în Piaţa Unirii (lângă statuia Mihai Eminescu), pe strada Aurel Lazăr (lângă statuia Aurel Lazăr), în Piaţa Cetate, în apropierea pieţii Rogerius și în Piaţa Decebal. Containerele anticaniculă sunt dotate cu aer condiţionat şi rezerve de apă potabilă şi vor fi deschise pe perioada sezonului cald (inclusiv în zilele de sâmbătă şi duminică, în condițiile în care temperaturile vor impune acest lucru) între orele 10:00 – 18:00. Administraţia Socială Comunitară Oradea prin Serviciul Programe Socialeasigură prezenţa asistenţilor medicali, care vor măsura tensiunea arterială şi vor acorda primul ajutor. În caz de nevoie, asistenţii medicali vor solicita ajutorul serviciului de urgenţă 112.
Apar containerele anti-caniculă
Având în vedere temperaturile ridicate prognozate pentru această perioadă, începând de marti, 12 august 2014, Primăria Oradea şi Administraţia Socială Comunitară Oradea pun la dispoziţia cetăţenilor containerele anticaniculă, care sunt amplasate în cinci puncte pe raza oraşului:
Trimite articolul
X
powered by
Surfing Waves
Economic
Indexarea pensiilor, o nouă lege a salarizării pentru angajații din sectorul public, sprijin financiar pentru familiile vulnerabile și modificări fiscale se numără printre măsurile incluse în programul de guvernare pentru perioada 2026-2028.
România
Ilie Bolojan și-a încheiat mandatul la Palatul Victoria după mai bine de cinci luni în care a condus un Guvern interimar, în urma demiterii Cabinetului său prin moțiune de cenzură, la 5 mai.
1
Economic
Pasagerii care rămân fără zborul rezervat vor beneficia de reguli mai clare pentru recuperarea banilor, inclusiv atunci când au cumpărat biletele prin agenții de turism sau platforme online.
Economic
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) – Centrul Județean Bihor a autorizat la plată 585 de rentieri agricoli, care și-au vizat carnetele în anul 2026, suma totală aprobată pentru aceștia fiind de 968.839 de lei.
România
Copiii sub 14 ani ar putea pierde accesul la rețelele sociale, dacă un proiect de lege anunțat de prim-vicepreședintele PSD, Bogdan Ivan, va fi adoptat.
Economic
Depunerea dosarului de pensionare este un pas important pentru persoanele care se apropie de vârsta de pensionare. Termenul în care trebuie depusă cererea, durata soluționării dosarului și data primei plăți sunt aspecte esențiale pentru viitorii pensionari.
Citiți principiile noastre de moderare aici!