bihon.ro Web analytics

„Aripi frânte” - o campanie a polițiștilor bihoreni de prevenire a violenței în familie

Polițiștii de prevenire şi proximitate bihoreni vor acţiona pe tot parcursul anului pentru prevenirea violenţei domestice şi informarea cetăţenilor cu privire la consecinţele comportamentului abuziv.
Scris de Demian - Polițiștii de prevenire şi proximitate bihoreni vor acţiona pe tot parcursul anului pentru prevenirea violenţei domestice şi informarea cetăţenilor cu privire la consecinţele comportamentului abuziv.

Pe parcursul acestui an, Poliția Română desfășoară, în colaborare cu Asociația „Necuvinte”, campania de prevenire a violenței domestice „Aripi frânte”, care vizează informarea publicului larg cu privire la consecințele grave ale comportamentului abuziv manifestat în cuplu, dar și referitor la ce pot face persoanele care sunt victime ale unor astfel de fapte.

„Scopul campaniei îl reprezintă creșterea gradului de informare a membrilor comunității cu privire la dimensiunea, incidenţa şi formele de manifestare a violenței în familie, la instituțiile implicate în gestionarea acestui fenomen, precum și referitor la drepturile și măsurile prevăzute de lege pentru asigurarea protecției victimelor violenței în familie”, precizează comisarul-şef Ioana Indrieș, din cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii al IPJ Bihor.

Activitățile derulate

În cadrul campaniei va fi vizionat filmul documentar „Aripi frânte”, care prezintă situația victimelor violenței domestice din România prin câteva cazuri ale unor deținute din Penitenciarul de Femei Târgşor. Documentarul este construit în jurul poveștilor unor femei care au trăit o viață în abuzuri și frică, ce le-a determinat pe acestea să reziste ani de zile unor suferințe crunte, să nu ceară ajutorul nimănui, ajungând la un moment dat să clacheze și să devină din victimă agresor, făcându-și singure dreptate. Tot în cadrul campaniei a fost realizat „Ghidul siguranței victimelor violenței în familie”, care se adresează persoanelor care înțeleg că se află într-o situație de tip abuziv și fac primii pași spre a ieși din acel mediu.

„Activităţile desfăşurate de poliţiştii bihoreni în cadrul campaniei «Aripi frânte» vizează transmiterea de recomandări cu caracter preventiv prin distribuirea unor materiale informativ-preventive, precum şi stabilirea unor întâlniri ale poliţiştilor de prevenire şi proximitate cu cetăţenii. Până acum, în cadrul campaniei polițiștii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii şi cei de proximitate din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor au organizat întâlniri cu grupuri-țintă, atât cu tinerii și cu profesorii din instituţiile de învăţământ, cât și cu adulții, cu studenţii din cadrul Universităţii Partium şi de la Universitatea Oradea, cu persoanele vârstnice şi cu asociaţii profesionale din judeţul Bihor, dar şi cu victimele violenţei în familie şi cu reprezentanţii a două ONG-uri din judeţul Bihor care activează în acest domeniu, respectiv Asociaţia Lampas şi Asociaţia Smiles”, a mai spus comisarul-şef Ioana Indrieș.

Pentru promovarea mesajelor campaniei la nivelul judeţului Bihor, în perioada februarie – iulie, polițiștii implicați în campanie au distribuit peste 3.000 de broşuri cu recomandări preventive, iar alte 5.000 de afişe cu mesajul campaniei au fost expuse la avizierele blocurilor, la sediile unităţilor de poliţie, la intrările din centrele comerciale şi în alte locuri publice, la intrarea în spaţiile de cazare, în staţiile CFR de pe raza judeţului Bihor, atât în mediul urban, cât şi în mediul rural.

Polițiștii aparținând Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii şi cei de proximitate din cadrul IPJ Bihor promit că vor desfășura și alte activități preventive în cadrul campaniei „Aripi frânte”.

 

Campania „Aripi frânte” Ce înseamnă violența în familie?

Violența în familie reprezintă orice tip de agresiune fizică, psihică, verbală, sexuală sau economică, săvârșită cu intenție de un membru al familiei împotriva altui membru al aceleiași familii. Ea nu se manifestă într-un episod izolat, ci se repetă atunci când nu se iau măsuri. Violența în familie este prevăzută ca infracțiune în Codul Penal.

Violența în cuplu nu apare din cauza stresului de la serviciu, nu este o urmare firească a unor neînțelegeri în familie și nu dispare dacă nu se iau măsuri împotriva agresorului. Violența nu poate fi motivată de comportamentul victimei, agresorul fiind unicul vinovat de abuz.

