BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Anunțuri
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
  • Economic
  • Educație
  • Cultură
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Ajutați să-și aleagă o carieră

Ajutați să-și aleagă o carieră

De Crina Dobocan
la 12 April 2021 19:15 Reactualizat la: 13 April 2021 11:07

Ajutați să-și aleagă o carieră

12 April 2021 19:15 Reactualizat la: 13 April 2021 11:07
Liceenii din Oradea pot participa la webinariile de orientare școlară și profesională organizate de Consiliul Școlar al Elevilor Liceului Greco-Catolic „Iuliu Maniu”.
Scris de Crina Dobocan - Liceenii din Oradea pot participa la webinariile de orientare școlară și profesională organizate de Consiliul Școlar al Elevilor Liceului Greco-Catolic „Iuliu Maniu”.

Trimite articolul

X

La inițiativa consilierului școlar Ana Popa și cu sprijinul profesoarelor Emanuela Țiț, Nicoleta Țâmpu, Raluca Daina și Iulia Tănescu, Consiliul Școlar al Elevilor Liceului Greco-Catolic „Iuliu Maniu” organizează webinarii de orientare școlară și profesională pentru elevii de liceu.

[eadvert]

În cadrul acestor activități, sunt explorate domenii variate, precum: drept, medicină, psihologie, cosmetică, turism, teatru/film, IT, economie, gastronomie, limbi străine etc.

„Multe întrebări se aștern în mintea noastră atunci când realizăm că suntem aproape să finalizăm liceul și suntem nevoiți să ne alegem următorul pas în viață. Ne frământă tot mai multe întrebări: Ce să studiez? Ce meserie cred că mi-ar plăcea? M-aș potrivi eu oare la facultatea respectivă? Ce înseamnă viața de student? Care sunt pașii pe care ar trebui să-i urmez pentru a deveni un bun profesionist etc. Multe necunoscute… Și nu e ușor să găsim singuri răspunsuri la aceste întrebări.

Pentru a-i sprijini pe adolescenți în a răspunde la asemenea întrebări, am decis să organizăm aceste webinarii de orientare școlară și profesională”, a explicat consilierul Ana Popa motivul ce a stat la baza organizării acestor activități pentru adolescenți.

Prin intermediul acestor webinarii, elevii interesați își pot forma o idee despre facultățile pe care doresc să le urmeze, pot afla câteva lucruri despre viața de student, dar și despre viața unui angajat într-un anumit domeniu.

Pentru toți liceenii

„Participarea este deschisă tuturor elevilor de liceu, atât din cadrul liceului nostru cât și din cadrul altor școli. Ne bucurăm de participarea colegilor noștri la aceste prezentări, iar pe viitor, îi invităm și pe alți colegi să participe. Considerăm că este un mod util și plăcut de a ne petrece timpul liber, deoarece aceste webinarii ne ajută pe partea de dezvoltarea personală și ne sprijină în viitoarele alegeri importante din viață. La aceste activități invităm un angajat și un student din domeniul respectiv. Aceștia răspund participanților la întrebările sau nelămuririle pe care le au în legătură cu subiectul ales”, a mai explicat Ana Popa.

Webinariile se desfășoară o dată la două săptămâni, miercuri, respectând calendarul școlar. Primul astfel de webinar a avut loc online, pe platforma Zoom, miercuri, 3 martie 2021. Invitații care le-au vorbit tinerilor au fost: dr. Teodora Hepeș, rezident în domeniul oncologiei, Teodora Frățilă și studentul la medicină Mihai Albu. Cu toții le-au împărtășit liceenilor despre experiența lor profesională si personală.

În data de 24 martie a avut loc al doilea webinar, legat de domeniul psihologiei, organizat online, pe platforma Zoom. Invitații au fost: George Rusneac, student la o universitate din Anglia, Carla Abrudan, studentă la psihologie în țară și angajată în domeniu, respectiv conf. univ. dr. Delia Bîrle, din cadrul Universității din Oradea, Facultatea de Psihologie, specialist în consiliere educațională, orientare școlară și profesională.

Pasionații de IT au participat miercuri, 31 martie, la cel de-al treilea webinar. Invitații, Nicoleta Bălan și Niță Dan, stundenți în cadrul UBB Cluj-Napoca, Facultatea de Matematică și Informatică, respectiv Eduard Abrudan, Full Stack Developer (Backend și Frontend), le-au împărtășit elevilor experiențele lor din acest domeniu.

„Considerăm că aceste prime trei întâlniri au fost o reușită, am învățat multe lucruri noi. Le mulțumim invitaților noștri pentru amabilitate”, a punctat Emanuela Țiț.

Următoarea întâlnire cu tineri este planificată pentru data de 12 mai 2021, cu invitați care profesează în domeniul Dreptului.

Înscrierile se pot face accesând următorul link: https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLSfo_ujqeJcpps9TMy6vlh1xHZ0mg6GJsNTDDYavqV2XzbPlLQ/viewform. Detaliile webinariilor precum și orice modificare apărută în program vor fi anunțate celor care s-au înscris.

„Vă invităm să urmăriți activitatea noastră pe canalul de youtube, la adresa: https://www.youtube.com/channel/UCoES-sL2434g7dzON2oY67w”, a scris Rebeca Mărcuș, secretarul Consiliului Școlar al Elevilor.

Proiectul se bucură de sprijinul directoarei Antonia Nica și al directorului adjunct, Rodica Mureșan.

 

Trimite articolul

X
Taguri:
liceeni ,
oradea
0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    powered by Surfing Waves

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Orădenii, chemați să-și exprime părerea despre unde să fie amplasate păcănelele în municipiu
    Primăria Oradea a lansat în consultare publică un proiect de hotărâre care vizează „Regulamentul privind emiterea autorizației de funcționare locală pentru desfășurarea jocurilor de noroc pe raza municipiului Oradea”.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Mesaj al premierului Ilie Bolojan către medicii din Bihor: „Mulțumesc că ați tratat-o, așa cum se cuvine, pe mama mea!”
    Sală plină și atmosferă frumoasă la Festivitatea de deschidere a Zilele Medicale ale Spitalului Clinic Județean de Urgență Bihor desfășurată la Filarmonica de Stat din Oradea.

    România

    Criza din coaliție: plecarea PSD nu doboară Guvernul — cum își poate păstra Ilie Bolojan controlul la Palatul Victoria
    Ilie Bolojan poate rămâne în funcția de prim-ministru chiar și fără PSD.

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă Oradea

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Două case din Oradea, stropite cu benzină și incendiate. Atacatorul le-a trimis proprietarilor mesaje de amenințare
    Un bărbat de 44 de ani, din Oradea, a fost reținut de polițiștii Biroului de Combatere a Infracțiunilor contra Persoanei Oradea sub acuzațiile de amenințare și distrugere prin incendiere, după ce a dat foc unor case din municipiu.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Pasajele din Centrul Civic, curățate de echipajele RER
    Vineri dimineața, 17 aprilie, echipele Serviciului de salubritate din cadrul Direcției Tehnice au intervenit pentru curățarea pereților pasajelor din zona Centrului Civic.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Prețul carburanților continuă să scadă. Mai multe stații din Oradea vând motorina standard sub 9 lei/litru
    Prețurile carburanților continuă să se modifice, o nouă schimbare fiind operată în cursul zilei de vineri, 17 aprilie.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X