BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Anunțuri
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
  • Economic
  • Educație
  • Cultură
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Actorul și producătorul Pavel Bartoş povesteşte din culisele filmului Ramon 2: Oamenii din spatele camerelor de filmat

Actorul și producătorul Pavel Bartoş povesteşte din culisele filmului Ramon 2: Oamenii din spatele camerelor de filmat

De Camelia Buşu
la 18 January 2025 15:48
2 Comentarii

Actorul și producătorul Pavel Bartoş povesteşte din culisele filmului Ramon 2: Oamenii din spatele camerelor de filmat

18 January 2025 15:48
Filmele Ramon şi Ramon 2 sunt filme independente, fără susţinere de la Centrul Naţional al Cinematografiei.
Scris de Camelia Buşu - Filmele Ramon şi Ramon 2 sunt filme independente, fără susţinere de la Centrul Naţional al Cinematografiei.

Trimite articolul

X

De cele mai multe ori, atunci când se promovează un film, fie că este în preproducţie, în timpul producţiei sau după lansare, se vorbeşte mult prea puţin despre ceea ce se întâmplă în spatele camerelor de filmat. Dar succesul unui film înseamnă muncă de echipă, o mare echipă. Nu doar actori şi regizor, nu doar producători, ci şi zecile de oameni din echipa tehnică, cei care fac ca fiecare detaliu să conteze.

Aflat la Oradea pentru filmările la noua producţie, „Ramon 2 – filmul de Crăciun”, actorul şi producătorul Pavel Bartoş ne-a dezvăluit câteva detalii legate de echipa tehnică, alcătuită din oameni care sunt foarte importanţi în realizarea unui produs cinematografic.

Într-o zi de filmare, sunt prezenți cel puţin 80 de oameni din echipa de producţie. Iar în prima zi de filmări, în Piaţa Unirii, împreună cu figuranţii au participat peste 200 de persoane. Echipa mai fluctuează, iar actorii vin şi pleacă în funcţie de timpul disponibil.

„Noi în permanenţă filmăm în două camere, avem doi directori de imagine, două echipe de grip, echipă de props (n.r. – responsabilă cu gestionarea recuzitei din film, care variază de la mobilierul dintr-o cameră, până la bunurile personale ale unui personaj), este o desfăşurare mare de forţe”, spune Pavel Bartoş.

Duminică, în ziua în care nu s-a filmat, echipa de scenografie au tebuit aduse noi căsuţe în Piaţa Unirii, pentru a se putea controla filmările. Tot ei s-au ocupat de un tractor care va fi în film, dar şi de locul de filmare. „Noi, cât stăm aici şi povestim într-o zi liberă, alţi 40 de oameni muncesc, ca mâine să putem filma şi să fim eficienţi”.

„Fugim de tot ce înseamnă gri”

Ce înseamnă echipa grip? La fiecare cameră de filmat există o echipă care are grijă ca totul să funţioneze bine. Camera cu care se filmează este una foarte scumpă, de o calitate extraordinară, pentru că producătorii şi-au propus ca acest film să aibă aceeaşi calitate și peste 40 de ani.

„Eu cu Jesus fugim de tot ce înseamnă gri. Ăsta a fost şi motivul pentru care am găsit foarte mult sprijin aici. Pentru că am zis că Oradea va arăta cel puţin cum a arătat Bucureştiul în primul film Ramon – pentru că nimeni nu a crezut că Bucureştiul poate arăta şi aşa. De exemplu, prietenii din Spania ai lui Jesus au zis: «Aşa arată România?» Şi am zis: «Și aşa arată, depinde cum vrei tu să o vezi». Cred că poate fi o carte de vizită extraordinară pentru orice oraş. Ne bucurăm că am găsit sprijin la autorităţile locale, pentru că ei au înţeles acest lucru, cât de mult bine poate face comunităţii şi oraşului”, a punctat actorul.

