În cadrul proiectului cultural estival „Tipografia de idei” | #hailamuzeu, organizat de Muzeul Ţării Crişurilor în parteneriat cu Biblioteca Judeţeană şi Centrul de Cultură Bihor, vineri seara orădenii au avut parte de o întâlnire de suflet cu maestrul Nicu Alifantis în Parcul Muzeului Țării Crișurilor, la prima bibliotecă în aer liber din Oradea.

În cadrul acestei întâlniri, artistul a lansa albumul „A treisprezecea noapte. Memorabilia”, apărut anul trecut la editura Muzeului Literaturii Române. Despre album a vorbit mai întâi Relu Biţulescu, cunoscut ca şi toboşarul din trupa Zan, dar care este artist plastic, membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România.

„Aveţi în faţă un exemplar rarisim, unul din puţinii din muzica contemporană românească – asta ca să ne partajăm cumva de muzica clasică – care s-au aplecat şi asupra altor preocupări, şi nu numai muzicale. Tot timpul este în noi căutări, noi experienţe. Are în repertoriu nişte evenimente senzaţionale pentru oricare dintre creatori, adică are peste 100 de piese de teatru la care a făcut muzica. Este o performanţă greu de egalat, chiar şi la nivel european aş putea spune. Legătura cu teatrul, şi cu poezia evident, l-a făcut special, şi bănuiesc că nu se va opri aici”.

Cât despre legătura lui Nicu Alifantis cu poezia, în mod special cu Nichita Stănescu, îl consideră un privilegiat. „Alături de piesele pe textele lui Nichita Stănescu, el este un privilegiat că este printre puţinii căruia Nichita i-a dedicat o poezie în direct. Există înregistrarea pe disc. Cu aşa ceva nu se poate lăuda multă lume, e de invidiat din punctul ăsta de vedere”.

Teatrul, „o şcoală extraordinară”

Povestea Memorabilia a început în urmă cu cinci ani. Atunci Nicu Alifantis împlinea 45 de ani de când a compus prima muzică de teatru şi care a însemnat debutul său componistic. Se întâmpla în aprilie 1973 la Brăila, oraşul natal, la Teatrul „Maria Filotti”, regizorul Dumitru Dinulescu înredinţându-i muzica spectacolului „Furtuna” de Ostrovski, ba chiar a şi jucat în spectacol.

„Am învăţat enorm de multe lucruri de la toţi colegii din toate departamentele teatrului, de la portar până la regizor. A fost o şcoală extraordinară şi sunt mândru că am putut să îmi fac ucenicia într-un teatru. După care lucrurile s-au rostogolit frumos şi în favoarea mea, pentru că la câteva luni, în iunie, debutam pe scenă ca şi cântăreţ şi autor la o emisiune a televiziunii. Se chema Teletop şi era o emisiune concurs itinerantă. Mergea prin toată ţara, culegea talente locale, şi dacă rezistai trei ediţii la rând la votul publicului pe locul I primeai un premiu în ediţia următoare şi uite aşa te făcea televiziunea nu neapărat vedetă, dar te băga în seamă. De aici a început la mine totul”.

În ceea ce priveşte muzica de teatru, din 1973 şi până în prezent a lucrat mult în teatru. Sunt 118 spectacole la care a făcut muzica, alte câteva spectacole în care a jucat, a colaborat cu 54 de teatre şi 61 de regizori. De-a lungul anilor, Nicu Alifantis a păstrat afişele, caietele program, instrumentele pe care le-a folosit în spectacolele de teatru. Câteva dintre instrumente artistul le-a cumpărat special pentru a fi folosite în spectacol, cum a fost la „A douăsprezecea noapte” montată de regizorul Gelu Colceag la Teatrul de Comedie din Bucureşti, pentru care a cumpărat o lăută, comandată din Germania, pentru că la noi în ţară nu se găsea. Din colecţie face parte şi o spectaculoasă „maşină de vânt” care redă sunetul vântului, achiziţionată în momentul în care s-a desfiinţat sala Cassandra în care funcţiona institutul de teatru din Bucureşti.

