BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Mica publicitate
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi de interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Artiştii plastici orădeni au iniţiat o petiţie pentru salvarea galeriilor de artă

Artiştii plastici orădeni au iniţiat o petiţie pentru salvarea galeriilor de artă

De Camelia Bușu
la 9 May 2022 13:45 Reactualizat la: 9 May 2022 13:47
4 Comentarii

Artiştii plastici orădeni au iniţiat o petiţie pentru salvarea galeriilor de artă

9 May 2022 13:45 Reactualizat la: 9 May 2022 13:47
Petiţia a fost iniţiată pe 4 mai şi a strâns până în prezent peste 400 de semnături.
Scris de Camelia Bușu - Petiţia a fost iniţiată pe 4 mai şi a strâns până în prezent peste 400 de semnături.

Trimite articolul

X

Petiţia intitulată „Uniunea Artiștilor Plastici din România, Filiala Oradea, va rămâne fără galerii de artă”, a fost iniţiată pe 4 mai de către preşedintele filialelei, artisul plastic Vioara Bara.

Întrebată dacă au primit vreun ultimatum pentru a elibera spaţiile, Vioara Bara ne-a explicat: „Aceasta petiţie am facut-o pentru a demonstra că oraşul nostru are nevoie de galerii de artă şi am dorit să fac un pas spre o negociere cu Primăria şi Consiliu Judeţean, ca să nu ajungem în situaţia din anul 2000, când brusc ne-am trezit cu lacăt pe uşa galeriei (expoziţia era pe simeze), fără nici o avertizare din partea Primăriei Oradea. Oare ce putem crede noi, artiştii, când trebuiesc închiriate toate spaţiile din Cetate şi edilii noştri nu acceptă o discuţie cu UAPR, Filiala Oradea?”

„După 5 ani de existență, UAPR Filiala Oradea, va rămâne din nou fără Galerii de Artă -Reperaj. Cetate Oradea. Galeriile de artă, de sub patronajul Primăriei și apoi al Muzeului orașului Oradea, au trecut sub patronajul unei firme private Visit Oradea, care este însărcinată a închiria, toate spațiile din interiorul Cetății, cu excepția celor destinate muzeului.

Artiștii Filialei UAPR Oradea, vă roagă cu respect, Domnule Președinte Ilie Bolojan și Domnule Primar Florin Birta, ca spațiile destinate Galeriilor de Artă -Reperaj. Cetate Oradea, să rămână ca spații cu aceeași destinație. În cei 700 de metri pătrați de galerii pe care dumneavoastră i-ați repartizat filialei, am organizat expoziții de amploare cu artiști, curatori și critici invitați din țară și din străinătate (anual ați primit la birou planul expozițional și lunar ați primit și primiți ziarul «4 FOI DE ARTĂ»). UAPR Filiala Oradea reprezintă azi, una din filialele de frunte de pe harta României.

Printre toate spațiile din Cetate pe care doriți să le închiriați pentru magazine, restaurante și birouri la diverse firme, Galeriile de Artă vor reprezenta o oază de frumos și un punct turistic atractiv al Cetății Oradiei. Domnule Președinte Ilie Bolojan și Domnule Primar Florin Birta, vă rugăm să susțineți UAPR Filiala Oradea, să ne lăsați Galeriile de Artă în păstrare gratuită în continuare, în interesul urbei noastre dar și a Culturii din România. Ca exemplu, Galeriile de Artă din Deva, Baia-Mare și altele din țară, sunt susținute financiar, inclusiv galerist de către Consiliile Județene sau Primării.

Dragi iubitori de frumos, vă rugăm să semnați această petiție, dacă considerați că arta și artiștii, sunt și trebuie să fie, ambasadori și garanți ai democrației și libertății în lume și dacă considerați că este absolut necesar să păstrăm aceste spații”, se arată în textul petiţiei semnat UAPR, Filiala Oradea Președinte: dr Vioara Bara, scenograf & pictor.

Până luni la prânz se adunaseră 418 de semnături, printre care multe ale unor artişti din Bihor sau din ţară. „Semnez aceasta petitie deoarece consider ca un oras turistic precum Oradea are nevoie de un spatiu de desfasurare de evenimente culturale si expozitii amplu oferit comunitatii de catre municipalitate” a scris într-un comentariu artistul plastic Roxana Stan. „Este inadmisibil prin ce sfâșiere trece arta orădeană”, scrie artistul Daniel Dăian.

„Oradea are nevoie de un spatiu adecvat pentru expozitii de arta”, este comentariul artistului Tudor Frâncu. „Susțin necesitatea existenței și vizibilității artei plastice în spațiul public precum și activitatea artiștilor vizuali ca membri activi ai comunității locale și reprezentanți ai culturii românești”, a scris din Timişoara artistul plastic Adriana Lucaciu. „Semnez pentru ca UAP Oradea organizează foarte multe expoziţii prin care promovează atât tinerii artişti cât şi pe cei consacraţi, avand pentru acestea nevoie de cel puţin un spaţiu precum Galeriile de Artă. Reperaj”, scrie Ovidiu Stan.