Iniţial au vrut să filmeze în decembrie, dar era foarte dificil pentru că era prea multă lume şi nu se puteau controla oamenii. În plus, nu puteau deranja lumea care îşi dorea să se bucure de Târgul de Crăciun. Acum, în ianuarie, echipa de scenografi a refăcut căsuţele, le-a reîmpodobit, având foarte mult sprijin logistic din partea Visit Oradea şi Primăriei Oradea.

„Au fost foarte deschişi. E un film independent, nu este cu susţinere de la CNC (n.red. – Centrul Naţional al Cinematografiei). Eu cu Jesus facem rost de tot. Ce mă bucur este că sponsorii care au fost la primul film, necondiţionat au venit şi la al doilea, pentru că au zis că s-au regăsit în film”, precizează Pavel Bartoş.

După ce în prima zi au filmat cu bradul de Crăciun ridicat din decembrie, echipa a folosit mai departe un alt brad de 15 metru înălţime (se va afla în film de ce). Bradul a trebuit fixat în siguranţă, cu macaralele care să îl susţină. „Trebuie să fie condiţii de siguranţă, pentru că noi respectăm tot ce ţine de protecţia muncii. Logistic, avem zile în care avem mai mult de 120 de oameni la filmări, tehnic vorbind, de la casacadori, la pompieri care stau dacă e nevoie să intervină, sau la catering”.

Din echipa unui film face parte inclusiv salvarea privată, care este prezentă la locul de filmare. Apoi, sunt rulote de grip, de lumini, tiruri. „A venit în prima zi o domnişoară care face regie film în Los Angeles şi a zis: «Îmi doream foarte mult să văd un setup românesc de film. Nu-mi vine să cred! E la fel ca afară!»”.

Şi actor, dar şi producător

Întrebat cum e să fii în acelaşi timp şi actor, dar şi producător, Pavel Bartoş a mărturisit că e foarte greu.

„Dar aşa am ales eu, pentru că tot aşteptam să vină producţiile pe care mi le doream şi mi-am dat seama că nu vor veni aşa cum îmi doresc, iar atunci trebuie să le provoc. Şi de aceea m-am făcut producător. Mă bucur că am găsit pe unul ca Jesus, care din visul meu l-a făcut şi visul lui. Am zis să facem ceea ce ne dorim noi”.

Au încercat să obţină finanţare pentru filmele Ramon de la Centrul Naţional al Cinematografiei, dar din păcate, fiind la început de drum, la obţinerea punctajelor sunt altfel condiţiile. Acolo, cel mai mic criteriu care contează este succesul la public, spune producătorul.

„Contează cel mai mult festivalurile şi premiile pe care le-ai luat. Dar noi nu facem un film pentru festivaluri, noi facem un film pentru public. Nici acum, când am fost pentru Ramon 2, nu am prins finanţare. Chiar dacă ai avut succes la public, ăla este unul dintre criteriile cele mai mici. Şi atunci normal că au prioritate regizori şi oameni care au câştigat premii importante”.

Aşadar, genul de filme precum Ramon sunt condamnate să fie filme independente, cu bugete proprii. Dar fiecare producător îşi doreşte şi sprijin, aşa cum au filmele de autor. La un moment dat, producătorul speră să se întâmple ca CNC „să aibă ochi” şi pentru filmele de public, „comerciale”.

„Rolul filmelor este să fie văzute de public, de cât mai multă lume. Dar e ca şi teatrul. Dacă s-ar susţine numai din biletele vândute, ar muri. Şi atunci el trebuie susţinut. Actul de cultură în general trebuie susţinut. Noi ne bucurăm că am găsit sprijin aici. Dar pentru noi a fost un efort financiar mare, inclusiv din partea noastră. Bugetul unui astfel de film trece de un milion şi ceva de euro. Şi ajutorul logistic e foarte important, pentru că şi acesta se cuantifică”, spune Pavel Bartoş.