„Un om căruia îi mulţumesc tot timpul pentru că el a fost deschizătorul meu de drumuri, de la el am învăţat abc-ul muzicii de teatru, şi acesta este Mircea Florian. Îi datorez acel brânci pe care mi l-a dat în a face muzică de teatru. După aceea l-am întâlnit pe Adrian Enescu de la care am învăţat şi mai multe lucruri, după care l-am întâlnit pe Johnny Răducanu, brăileanul meu, pe marele muzician Doru Căplescu, şi tot aşa… Şansa extraordinară pe are am avut-o în viaţă, în tot traseul ăsta de 50 de ani, a fost aceea de a întâlni tot felul de oameni, unul mai interesant, unul mai talentat, unul mai deosebit decât altul. Cel mai important bagaj cu care voi pleca din această viaţă vor fi aceşti oameni pe care i-am întâlnit şi de la care am avut invariabil de învăţat câte ceva. (…) Pot să vă spun cu un soi de regret şi un pic de gust amar că acea generozitate pe are am întâlnit-o la marii muzicieni, la marii oameni de teatru, care erau atunci în anii ’70-’80, şi care îşi împărtăşeau din cele ştiute de ei cu mare drag celor care veneau, şi îi încurajau, această generozitate, din păcate, n-am mai întâlnit-o astăzi, şi se întâlneşte din ce în ce mai rar. Acum, dimpotrivă, se crează câte o enclavă în care se ţine totul secret, suntem într-un soi de ilegalitate în sensul că noi ne ascundem, dar de fapt nu ne caută nimeni. E un lucru pe care mi-ar plăcea să îl revăd în ziua de astăzi, să văd oameni generoşi care împart din experienţa lor şi celorlalţi pentru că e nevoie de lucrul ăsta”.

Colecţia Memorabilia

În urmă cu cinci ani Nicu Alifantis a făcut box-ul Memorabilia în care a adunat un album dedicat muzicii de teatru (caiete program, explicaţii referitoare la spectacole, poze ale afişelor) şi un album dedicat recitalurilor din teatru pe care le-a avut. Mai cuprinde o carte a celor 10 discuri incluse în box, din care opt discuri sunt audio şi două sunt video. Din cele opt discuri audio, cinci sunt spectacole integrale, celelalte trei fiind selecţii din muzica de teatru scrisă de Nicu Alifantis. Cele video sunt două DVD-uri în care într-unul sunt secvenţe din spectacolele la care a compus muzica, şi în celălat este un spectacol integral făcut de Cristian Pepino la Teatrul de Păpuşi „Prichindel” din Alba Iulia cu primul album mare al artistului, „După melci”.

În box se mai găsesc replici ale unor bilete de teatru aşa cum erau ele în anii ’70-’80, câteva schiţe inedite din decoruri din diverse spectacole, multe fotografii şi certificatul colecţiei, pentru că boxul a fost scos în 1000 de exemplare semnate şi numerotate de Nicu Alifantis. „Pentru lumea teatrului românesc, aici este o mică pagină de istorie, şi sunt şi mândru, şi onorat că am putut să pun umărul şi să fac parte din această mică filă de teatru”.

