BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Anunțuri
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
  • Economic
  • Educație
  • Cultură
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Alexandru Andrieş a sărbătorit la Oradea 70 de ani de viaţă printr-un concert cu prieteni

Alexandru Andrieş a sărbătorit la Oradea 70 de ani de viaţă printr-un concert cu prieteni

De Camelia Buşu
la 3 October 2024 11:28 Reactualizat la: 3 October 2024 11:42

Alexandru Andrieş a sărbătorit la Oradea 70 de ani de viaţă printr-un concert cu prieteni

3 October 2024 11:28 Reactualizat la: 3 October 2024 11:42
Concertul a făcut parte din turneul naţional prin care artistul sărbătoreşte 70 de ani de viaţă şi 50 de ani de la debutul său solistic, care a avut loc în 1974 la Club A, în București.
Scris de Camelia Buşu - Concertul a făcut parte din turneul naţional prin care artistul sărbătoreşte 70 de ani de viaţă şi 50 de ani de la debutul său solistic, care a avut loc în 1974 la Club A, în București.

Trimite articolul

X

Concertele lui Alexandru Andrieș sunt de fapt întâlniri între prieteni, șuete muzicale. Aşa cum a fost şi cel de miercuri seara, de la Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea, al doilea concert din turneul aniversar „Alexandru Andrieş 70”. Chiar dacă au trecut şapte decenii de viaţă şi vreo cinci de carieră, prezenţa lui e la fel de fragilă, un artist original şi constant în trăirile sale, ironic şi subtil, veşnic îndrăgostit, sincer şi direct în relaţia cu publicul său.

Concert Alexandru Andrieş la Oradea

Concertul a început cu piesa „Un om fericit” şi s-a „plimbat” prin playlistul compoziţional până la noul album lansat, „Aproape departe” de pe care am ascultat piesele „Bere”, Blues alcoolic”, „Tom Waits” sau „Între noi”.

Noul album a fost adus spre vânzare la Oradea, alături de volumul „Fluture pe perdea”, apărut anul trecut la Editura Paralela 45, o antologie alcătuită de Florin Hălălău. „Aproape departe” cuprinde 16 piese şi este dedicat lui Aurel Mitran, managerul său, unul dintre cei mai importanți impresari și producători de spectacole din România, care s-a stins din viaţă anul trecut.

„Fluture pe perdea” este o colecție reprezentativă a poeziei lui Alexandru Andrieș completată de 33 de exerciţii de admiraţie semnate de scriitori, muzicieni, critici literari, artişti, profesori, personalităţi remarcabile ale vieţii culturale. Au fost aduse şi tricourile de turneu, purtând pe ele desenul care ilustrează afişul turneului şi care aparţine lui Marius Damian.

În concert, Alexandru Andrieş a cântat alături de prieteni: Maria Ioana Mîntulescu (voce), Berti Barbera (voce, muzicuță, percuții), Sorin Romanescu (voce, chitară bariton) şi Vlady Săteanu (chitară bas). Trecând de la jazz la blues şi folk, muzica lui are acel „ceva” care ştii de la primele acorduri că e numai al lui. Nu au lipsit „Cea mai frumoasă zi” sau „Mie mi-e somn” iar la bis s-au auzit „E război, Ioane” şi „Cântec de drum bun”.

Cu refrene simple, care îţi rămân în minte multă vreme, populate cu gesturi fireşti, momente banale din cotidian, trăiri în care te regăseşti şi care împletite armonios în notele muzicale îţi intră în suflet, piesele lui Alexandru Andrieş sunt pansament pentru serile răcoroase de toamnă, sunt prieteni la cafea, sunt „fluturi pe perdea”. La final, spectatorii s-au aşezat cuminţi pentru autografe. O seară, un concert de ţinut minte.

Trimite articolul

X
Taguri:
alexandru andries ,
aproape departe ,
aurel mitran ,
berti barbera ,
Casa de Cultura a Sindicatelor Oradea ,
fluture pe perdea ,
maria ioana mintulescu ,
oradea ,
sorin romanescu ,
turneu aniversar ,
vlady sateanu

0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    powered by Surfing Waves

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    FOTO/VIDEO
    „Nu mai putem intra în curte!” Străzi surpate în zona canalizărilor, în mai multe puncte din Nojorid, în urma ploilor abundente
    Mai mulți locuitori din cartierul nou al localității Nojorid reclamă apariția unor surpări în zone în care au fost realizate recent lucrări pentru rețeaua de canalizare.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Fals angajat al SRI, închisoare cu suspendare pentru trafic de influență. Ar fi cerut 9.150 de euro ca să intervină pe lângă „colegi”
    Ionel Iosif Gabor, de 49 de ani, a fost condamnat vineri de Tribunalul Bihor la 2 ani de închisoare, cu suspendare, într-un dosar în care a fost acuzat de trafic de influență.

    BIHON Sport local

    GALERIE FOTO
    Lotus Băile Felix a regăsit drumul spre victorie într-un meci cu șase goluri
    După 9 etape, Lotus a regăsit drumul spre victorie în meciul cu vecinii de la Transilvania Sport Academy, în runda cu numărul 13 din Liga 3, Seria 8.

    BIHON CAO

    Anunț întrerupere alimentare cu apă potabilă în comunele Hidișelu de Sus, Lăzăreni, Drăgești și Ceica

    BIHON CAO

    Anunț întrerupere furnizare apă potabilă pe mai multe străzi din Oradea

    BIHON CAO

    Anunț întrerupere furnizare apă caldă în Fâșca, Vârciorog, Șerghiș și Tilecuș

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Acuzați de fraudă cu subvenții APIA, doi fermieri, soț și soție, au fost obligați să returneze 44.000 de lei
    Tribunalul Bihor a hotărât încetarea procesului penal, pe motiv de prescriere a faptelor, împotriva a doi soți din Husasău de Tinca, acuzați că ar fi obținut cu acte false bani europeni oferiți prin intermediul Agenţiei de Plăţi şi intervenţie pentru Agricultură ( APIA).

    Anunturi intreruperi energie electrica

    IEE 18.11.2026 _ PL Alesd

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Bar Contest Oradea 2026 transformă bartendingul în artă și spectacol: mixologie, flair bartending și show pentru public
    Oradea găzduiește miercuri, 18 noiembrie, cea de-a șaptea ediție a Bar Contest Oradea, o competiție dedicată pasiunii, creativității și spectacolului din lumea bartendingului. Evenimentul va avea loc la Palazzo Wedding Hall, iar accesul publicului este gratuit.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X