bihon.ro Web analytics

Astra Arad a livrat al douăzecilea tramvai Imperio

De Georgiana Anghel

Astra Arad a livrat al douăzecilea tramvai Imperio

Primăria Oradea a cumpărat douăzeci de tramvaie noi, fabricate de Astra Vagoane Arad S.A., printr-un proiect finanțat din fonduri europene.
Scris de Georgiana Anghel - Primăria Oradea a cumpărat douăzeci de tramvaie noi, fabricate de Astra Vagoane Arad S.A., printr-un proiect finanțat din fonduri europene.

Astra Arad a livrat vineri ultimul tramvai, în baza contractului încheiat cu Primăria Oradea. Compania a furnizat în total 20 de tramvaie moderne, în cadrul unui proiectul de modernizare al parcului de tramvaie, care a costat peste 30 de milioane de lei, cu TVA. “O investiție ca aceasta, la care municipiul să contribuie doar cu 2% și prin care s-a modernizat cea mai mare parte a parcului de tramvaie, este una foarte importantă pentru locuitorii municipiului Oradea”, a declarat primarul Oradei Florin Birta. “Subliniem că aceste tramvaie sunt de producție românească 100%, sunt din producție internă, fapt care ne bucură pentru că practic prin această achiziție susținem producția românească”, a subliniat edilul. El a precizat că la orele de vârf, OTL scoate pe traseu patruzeci de tramvaie, din care 20 sunt noi, zece sunt tramvaiele Siemens care sunt în stare bună și zece sunt tramvaie vechi. Edilul a anunța, cu această ocazie, că are în vedere modernizarea întregului parc de tramvaie, în următoarea perioadă de finanțare 2021-2027.

60 de milioane de euro

Tramvaiele au fost achiziționate cu o finanțare prin Programul Operațional Regional 2014-2020, prin două proiecte. “Este primul proiect finalizat, din regiunea noastră, pe mobilitate urbană”, a precizat Marcel Boloș. directorul general al Agentiei de Dezvoltare Regionala Nord-Vest. El a anunțat că pentru perioada de programe 2021 – 2027, bugetul pentru mobilitate urbană crește la 300 de milioane de euro. “În acest context, Oradea va avea un buget predestinat de 60 de milioane de euro, ceea ce înseamnă o creștere de 70%”, a subliniat Boloș. Directorul ADR Nord-Vest a adăugat că această creștere semnificativă a bugetelor destinate dezvoltării urbane este primul efect al descentralizării programelor operaționale și că în prezent, Primăria Oradea și ADR Nord-Vest sunt în discuții avansate cu privire la portofoliul de proiecte.

Construite în pandemie

Cele douăzeci de tramvaie Astra au fost construite în doi ani. “Am derulat acest proiect, pe toată perioada lui, în condiții de pandemie. Am avut multe probleme, în special cu furnizorii. Totuși, am reușit să ne încadrăm în termenul limită din contract și să livrăm cele douăzeci de tramvaie”, a declarat Valer Blidar, directorul Astra Vagoane Arad S.A.. El a explicat că un tramvai, ca cele care circulă în Oradea, este realizat în două luni de zile. “Cu excepția primul tramvai, care este cap de serie, și care este fabricat în 12 luni, pentru că atunci facem comenzile la furnizori”, a spus Blidar. El a adăugat că la două tramvaie lucrează 30 de oameni. Tramvaiul Imperio are 210 locuri, din care 45 de locuri sunt pe scaune. Acestea sunt dotate cu terminale pentru validarea titlurilor de călătorie, compatibile cu sistemul de e-ticketing, plata se poate realiza cu cardul (sistem POS), instalaţie de aer condiţionat, instalaţie de încălzire şi ventilaţie / climatizare, rampă şi spaţiu destinat exclusiv persoanelor cu dizabilităţi. Totodată, tramvaiul Imperio este eficient din punct de vedere energetic, datorită sistemului de frânare cu recuperare de energie. Cele mai importante componente (boghiuri, tracțiune) ale tramvaiului fabricat la Arad, sunt marca Siemens. „Astra Arad s-a achitat de obligația realizării unui tramvai competitiv pe plan internațional, care la ora actuală poate concura cu firme de renume în domeniu. Primăria Oradea a depus eforturi să dezvolte transportul public în Municipiu, punând accent pe modernizarea tramvaielor, ceea ce la ora actuală este chiar unic în țară. Nicăieri la ora actuală nu găsiți construcție de linii noi de tramvai concomitent cu achiziția de atâtea tramvaie noi. Sperăm ca dezvoltarea să meargă tot pe această linie a dezvoltării transportului electric în municipiul Oradea”, a declarat directorul Oradea Transport Local, Viorel Pop.

 

10 Comentarii

Your email address will not be published.

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  1. Rrr says:

    Mai bine a-ți da salarii la oameni, că de aceea nu vine oameni la voi sa se angajeze !! Numa că pe directori și pe uni Șefi ii doare ii pix de angajați !

