bihon.ro Web analytics

Adelina Coste a trecut in PSD

Reactualizat la:
Reactualizat la:
Prin cooptarea Adelinei Coste, PSD poate coagula o altă majoritate în CL Oradea, care să se opună puterii primarului de Oradea.
Scris de Demian - Prin cooptarea Adelinei Coste, PSD poate coagula o altă majoritate în CL Oradea, care să se opună puterii primarului de Oradea.

Prin cooptarea Adelinei Coste, PSD – UDMR – PC ar putea forma arcul majoritar în Consiliul Local Oradea, cu 14 consilieri, în faţa celor 13 PNL – PDL. Ioan Mang (PSD) recunoaşte că a racolat-o pe Coste din nevoia de a crea o nouă majoritate în Consiliul Local, alături de UDMR, „la nevoie”. „Nu vrea nimeni sa îl blocheze pe primar, dar trebuie să vedem ce se va întâmpla cu Oradea în aceasta iarnă. De la 1 ianuarie 2014 cazanele pe cărbune fără filtre de la CET nu mai pot funcționa. Plus că ne-ar trebui o păsuire pentru amenda pe care a încasat-o Electrocentrale. Cei din minister spun că dacă CET intră în insolvenţă, plăteşte administraţia locală”, declară Mang, satisfăcut că, o dată cu cooptarea Adelinei Coste, a reuşit să-i pună o „chingă” primarului Ilie Bolojan, în Legislativul. Întrebat ce i-a împiedicat până acum pe consilierii PSD să aibă un cuvânt greu de spus în politica administraţiei locale, Mang a replicat, afimând că „până acum, era USL. Lucrările erau discutate în interior şi au fost destule discuţii”.

Primarul Ilie Bolojan nu s-a avântat în declaraţii, la aflarea veştii. Legat de noua majoritate din CL Oradea, Bolojan spune că „în momentul în care va fi o atare situaţie, vom vedea ce e de făcut. Momentan nu pot să mă duc în supoziţii. Să vedem care va fi evoluţia ulterioară a unei astfel de migrări politice. Dacă această trecere s-a făcut pentru interesul municipiului Oradea, înseamnă că nu vor fi niciun fel de probleme. După declaraţii nu e bine să te iei, ci după fapte”. Legat de afirmaţiile lui Ioan Mang, Bolojan a întrebat, retoric: „Oare nu a votat PSD proiectele municipalităţii în aceşti cinci ani?”.

Vice pe traseul PDL – PSD!

Şi-a pus ambiţiile politice mai presus decât orice doctrină şi a ales să intre în PSD. Adelina Coste (ex-PDL) este primul consilier local de Oradea ce alege să-şi părăsească partidul în favoarea PSD, profitând de prilejul oferit de Guvernul Ponta, de a nu-şi pierde funcţia în Legislativul local.

Înainte de a-şi anunţa fostul şef de partid, pe Găvrilă Ghilea, şi pe foştii colegi de partid, Adelina Coste a ales să anunţe presa, marţi dimineaţa, printr-o conferinţă de presă ţinută la PSD, alături de Ioan Mang. „Nu e un gest foarte simplu, deoarece dânsa nu a pornit din FSN, ca alții. Acceptul final al dumneaei a fost gândindu-se la viitorul ei politic”, vorbeşte Mang despre noua sa achiziţie.

Pentru a o capacita pe Adelina Coste, pesedistul şef de Bihor i-a oferit acesteia postul de vicepreşedinte al PSD Bihor, după ce Coste fusese vicepreşedinte al PDL Bihor şi secretar general adjunct al PDL Bihor. Mai mult decât atât, Adelina Coste a fost subprefect, în timpul guvernării PDL.

Momită cu viitorul

Întrebat dacă s-ar putea ca Adelina Coste să fie candidatul PSD la Primăria Oradea, în 2016, Mang a răspuns că „orice este posibil pentru viitorul ei politic”. Nu ar fi exclus nici ca până atunci să fie propulsată viceprimar al Oradiei! Azi, viceprimarul PSD de Oradea este Ovidiu Mureşan…

Iată cum se justifică traseista: „E o decizie luată după o lungă analiză. Orientarea mea e de dreapta, dar am ţinut cont de ultimele evoluţii din cadrul PDL, am constatat că acolo e un drum închis. Fuziunea e doar o prelungire a agoniei. Ajunsesem la o răscruce fără indicatoare şi am ales să fac parte dintr un partid care exista şi va exista de sine stătător. Nu într-un partid care a murit”. Întrebată de JB dacă, de acum se socoteşte socialistă, Adelina Coste a afirmat că se consideră „democrată, nu socialistă”. Aceasta în condiţiile în care, în 2011 – 2012, de la tribuna PDL, Coste numea USL drept „uniunea socialistă”, ea însăşi ajungând în PDL pe filiera Partidului Liberal Democrat, al lui Stolojan. Iată, aşadar, cum în 2007, Adelina Coste nu era bulversată de dizolvarea PLD în PD, aşa cum se întâmplă acum, o dată cu anunţata fuziune (în Opoziţie) a PNL cu PDL. Acum a uitat de valenţele sale liberale, prezentându-se drept democrată, într-un partid membru în Internaţionala Socialistă. Încearcă să-şi justifice trecerea la PSD, spunând că, în anii săi pedelişti, nu prea a atăcat PSD: „Am făcut politică faţă de PNL. Prea puțin am atacat PSD. Când am criticat, am criticat proiectele lui Ilie Bolojan”. Întrebată de ce nu a ales PMP, dacă tot nu se mai regăseşte în PDL, Coste a răspuns astfel: „În PMP, trebuia să fiu independent (în CL Oradea – n.r.) şi nu poți să faci politică de unul singur. Dacă PDL este în agonie, PMP este în faza de naștere”.

