Programul iniţiat de Guvern a fost publicat în
urmă cu câteva zile în Monitorul Oficial
şi conferă cadrul legal pentru finanţarea a
80 la sută din valoarea lucrărilor: jumătate
din bugetul de stat, iar 30% cu bani de la bugetul local.
În şedinţa Consiliului Local de luni a fost
mandatat primarul Oradiei să preia documentaţia
tehnică aferentă programului de eficientizare
energetică şi să o predea ministerului de
resort.
Malina Pop
Au „spart” gheaţa
ORADEA - Luni, primarul Bolojan a avut o
întrevedere cu reprezentanţii asociaţiilor
de proprietari. 38 dintre acestea au „spart”
gheaţa, reuşind deja să colecteze banii
pentru execuţia lucrărilor de reabilitare
termică, prin programul guvernamental.
Trimite articolul
X
powered by
Surfing Waves
Educație
Miercuri, 13 mai 2026, în Aula Magna a Universității din Oradea, s-a desfășurat dezbaterea „Informația în era inteligenței artificiale și a rețelelor sociale”, organizată în cadrul inițiativei UniPE – „Parlamentul European în dialog cu studenții”. Susținut în limba engleză, evenimentul a adunat peste 200 de studenți ai Universității din Oradea, printre care și studenți ai Facultății de Istorie, Relații Internaționale, Științe Politice și Științele Comunicării, alături de reprezentanți ai Parlamentului European și ai unor organizații implicate în combaterea dezinformării.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Pentru mulți pacienți, hernia hiatală debutează cu simptome ușoare, precum arsuri gastrice, reflux, presiune în piept sau dificultăți la înghițire, care pot trece ușor neobservate.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Jocurile Mondiale I.P.A (World IPA Games) s-a desfășurat în perioada 10 - 15 mai, la Wroclaw, în Polonia.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor au finalizat ancheta și au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a lui Cristian Ban (34 de ani) și Costel Mădălin Bînțu, de 23 de ani, cei doi polițiști de frontieră acuzați că au luat mită de la șoferii de camion care tranzitau zona de graniță cu Ungaria, amenințându-i cu sancțiuni uriașe pentru contravenții fie inexistente, fie pedepsite cu amenzi mult mai mici.
Economic
La sfârșitul lunii aprilie 2026, rata șomajului în județul Bihor a rămas stabilă la 2,16%, aceeași valoare consemnată și în luna precedentă, potrivit datelor AJOFM Bihor.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Bodo mărturiseşte că datorită intervenţiei medicale a trecut de la supraviețuire la viață trăită cu bucurie
Citiți principiile noastre de moderare aici!