[eadvert]

Trimite articolul

X
Taguri:
artistii oradeni ,
galerii de arta ,
petitie ,
salvarea artei
4 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  1. Brancus says:
    May 9, 2022 at 2:58 pm

    Peste tot unde mergi prin Europa, prin orașe care sunt orașe turistice, artiștii cu operele lor sunt scoși în față.
    Noi aici în România am rămas la fel de înapoiați ca pe vremea când Brâncuși murea de foame în România cu arta sa, și a fugit în Franța pe jos…. Operele sale valorează azi milioane de dolari.

    Reply
  2. Un pictor care speră că înțelepciunea va învinge! says:
    May 13, 2022 at 4:41 pm

    Viața culturală a unui oraș este pusă în valoare de către artiști.

    Să nu uităm un aspect foarte important, toate tehnologiile și produsele comerciale la un moment dat devin perimate, în schimb arta își consolidează valoarea în timp dacă este autentică.

    La Galeriile de Artă -Reperaj. Cetate Oradea au fost organizate numeroase expoziții la care artiști plastici din Oradea au participat cu lucrări care sunt costisitoare din punct de vedere financiar.

    Menționez că în orice țară europeană autoritățile locale finanțează și promovează arta artiștilor locali prin punerea la dispoziție de spații pentru expunere dedicate activităților culturale profesionale sau chiar finațează proiecte culturale, expoziții de artă plastică.
    Să nu uităm că sunt turiști, mai ales din Europa, care întotdeauna când ajung într-un oraș pe care îl vizitează caută să viziteze în primul rând Galeriile de Artă ale artiștilor profesioniști și Muzeele care sunt reperele culturale ale orașului considerând că prin creație și cu ajutorul artiștilor vor înțelege mai profund spiritualitatea locului.

    Cred că și autoritățile locale ar trebui să se mândrească de faptul că pot participa la crearea de valori autentice în România, deoarece arta este privită la nivel european ca o punte de legătură diplomatică între mediul cultural și mediul afaceri.

    Un alt aspect pe care doresc să îl evidențiez este faptul că Artele plastice au un spectru de influență foarte larg în toate domeniile, influențând dezvoltarea economică prin estetica fiecărui produs, obiect pe care îl folosim azi, care a fost creat de un artist vizual.
    Azi munca profesioniștilor din domeniul artelor Vizuale este vizibilă pretutindeni prin estetica vizuală a paginilor de internet, prin industria de divertisment, film și reclame publicitare, prin creația plastică reprezentă în Galerii și Muzeele de Artă din România și străinăinate.

    Necunoașterea personalităților culturale din domeniul artelor este o boală veche a autorităților din România. De aceia artiști asemeni lui Constantin Brâncuși, Tristan Tzara, etc au fost nerecunoscuți de autoritățile locale ale vremii, dar acum sunt ambasadorii culturali ai României cu numeroase expoziții peste tot în lume și ghidează noile generații de români spre a aprecia valorile consacrate din domeniul artelor plastice.

    Nu faceți și dumneavoastră aceeași greșeală înlocuind un loc unic cum este Galeria de Artă -Reperaj, un spațiu expozițonal care are vizibilitate în România, un loc spiritual creat în timp prin efortul dumneavoastră și al artiștilor expozanți cu magazine banale pe care orașul Oradea la are cu sutele.

    Dumneavostră în calitate de edili ai acestui oraș cu ajutorul artiștilor aveți ocazia de a scoate orasul din anonimatul cultural ce domină in România.

    Nu ascultați șoaptele inculților care ajung la urechile dumneavoastră!

    Vă doresc să luați decizii cu înțelepciune pentru viața culturală a acestui oraș!

    Vă mulțumesc!

    Reply
  3. Husau Mirela says:
    May 27, 2022 at 4:36 pm

    .

    Reply
  4. Puiu Peka says:
    June 3, 2022 at 8:58 am

    Oradea merita sa aibe galerii de arta!!!

    Reply
  5. powered by Surfing Waves

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Piața muncii din Bihor în octombrie: stabilitate salarială, dar scădere a numărului de salariați
    Piața muncii din județul Bihor a înregistrat evoluții mixte în luna octombrie 2025, potrivit datelor oficiale.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Acuzată de DNA Oradea de abuz în serviciu, o polițistă de la Imigrări a fost achitată de Tribunalul Bihor

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Un val de aer tropical ajunge în România la începutul anului 2026. Vezi cum va fi vremea în Bihor
    Meteorologii prognozează temperaturi mai mari față de cele obișnuite în luna ianuarie din cauza unui val de aer tropical.

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă Oradea

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Hoț condamnat pentru 3 spargeri într-o singură noapte, în Oradea, dat în urmărire. A acționat alături de un minor
    Trei spargeri cu un prejudiciu de sub 700 de lei i-au adus unui orădean o condamnare definitivă la un an și 2 luni de închisoare, recent pronunțată de Judecătoria Oradea, și un loc pe lista infractorilor căutați de polițiștii din întreaga țară. 1

    România

    Românii, răsfățați cu 17 zile libere în 2026: weekenduri prelungite și vacanțe consistente
    Angajații români vor beneficia în continuare de zile libere, stabilite prin lege, cu ocazia sărbătorilor religioase și al evenimentelor istorice naționale.

    Bihon Decese

    Deces 31.12.2025
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X

    Bihon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.