Adelina Coste spune că „i-a fost clar la lansarea lui Iohannis că PDL nu mai există” şi că „de la fuziunea, nu mai mai discutat cu preşedintele Ghilea”. Mai mult, spune că Găvrilă Ghilea nu ar fi discutat cu consilierii locali PDL! Recunoaşte că a contat şi faptul că Petru Filip a decis să activeze în PSD Bihor, acolo unde, de altfel, a venit şi omul lui Filip, consilierul judeţean Vasile Petruţ.

„Nici una dintre persoanele cu care am discutat nu m-a întrebat dacă vreau să trec în PSD, ci am fost întrebată aşa: «v-ați gândit ce vreți sa faceți cu cariera dumneavoastră în 2016?»”. Adelina Coste susţine că nu va insista la alţi colegi din PDL Bihor ca să-i convingă să treacă în PSD, dar, spune ea, „poate vor medita şi alți colegi (PDL – n.r.)”.

Mang nu vede doctrine

„Adelina Coste e un om politic adevărat. Ne dorim o echipă puternică în PSD, ca să creştem. Toţi cei care nu se simt bine în noua conjunctură, în acest ACL, în care PDL este, practic, desfiinţat şi sunt nemulţumiţi şi în PNL, toată lumea este binevenită să discutăm”, afirmă Mang. Acesta spune că sunt deja mai mulţi de şase primari ce ar trece la PSD şi mulţi consilieri locali. Nu îi expune public, deoacamdată, „pentru că sunt presiuni asupra lor, o dată ce au apărut în presă”.

Cât despre doctrine, Mang e franc. Nu crede în doctrine, pe scena politică românească. „În PSD sunt fruntași ce duc o politică de stânga dar cu vederi mult mai de dreapta, pentru întărirea economiei. În România stânga şi dreapta nu sunt bine delimitate”, afirmă vicele Consiliul Judeţean.

Ghilea: „Aceştia sunt oamenii”

„Am aflat şi eu în această dimineaţă (ieri dimineaţă – n.r.) şi am rămas fără cuvinte. Aceştia sunt oamenii şi calitatea lor. Am discutat cu ea chiar săptămâna trecută, dar nu mi-a spus că ar avea vreo nemulţumire”. Este reacţia preşedintelui PDL Bihor, Găvrilă Ghilea, la aflarea veştii despre trecerea Adelinei Coste. Ghilea este omul care a adus-o pe Coste subprefect, în perioada în care el era prefect de Bihor şi, spune liderul PDL Bihor, i-a oferit cam orice şi-a dorit în PDL. Inclusiv să-şi aleagă colegiul în care a candidat pentru Parlament, în 2012. De altfel, Găvrilă Ghilea spune că i-a propus Adelinei Coste să devină secretar general al PDL, dar Coste nu ar fi dorit. Şeful PDL Bihor constată acum cum primii trei oameni pe care i-a impus în fruntea listei PDL pentru Consiliul Local Oradea în 2012 nu mai sunt în partid. Dorin Corcheş a dezertat la PC, Cristian Ile a fost exclus, ca urmare a lipsei de activitate în partid, iar acum Adelina Coste a defectat la PSD.

CĂLIN CORPAŞ

0 Comentarii

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Sâmbătă, o nouă acțiune de colectare a DEEE
    Municipalitatea orădeană va organiza sâmbătă, 04 decembrie, o nouă acțiune de colectare a deșeurilor de echipamente electrice şi electronice.

    România

    Alertă alimentară: Pipote și ficat de pui retrase din 6 magazine Penny din Bihor, din cauza salmonella!
    Rețeaua de magazine Penny anunță retragerea pipotelor de pui congelate de 500 de grame, precum și a ficatului de pui congelat, 1000g, ca urmare a evidențierii prezenței Salmonella enteritidis. 2

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Accident în Leș: Șoferul unei autoutilitare a intrat într-un stâlp, un indicator rutier și a lovit un pod de beton
    Accidentul rutier s-a produs în noaptea de joi spre vineri, la ora 01:00, pe DN79, în localitatea Leș.

    BIHON CAO

    Se întrerupe apa potabilă în Oradea: 7 străzi afectate, inclusiv Spitalul Județean

    BIHON CAO

    Citiri Compania de Apă Oradea

    BIHON CAO

    Citiri contoare Compania de Apă Oradea

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Șeful pompierilor bihoreni, avansat în grad de către Klaus Iohannis
    Șeful pompierilor bihoreni a fost avansat în grad, de Ziua Sfântului Andrei, chiar de către președintele țării, Klaus Iohannis. 2

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    COVID în Bihor: 81 de cazuri noi, 138 de vindecări și 9 decese
    Toate localitățile din Bihor înregistrează vineri, 3 decembrie, o incidență COVID sub pragul de 7‰. 1

    Jurnal Bihorean

    Convocat la o acțiune a Federației Române de Box

    Bihon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.