Schema de ajutor are ca scop stimularea renovării și reabilitării clădirilor cu valoare istorică și arhitecturală, prin oferirea de facilități fiscale pentru proprietarii care își asumă lucrări de restaurare. Solicitările pentru acordarea facilităților se depun anual, până la data de 31 martie, împreună cu documentația justificativă care atestă eligibilitatea firmei și a lucrărilor efectuate. Schema de ajutor de minimis intră în vigoare de la 1 ianuarie 2026 și se aplică până la 31 decembrie 2030.
Ajutorul se acordă sub forma scutirii de la plata impozitului pe clădiri pentru monumentele istorice care nu au fațada stradală sau principală renovată, cu condiția ca lucrările să fie realizate în baza unei autorizații de construcție emise de autoritățile locale. Perioada de acordare a ajutorului începe de la 1 ianuarie a anului următor eliberării autorizației de construcție și se întinde până la data procesului verbal de recepție finală a lucrărilor, cu posibilitatea prelungirii pe o perioadă de doi ani, începând cu 1 ianuarie a anului următor celui în care au fost finalizate lucrările.
Bugetul total al schemei este de 5 milioane de lei, iar facilitățile fiscale sunt estimate să beneficieze aproximativ 30 de întreprinderi. Pentru a putea accesa sprijinul, companiile trebuie să fi realizat lucrări de renovare sau reabilitare la clădirile eligibile, să fie plătitoare de impozite locale, să nu aibă restanțe fiscale pentru anul precedent, să nu fie considerate „întreprinderi în dificultate” și să nu fie în insolvență sau sub administrare judiciară.
De asemenea, reprezentanții legali ai firmelor nu trebuie să fi fost condamnați în ultimii trei ani și nici să fi făcut obiectul unor proceduri de recuperare a unui ajutor de stat anterior. În regulamentul privind schema de ajutor se precizează că reabilitare înseamnă orice tip de lucrări care îmbunătățesc performanțele de siguranță și exploatare ale clădirilor existente, inclusiv instalațiile aferente, cu scopul prelungirii duratei de exploatare și aducerea construcțiilor la nivelul cerințelor esențiale de calitate prevăzute de lege.
Renovarea reprezintă procesul de reparare, modernizare sau reînnoire a unei clădiri, fără a-i modifica scopul inițial, cu scopul de a-i îmbunătăți estetica sau funcționalitatea. Prin această adoptarea acestei măsuri, Primăria Orade urmărește nu doar protejarea patrimoniului istoric al orașului, ci și stimularea intervențiilor de întreținere și reabilitare a clădirilor de valoare, încurajând astfel atât conservarea identității arhitecturale, cât și revitalizarea zonelor urbane.
Citiți principiile noastre de moderare aici!