Centrul de Analiză şi Inovare Economico-Socială (CAIES), Centrul Român de Educaţie Economică (CREE) şi Integra România au lansat proiectul Antreprenor 4×4 cu tracţiune integrală. „Proiectul urmăreşte să dezvolte capacitatea oamenilor din mediul rural de a se integra pe piaţa muncii, în special prin demararea propriilor afaceri”, a precizat Ioana Serecuţ, responsabil regional Integra.
Antreprenor 4×4 se adresează persoanelor inactive, persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă şi celor care lucrează în agricultura de subzistenţă, din judeţele Bihor, Brăila, Buzău, Constanţa, Galaţi, Vrancea, Tulcea, Bistrita-Nasaud, Cluj, Maramureş, Satu Mare, Sălaj, Alba, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş, Sibiu şi Bucureşti-Ilfov (4 regiuni de devoltare).
Innstruiţi
Proiectul este „aşezat” pe 4 roţi, fiecare roată contribuind la evoluţia profesională a grupului ţintă, iar, în final, la ocuparea efectivă pe piaţa muncii a 78 de persoane şi la posibilitatea creării de noi locuri de muncă.
Concret, 517 persoane vor beneficia de consiliere psihologică, motivaţională şi de orientare în afaceri, dintre care 427 vor dobândi competenţe antreprenoriale, iar 90, în utilizarea calculatorului. 120 de persoane din cele 517 vor simula apoi crearea efectivă a unui business, pornind de la idee, până la proiectarea şi testarea viabilităţii unei afaceri. În final, 78 de persoane vor fi sprjinite în demararea a 78 de afaceri, prin selectarea formei juridice, înregistrarea entităţii şi asistenţă privind gestionarea resurselor umane.
Antreprenor 4×4 cu tracţiune integrală este un proiect cu o durata de implementare de 18 luni şi un buget total de 4.753.660,10 lei, cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013 „Investeşte în oameni!”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!