  2. xxx says:

    Presimt ca doar cele noi vor mai circula si cele Siemens , iar cele vechi vor fi scoase pt a fi si mai eficienta administratia

    • zsizsi says:

      Nu, pentru că afirmația lui Birta potrivit căruia din cele 40 de tramvaie scoase pe stradă zilnic “20 sunt noi, zece sunt tramvaiele Siemens care sunt în stare bună și zece sunt tramvaie vechi” are o notă gravă de falsitate, este o declarație populistă. Realitatea este reflectată în aplicația în timp real al OTL, unde se pot urmări poziția tramvaielor și tipul lor și repede se poate face o statistică privind componența parcului circlant zilnic la ora de vârf (7.15-8.30 respectiv 13.15-16.30, când este numărul maxim de tramvaie pe traseu) Actualmente OTL nu socate 40 de tramvaie pentru că rețeaua veche nu este funțională 100%, înainte să fie închis tronsonul Casa de Cultură Nufărul, OTL avea în parc doar 18 vagoane. Din observațiile precise făcute zilnic de mine nu a existat o zi să fie afară mu,ărulmaxim de tramvaie Astra, numărul maxim disponibil de tramvaie Siemens și sunt 100% sigur acest lucru nu se va întâmpla nici în viitor. Să vă explic de ce: din simolul fapt pentru că pe linia 1 s-au alocat zilnic maxim 5 vagoane Astra și maxim două vagoane Siemens ULF ca să se poată asigura numărul vagoanelor necesare pentru a putea circula de la Pod CFR spre Sinteza (linia 1NS), deoarece tramvaiele Astra și Siemens nu pot merge pe acel segment, deci este nevoie de tramvaie vechi (Tatra, cele mici galbene). Al doilea motiv este reprezentat de existența permanentă de vagoane Astra și Siemens care sunt programate la revizii, sunt defecte și mai nou sunt imobilizate pe o perioadă mai îndelungată ca urmare a unei tamponări cu un autoturism, până se primesc banii de pe asigurarea RCA al șoferului vinovat. Concluzia mea este, că având 30 de vagoane vechi active în următorii 6 ani aceste vagoane cu siguranță nu vor fi scooase din uz. Până la semnarea contractului cu Astra erau în parcul circulant 78 de vagoane din care 10 Siemens 29 Tatra KT4Dm, 38 Tatra T4D-B4D și 1 Tatra T4D-ZR. Actualmente cele 38 de Tatra T4D-B4D au fost înlocuite cu 20 de Astra Imperio cu o capacitate relativă mai mare de transport pentru că nu se poate calcula cu 8 persoane /metru pătrat la noi eventual poți pune 4 persoane/metru pătrat, toți se îngrămădesc la ușă și în punctele mai îndepărtate de ușă se poate dansa lejer.

      • drop says:

        Gresesti , daca Birta a spus ca atatea sunt , sigur sunt atatea.

        • alex says:

          da, sigur e asa… voi toti prosti, nici nu iesiti din apartament, tot ce zice Zeul vostru e asa si e sfant, stim. Nici nu trebuie sa ies din casa, descarca aplicatia Here It Is si vezi toate tramvaiele ce numar are, majoritatea are un numar de parc care incepe cu 200, care inseamna ca e un tramvai galben veche…

  3. Toni says:

    …Şi va fi scumpit biletul şi abonamentul…

  4. Chiar nu se mai poate scrie un articol de câteva randuri corect romaneste?

  5. Anonimul says:

    Autoritatile locale oradene tac si fac, incet incet, flota de tamvaie a orasului Oradea are un gred de modernitate de peste 60 %, pe cand in orasul pastorit de “poetul” Nicusor Dan, adica capitala tarii, nu leaga nimic in nicio directie. Poate am muta capitala mai la vest.

  6. România

    Noi reguli RCA: constatarea amiabilă se va face electronic, reguli simple pentru mașina la schimb
    Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară (A.S.F.) a aprobat un proiect de normă care aduce modificări substanțiale Normei 20/2017 privind asigurările auto în România. Actul normativ a fost trimis către Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare după 90 de zile de la publicare.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Pianina e din nou în Parcul Libertăţii
    Pianina din Parcul Libertăţii, aflată în grija Fundaţiei Comunitare Oradea, este din nou la dispoziţia orădenilor pentru a aduce un plus de frumos în viaţa oraşului.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Bihorean dat dispărut după ce a plecat la lucru în Deva. L-ați văzut?
    Polițiștii bihoreni fac un apel către persoanele care pot să ofere informații despre Bodog Balazs, în vârstă de 31 de ani, din localitatea bihoreană Vaida.

    BIHON CAO

    Întreruperi Compania de Apă

    BIHON CAO

    Citiri Compania de Apă Oradea

    BIHON CAO

    Citiri contoare Compania de Apă Oradea

    BIHON Sport local

    Cristian Lupuț și-a găsit angajament. Se va duela cu echipele bihorene în sezonul viitor

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    A fost semnat contractul pentru podul nou din Nimăiești
    Podul vechi peste Valea Beiușele va fi înlocuit cu unul nou, valoarea construcției fiind de 2 milioane de lei.

    BIHON Sport local

    Misiune imposibilă pentru CAO 1910

    Bihon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.