La Muzeul Oraşului Oradea s-a deschis joi, 16 octombrie, cea de a XII-a ediţie a Festivalului Naţional de Artă Naivă, un eveniment organizat de Asociaţia Artiştilor Naivi din România, în parteneriat cu Muzeul Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal.
Expoziţia cuprinde peste 100 de lucrări realizate de 20 de pictori naivi din întreaga ţară. Vernisajul a fost deschis de către Diana Iancu, muzeograf al Muzeului Oraşului Oradea, care a subliniat bogăţia de culori şi candoarea unei astfel de expoziţii.
„În lumea artei, există un colț al imaginației pure și al culorilor vibrante, un loc în care realitatea și visul se întâlnesc într-un dans magic. Acest loc special este arta naivă, o formă de exprimare artistică autentică și neîngrădită. În inima Transilvaniei, la Oradea, arta naivă prinde viață într-un festival ce transformă orașul într-un mozaic de culori și povești. Festivalul Național de Artă Naivă nu este doar un eveniment, ci o adevărată celebrare a imaginației și a spiritului creativ, unde artiști din întreaga țară își aduc contribuția la un tablou comun de emoții și tradiții”, spune Mircea Stroe, președintele Asociației Artiștilor Naivi din România.
Pe lângă vernisajul expoziţiei de artă naivă din cadrul celei de-a 12-a ediţii a Festivalului Naţional de Artă Naivă, joi seara a avut loc şi lansarea cărţii „Ioan Măric 80”. Născut de ziua Oradiei, în 12 octombrie, Ioan Măric este probabil cel mai cunoscut artist naiv român. Cu această ocazie el a primit şi o plachetă aniversară, precum şi un premiu pentru lucrarea „Viaţa la ţară”.
Din 2023, şcoala în care a păşit în urmă cu 73 de ani artistul Ioan Măric, îi poartă numele. Acum se numeşte Şcoala gimnazială „Ioan Măric” din Luncani, comuna Măjeni, Bacău. O sărbătoare mare la care nu s-a aşteptat şi nici nu a visat vreodată. „Eu am dus satul meu peste mări şi ţări, şi uite că munca îmi este răsplătită”. Pe 12 octombrie, artistul a aniversat 80 de ani de viaţă.
Cartea „Ioan Măric 80” a apărut la Editura Babel şi cuprinde impresii și aprecieri primite din partea unor specialiști, critici de artă, iubitori ai artei naive, dar şi fotografii de la evenimente şi imagini ale picturilor sale.

Foto: Florin Şipoş
Au mai fost premiaţi Camelia Constantin pentru lucrarea „Petrecere cu taraf” şi Mihaela Rîmneanţu pentru lucrarea lui Viorel Cristea, „Ciorile şi lanul de floarea soarelui”.
Festivalul este organizat în fiecare an de Asociația Artiștilor Naivi din România, cu susținerea Primăriei Oradea, Centrului de Cultură al Județului Bihor, Visit Oradea (A.P.T.O.R.), Muzeului Țării Crișurilor, Fundației Comunitară Oradea, Inspectoratului Școlar Județean Bihor și Liceului de Arte Oradea.
Citiți principiile noastre de moderare aici!