la sume exorbitante”, formulează Toie, sugerând că, în loc să se ocupe de salariile propriilor angajaţi, managerul Vulcu preferă să cheltuie banii Teatrului cu terţe părţi.

Astfel, nu ajung banii de salarii, deoarece managerul ar avea alte priorităţi financiare… De altfel, actorii Teatrului susţin că „nu există o problemă de lipsă a producţiilor”, chiar dacă managerul se axează pe acestea. „Din bani publici se preferă aducerea de artişti şi prezentatori din alte părţi, pe bani grei”, acuză Locovei, invocând numele lui Aurelian Temişan sau Horia Moculescu.

Sindicalistul Toie afirmă că, deşi confruntat cu situaţia, managerul de la Teatru şi departamentul de resurse umane de la TRM le-ar fi spus că, de fapt, Filarmonica a calculat greşit salariile angajaţilor. Toie: „Ei spun că Filarmonica a aplicat în mod eronat şi au ajuns în mod greşit la asemenea încadrări”. Locovei: „Da, dar Curtea de Conturi nu s-a legat de ei o secundă”. Elvira Rîmbu: „Managerul (Vulcu) a pretins ca CJ Bihor să dea bani”.

CJB: Să se-ncadreze în buget!

Într-un răspuns formulat conducerii Teatrului Regina Maria, Szigligeti şi Filarmonicii, CJ Bihor comunică listele cu salariile maxime pentru fiecare funcţie în parte şi le transmite managerilor că „răspunderea aplicării acestor informaţii şi a legislaţiei amintite mai sus (OUG 20 şi 43/2016) vă revine în baza atribuţiilor stabilite prin legislaţie şi fişa postului, cu condiţia încadrării în bugetul de cheltuieli de personal aprobat pentru instituţia dvs. pe anul 2017”.

Faţă de protestul spontan al actorilor, de săptămâna trecută, CJ Bihor a emis un punct de vedere în care subliniază că, de fapt, diferenţele salariale între Teatru şi Filarmonică sunt foarte mici şi decurg din modul în care conducerile celor două instituţii au înţeles, în anii precedenţi, să aplice legea. Paradoxul face ca nemulţumirile actuale să explodeze după cea mai recentă mărire a salariilor în rândul artiştilor, din luna ianuarie. Una, de altfel, destul de consistentă în sectorul bugetar!

Trimite articolul

X
Taguri:
actori ,
Daniel Vulcu ,
filarmonica ,
nemultumiri ,
oradea ,
salarii ,
teatrul regina maria
0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    powered by Surfing Waves

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Intervenție de urgență a salvamontiștilor bihoreni în Remeți. Turist din Ungaria, rănit grav în urma unui accident de ATV
    Un turist din Ungaria a fost implicat într-un accident de ATV produs între localitățile Remeți și barajul Drăgan, intervenția fiind gestionată de echipele S.J. Salvamont-Salvapeo Bihor, din cadrul Consiliului Județean Bihor.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Sentință în cazul unui orădean de 75 de ani, care a trecut pe roșu și a ucis un pieton pe Șoseaua Borșului
    Un an și 6 luni de închisoare, cu suspendare – este pedeapsa pe care a primit-o în primă instanță, un bărbat de 75 de ani, din Oradea, acuzat de producerea unui grav accident de circulație în care și-a pierdut viața un pieton de 69 de ani.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Lufthansa reduce masiv zborurile dintre Munchen și mai multe aeroporturi din România. Care este situația pe Aeroportul Oradea
    Compania aeriană germană Lufthansa a anunțat joi, 16 aprilie, o schimbare rapidă a planurilor sale operaționale, care afectează inclusiv câteva dintre zborurile ce leagă Munchen de aeroporturi din România.

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă Oradea

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Anunț Compania de Apă

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    GALERIE FOTO
    Oradea intră în era Tram-tren: a fost semnat contractul pentru rețeaua metropolitană modernă
    Miercuri, 15 aprilie 2026, a fost semnat contractul de finanțare din fonduri europene pentru proiectul Tram-tren, cea mai mare investiție derulată până acum de Consiliul Județean Bihor. 2

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Elev prins cu droguri într-un liceu din Oradea. Le-a dat și altor colegi un „joint” și substanțe psihoactive
    Un tânăr din Oradea a fost condamnat de Tribunalul Bihor la un an și 10 luni de internare într-un centru educativ după ce a fost prins de două ori cu droguri în școală. 1

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    VIDEO
    Incendiu la un bloc de pe strada Aluminei: o persoană și o pisică au fost evacuate
    În după-amiaza de joi,16 aprilie, pompierii militari orădeni au acționat pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un bloc de locuințe cu patru etaje, situat pe strada Aluminei, din municipiu.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X