Ce faci atunci când izbucnește un episod cu violență?

Sună imediat la 112 când ești în pericol!

Dacă nu poți părăsi locuința, încearcă să te izolezi într-o cameră și să suni la 112. Dacă nu ai reușit să iei un telefon cu tine, strigă tare, ca să audă vecinii, sau deschide geamul și cere ajutor. Nu te adăposti în bucătărie – acolo sunt cuțite și obiecte cu care agresorul te-ar putea răni. Dacă nu ai reușit să scapi de agresor, încearcă să te protejezi în cele mai sensibile părți ale corpului – fața și capul. Spune-le copiilor să se încuie într-o cameră sau să fugă la un vecin sau la o rudă de încredere.

Ce faci după producerea agresiunii?

Pentru siguranța ta, părăsește domiciliul dacă agresorul mai este în casă ori bănuiești că se va întoarce. Așteaptă afară, într-un loc sigur, până când sosește poliția.

Dacă nu poți ieși din casă sau să te deplasezi pentru îngrijiri medicale ori pentru a depune plângere la poliție, sună la 112 și vei fi ajutată de urgență.

În cazul în care ești rănită, nu ezita să mergi la spital pentru un consult medical și spune-le doctorilor ce ai pățit. Leziunile interne se pot agrava dacă nu sunt tratate și îți pui viața în pericol.

Până cercetează poliția locul agresiunii, nu atinge niciun obiect din acea zonă. Astfel se vor păstra toate probele și poziția lor în cameră: obiecte sparte, haine rupte, lucruri trântine, pete, amprente etc.

Cere un ordin de protecție

În conformitate cu art. 23 din Legea nr. 217/2003, „persoana a cărei viață, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violență din partea unui membru al familiei, poate solicita instanței ca, în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecție” prin care să se dispună, cu caracter provizoriu, una sau mai multe dintre măsurile, obligațiile sau interdicțiile indicate expres de lege.

Ieșirea

Ieșirea dintr-o relație abuzivă sau violentă nu este ușoară. Poate încă mai speri că lucrurile se vor schimba sau îți este teamă de ceea ce partenerul tău ar putea să facă în cazul în care descoperă că încerci să pleci. Oricare ar fi motivele, probabil te simți ca o prizonieră, neajutorată. Există însă soluții și vei fi ajutată. Adresează-te Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului de care aparții pentru a te informa cu privire la drepturile pe care le ai atunci când ești victima unor agresiuni.

Nu ești tu vinovată de comportamentul abuziv al partenerului tău. Singurul lucru care contează este siguranța ta. Meriți să trăiești fără teamă!

0 Comentarii

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    BIHON Sport local

    Start la Memorialul Antonio Alexe. Un punct diferență între vicecampioanele României și Bulgariei

    România

    Cum va fi verificat certificatul verde? Aplicaţia e deja disponibilă
    Autorităţile au impus noi restricţii în România: cei care merg la restaurant, nuntă, eveniment sportiv, spectacol sau concert vor trebui să prezinte certificatul care atestă vaccinarea anti-Covid-19, testarea sau trecerea prin boală. 2

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    UPDATE! Cauzele accidentului grav din Arieșeni, în care un bihorean a fost preluat de elicopterul SMURD, după ce s-a răsturnat cu autoturismul
    Accidentul rutier s-a produs joi după-masa pe raza comunei Arieșeni, județul Alba. 3

    BIHON CAO

    7 străzi din Oradea rămân miercuri pentru câteva ore fără apă

    BIHON CAO

    CITIRI CAO 13.09.2021-17.09.2021

    BIHON CAO

    Patru străzi din Oradea rămân luni fără apă

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Scandal în ședința CJ. Bolojan: „Mie nu mi-a prestat Ansamblul Crișana niciun fel de activitate"
    Contre în Consiliul Județean Bihor între Ilie Bolojan și consilierii UDMR și PSD pe marginea desființării Ansamblului Crișana și externalizării serviciilor folclorice. 4

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    La MedLife Oradea, consultația de diabet e gratuită cu bilet de trimitere CAS
    Diabetul zaharat reprezintă o boală cronică tăcută, netransmisibilă, care nediagnosticată și mai ales netratată duce la multiple complicații. Diagnosticarea și tratarea corectă previne apariția complicațiilor și mai ales persoana diagnosticată poate avea o viață perfect normală.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Raluca Turcan, de la Oradea: Salariul minim va crește, taxele pe muncă nu scad
    Ministrul Muncii promite că majorarea salariului minim va fi una consistentă, ea urmând să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2022. 2

    Bihon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.