Conform spuselor lui Popa, pentru aceste proiecte, ce ar costa 110 milioane euro, s-au obţinut deja 29,5 milioane de euro, bani europeni. Însă pentru Cabinetul Boc aceste centuri nu sunt prioritare, ele fiind prinse în plan în perioada 2013 – 2030! Însă după 2013 aceşti bani europeni se pierd. Liberalul e necăjit şi de amânarea perpetuă a electrificării căii ferate dintre Episcopia Bihor şi Cluj.
Amanari dupa amanari
Dincolo de preocupările sale privind autostrada, senatorul Popa e nemulţumit de faptul că Guvernul nu mai e interesat de realizarea şoselelor ocolitoare de la Aleşd şi cea ce ar ocoli Beiuş-Ştei-Vaşcău.
Trimite articolul
X
powered by
Surfing Waves
Cultură
Corina Sîrghi & Toma Dimitriu Group au deschis Gala, înainte de proiecţia filmului „Cina” regizat de Manuel Gómez Pereira.
Educație
Roboți, șerpi și țestoase, experimente, căști și scuturi de jandarmi, polițiști și salvatori dar și o mașină de pompieri în care cei mici puteau urca.
BIHON Sport local
Echipa Sânmartinului își continuă invincibilitatea în Liga 3 și după „valul 6”, remizând pe terenul „virușilor verzi”. A treilea rezultat de egalitate într-o săptămână, venit după alte trei victorii consecutive.
România
PNL, USR și UDMR și-au validat vineri, 25 septembrie propunerile pentru viitorul Guvern condus de Siegfried Mureșan.
Economic
Albalact va trebui să achite o amendă de 9,91 milioane de lei, după ce a pierdut definitiv procesul cu Consiliul Concurenței. Sancțiunea are legătură cu o inspecție inopinată desfășurată în 2023, în cadrul unei investigații privind piața untului.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Accidentul s-a produs în cursul zilei de vineri, 25 septembrie, pe DN 19E, între localitățile Cauaceu și Sălard.
Citiți principiile noastre de moderare aici!