De la acest box i-a venit ideea criticului de teatru şi film Marina Constantinescu şi Aurei Corbeanu – vicepreședinte executiv UNITER, ca tot conţinutul să devină o expoziţie, avându-l ca şi curator pe Relu Biţulescu. Colecţia expusă cuprinde afişe, caiete program, multe fotografii, instrumente muzicale şi costume de scenă folosite în teatru şi în recitalurile de teatru ale lui Nicu Alifantis. Expoziţia a fost vernisată pentru prima dată la Muzeul Unirii din Alba Iulia în trei săli, ia acum doi ani la Muzeului Literaturii Române. De aici, anul trecut a apărut la editura Muzeului Literaturii Române albumul expoziţiei, intitulat „A treisprezecea noapte. Memorabilia”, coordonat de Relu Biţulescu şi pe care Nicu Alifantis la prezentat şi la Oradea. În acest album se regăseşte şi afişul spectaolului „Astă seară se improvizează”, de Luigi Pirandello pus în scenă la Teatrul de Stat Oradeae către dregia regizorul Alexandru Colpaci în 1979 Muzica şi versurile spectacolului îi aparţin lui Nicu Alifantis.

„Nichita 90”, un proiect omagiu

Pentru că învăţase deja multe lucruri din lumea scenei, a spectacolului, acest lucru l-a ajutat foarte tare, spune maestrul, în ceea ce a făcut apoi pe scenă când cânta fie singur, fie cu alţi colegi sau cu Zan.

Zan a fost înființată în 1995 ca trupă de studio pentru înregistrarea albumului „Voiaj” pentru a avea un alt tip de sonoritate, pentru a crea un spaţiu muzical specific. Devine în 1996, după înregistrarea la Cluj a albumului „Nichita”, o trupă de proiecte. Numele Zan este un nume împrumutat din commedia dell’arte, de la masca Zanni. „Am zis că e scurt, penetrant, ne reprezintă într-un anume fel fiind vorba de o pătură socială de mijloc. Cu Zan în această formulă, de la înfiinţare şi până astăzi, am reuşit să stăm împreună.”

În cadrul evenimentului a fost prezentat și albumul „Nichita 90”, un proiect omagiu al lui Nicu Alifantis dedicat poetului Nichita Stănescu. Albumul este prezentat în două variante. Una în care este albumul „Nichita” din 1996 şi cartea cu istoria discului şi a poeziilor lui Nichita, şi o variantă unde sunt două discuri cu două cărţi: discul din ’96 al lui Alifantis şi un alt disc al lui Augustin Frăţilă, un poet pe care Nichita Stănescu „l-a aruncat” în lumea poeziei şi pe care l-a susţinut foarte tare. E un disc în care Augustin Frăţilă cântă şi Nichita Stănescu recită. Anul acesta, pe 31 martie s-au împlinit 90 de ani de la naşterea lui Nichita, şi aşa a apărut această ediţie cu susţinerea Muzeului Literaturii Române.

„Pentru mine albumul ăsta înseamnă foarte mult pentru că e vorba de un om pe are l-am cunoscut şi care m-a uimit nu prin poezia lui – pentru că ştiam exact cine e Nichita Stănescu – dar am avut şansa de a cunoaşte OMUL Nichita Stănescu. Asta se întâmpla în 1983, în casa lui Florin Zamfirescu. Era ziua lui, era şi Nichita acolo şi multă altă lume. Atunci mi-a spus acele vorbe minunate «să smulgem fildeşii din Alifantis» care a fost un act de generoitate extraordinară. Marele Nichita şi-a întors privirea spre unul ca mine, care eram cât de cât cunoscut, dar el era într-o ligă, eu în cu totul altă ligă. Un atât de mare poet, un atât de mare om de cultură să îşi întoarcă privirea asupra ta şi să te mai bage şi în seamă a fost o treabă absolut extraordinară pe care n-am cum să o uit”.

Între cântecele de pe albumul „Nichita 90” se aude vocea poetului, cu frânturi luate dintr-un interviu făcut de Alexandru Stark la televiziunea română. Nicu Alifantis consideră că foarte important în realizarea acestui album a fost faptul că a reuşit să descopere muzica fiecărei poezii scrise de Nichita.

La finalul evenimentului, maestrul a acordat autografe şi s-a fotografiat cu fanii şi prietenii prezenţi în parcul Muzeului Ţării Crişurilor, după care, de la ora 20:00 a susţinut concertul alătuir de trupa Zan.