După două cărţi de specialitate publicate: „Contribuţii la istoria învăţământului românesc din Bihor (1900-1918)”, apărută la Editura Arca în 2012 şi „Cetatea medievală de pământ de la Almaşu Mic (comuna Sârbi, judeţul Bihor)”, apărută la Editura Primus în 2019, istoricul orădean Nicolae Nistoroiu a publicat în acest an, tot la editura Primus, cartea „Identitate în Bihor. Studiu de caz: satul Sârbi”.
[eadvert]
Cartea prezintă în 384 de pagini evoluţia satului bihorean de la reglementările imperiale, din a doua jumătate a secolului al XVIII – lea, până la încheierea procesului de colectivizare a agriculturii în România, în anul 1962. Volumul dedică un capitol studiului lingvistic şi antropologic al satului, şi în mod special „graiului ţărănesc”.
Doctor în istorie, Nicolae Nistoroiu şi-a dedicat ultimii şase ani lucrând la această carte. Ideea i-a venit din vremea copilăriei, observând împreună cu alţi copii limba română diferită pe care o vorbeau acasă faţă de cea predată la şcoală, la vremea aceea neavând noţiunea de grai. De-a lungul anilor a fot preocupat de graiul din satul românesc din Crişana, având privilegiul de a studia de la Arhivele Naţionale – Serviciul Judeţean Bihor registre de stare civilă inedite începând cu anul 1828.
A realizat şi interviuri cu săteni trecuţi de opt decenii de viaţă, şi alături de studiul şi altor documente mai vechi precum Urbariul cetăţii Adrian din 1625 sau Reglementarea urbarială din 1770 s-a concretizat în şapte ani această carte.
Sat cu identitate proprie
În cele 13 capitole, autorul urmăreşte transformările sociale petrectute în satul Sârbi. Punând în contextul istoric al Bihorului, plecând de la documente precum Gesta Hungarorum, prezintă apoi metodele de cercetare, mişcările religioase şi evoluţia şcolii de-a lungul timpului, inclusiv în vreme de război.
În studiul lingvistic şi antropologic cuprins în carte, istoricul detaliază nu doar viaţa de zi cu zi a sătenilor dar şi graiul acestora, incluzând şi un dicţionar cu termeni foarte diferiţi de limba literară. De asemenea, într-un alt capitol studiază etimologia numelor mai multor localităţi din judeţ, dar şi nume de familie, prenume, porecle şi linii dinastice ţărăneşti. Sunt urmărite pe baza unor documente laice şi bisericeşti momentele importante din viaţă: naşterea, căsătoria, moartea.
Un pasaj interesant din carte este dedicat elementelor de folclor: de la strigături de nuntă, la obiceiuri de Crăciun şi poveşti cu strigoi. Aflăm despre „Mortul cu faţa roşie”, sau „Mortul care cânta la acordeon”, ori despre „Necunoscutul fără chip”.
În baza studiului şi a datelor adunate, autorul consideră că satul bihorean modern a avut o identitate proprie, cu legi nescrise care dictau comportamentul sătenilor şi cu valori structurate în cadrul comunităţii. O dată cu transformările sociale, au intervenit şi schimbări majore prin trecerea de la iobăgie la statutul de om liber, proprietar de teren.
„Cercetarea noastră a fost făcută într-un sat ce poate fi considerat un model pentru evoluţia culturii şi civilizaţiei româneşti în Bihor, în zona etnografică din Valea Crişului Repede şi a Barcăului. Pentru o mai bună înţelegere a lumii rurale bihorene, caracterizată prin diversitate, am făcut o comparaţie din punct de vedere lingvistic, cu alte sate situate în aceeaşi zonă geografică şi am întâlnit diferenţe. (…) Considerăm, pe baza datelor adunate în timpul cercetării, că satul bihorean modern a avut o identitate proprie, cu valori structurate în cadrul comunităţii, cu legi nescrise care reglementau comportamentul sătenilor, iar sentimentul de apartenenţă era foarte puternic”, scrie la finalul cărţii Nicolae Nistoroiu.