De exemplu, când faci un film în Bucureşti, trebuie să plăteşti parcările, să plăteşti locaţia. Filmele care câştigă la CNC au acest suport în Bucureşti. Trebuie doar să anunţe la Primărie că a început filmul şi totul se rezolvă, locaţia nu se mai plăteşte, parcările sunt gratuite. La Oradea, echipa filmului Ramon 2 a găsit înţelegere, au fost susţinuţi cu locaţiile şi cu parcările.

„E important, pentru că noi făceam un calcul la Bucureşti şi ocupam cam 45 de locuri de parcare, ceea ce este enorm. Adică plătesc asta, în loc să plătesc poate actorii sau elemente de scenografie care mă ajută mult mai mult. De aceea spun că mă bucur că am găsit aici sprijin logistic din partea Visit Oradea şi Primăriei Oradea”.

Filmările vor continua până la 24 ianuarie, în diferite zone din Oradea, dar şi în împrejurimi.

Trimite articolul

X
Taguri:
Centrul Naţional al Cinematografiei ,
film ,
Jesús del Cerro ,
oradea ,
pavel bartos ,
piata unirii ,
productie ,
ramon ,
Visit Oradea

2 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  1. Sergiu says:
    January 18, 2025 at 11:16 pm

    Bine ați venit la Oradea.
    Un an nou mai bun,tuturor!

    Reply
    • Almo says:
      January 19, 2025 at 10:46 am

      Rau ati venit in Oradea! Alti bani aruncati la gunoi si pemeo vine acuma sa ne ceara impozitele!

      Reply
  2. powered by Surfing Waves

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    14 ani și 8 luni de închisoare pentru un orădean acuzat că a bătut și violat o minoră de 15 ani
    Tribunalul Bihor a pronunțat, luni, sentința în cazul lui Márton Malek, un orădean de 37 de ani, inculpat pentru viol asupra unei minore de 15 ani, pe care a lovit-o cu pumnii și picioarele și a ținut-o închisă într-o baie.

    Educație

    Admiterea la unele licee vocaționale ar putea să se schimbe radical anul viitor. Ce propune Ministerul Educației?
    Ministerul Educației propune modificarea formulei de calcul a mediei de admitere la unele licee vocaționale, începând cu anul școlar 2027–2028. Schimbările vizează specializările muzică, coregrafie, arta actorului și profilul teologic, unde rezultatele de la Evaluarea Națională ar urma să aibă o pondere mai mare decât în prezent.

    Economic

    Meseriile din amenajări interioare și renovări, tot mai căutate. Care sunt cele mai bine plătite specializări
    În amenajările interioare, experiența practică și execuția de calitate fac diferența, iar profesioniștii bine pregătiți rămân esențiali, fie că vorbim despre zugravi, finisori, montatori, tâmplari sau designeri de interior.

    BIHON CAO

    Se întrerupe furnizarea apei potabile în mai multe zone din Oradea. Unde vor fi afectați consumatorii

    BIHON CAO

    Se întrerupe alimentarea cu apă în comuna Ceica

    BIHON CAO

    Anunț prelungire întrerupere furnizare apă potabilă în zona Ogorului din cauza unor lucrări neprevăzute

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Podul spre Cascada Oșelu, între acuzațiile localnicilor și explicațiile autorităților
    Localnicii din satul de vacanță Boga atrag atenția asupra stării unui pod peste râul Crișul Pietros, aflat pe drumul care duce spre Cascada Oșelu. Într-o postare publicată pe pagina de socializare intitulată „Comunitatea Boga”, oamenii cer autorităților să verifice urgent podul și să limiteze circulația până la efectuarea unor lucrări de punere în siguranță.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Connect Group România angajează. 20 de posturi disponibile, de la operatori de producție la ingineri
    Connect Group România participă la Oradea Job Expo, unde va prezenta oportunități de angajare pentru specialiști tehnici, personal de producție și coordonatori de programe.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Polițistul bihorean Paul Romario Buzaș a cucerit medalia de aur la European Police & Fire Games din Spania
    Inspectorul de poliție Paul Romario Buzaș, din cadrul IPJ Bihor, a câștigat medalia de aur la lupte greco-romane, categoria de până la 87 de kilograme.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X