Potrivit informațiilor disponibile, echipajul a identificat o defecțiune tehnică în timpul verificărilor efectuate înainte de decolare, iar, din motive de siguranță, s-a amânat decolarea spre Milano.
Decizia a fost luată de comandantul aeronavei pentru a permite efectuarea verificărilor și remedierea problemei.
Potrivit directorului Aeroportului Internațional Oradea, Răzvan Horga, 187 de pasageri sunt blocați acum în terminal. De asemenea, acesta a mai transmis că va reveni cu informații suplimentare odată ce acestea vor fi primite pe canale oficiale.
În aceste momente nu se știe dacă aeronava va putea fi reparată la sol sau compania aeriană Wizz Air va trimite un alt avion care să îi transporte la Milano.
Potrivit declarațiilor unui pasager care se află acum în aeroport, oamenii încep să își piardă răbdare, mulți dintre ei aducând injurii. De asemenea, printre pasageri, se numără un număr mare de copii.
Citiți principiile noastre de moderare aici!