„Să pășești în complexul Huta Slavia înseamnă să pătrunzi într-o lume născută în urmă cu mai bine de 200 de ani. Îți propunem să faci o plimbare prin vremurile în care primii slovaci s-au stabilit în Munții Plopiș, să cunoști viața pe care o duceau, tradițiile și ocupațiile lor, să descoperi elemente de cultură, spiritualitate, religie, etnografie și artă. Lasă-te purtat în istorie, în timp ce respiri aer curat, simți liniștea naturii și te lași cucerit de farmecul locului!”, este invitația lansată de autorii cărții „Povestea slovacilor de la Huta”, semnată de o echipă coordonată de prof. univ. dr. Sorin Șipoș, formată din: arh. drd. Ioana Blajec, prof. dr. Cosmin Patca, prof. Manuela Bârza, Juraj Cigáň, PhD și studentul Paul Șipoș. Muzeul sticlei este parte a poveștii slovacilor, fiindcă o dată cu slovacii stabiliți în zonă, a început să se scrie istoria sticlei. Muzeul sticlei de la Huta Slavia e un loc viu, unde au loc evenimente menite să păstreze istoria locului. Recent, participanții la evenimentul organizat aici au avut parte de o incursiune în istoria prelucrării sticlei în Șinteu, prezentată de prof. Peter Chrastina, de la Universitatea din Trnava (Republica Slovacă). Tema a fost una incitantă: stratificarea socială a angajaților fabricii de sticlă și a personalului de serviciu, profesia și originea acestora, conform registrului bisericesc din secolul al XIX-lea. Totodată a fost prezentată o nouă expoziție a fabricii de sticlă din Nová Huta. Profesorul Peter Chrastina nu este pentru prima dată în Bihor. Domnia sa a vizitat Universitatea din Oradea și la mijlocul lui decembrie 2019, unde, pe lângă desfășurarea activităților științifice și de cercetare, a încheiat un contract cu colegii români pe programul Erasmus+. Astfel, Facultatea de Arte a extins din nou posibilitățile cooperării cu instituțiile partenere din străinătate, iar profesorul Chrastina s-a întâlnit și cu consulul onorific al Republicii Slovace în România, Miroslav Iabloncsik. Împreună, cei doi au conturat un plan de cooperare pe diverse teme de cercetare, cum e chiar muzeologia, respectiv Muzeul sticlei și al slovacilor din Bihor.

Faima sticlei a ajuns până în America

Istoria sticlei, a cărei faimă a ajuns până în America, s-a scris în hute. Hutele de sticlă produceau obiecte destul de simple, necesare pe piața comercială locală și regională: articole farmaceutice, instrumente de laborator, produse de larg consum (canceu, pahar, surhai, vase, sticlă de geam), produse decorative (pești, rațe, vaze). Un fragment de cuptor cu resturi de sticlă provenind de la jumătatea secolului al XIX-lea, cuarțul de Șinteu, component de bază a sticlei, cuarț fabricat în echipamentul de zdrobire a pietrei din Huta Voivozi, din aceeași perioadă, dar și sute de obiecte de sticlă întregesc expoziția din muzeul de la Huta Slavia. Hutele de sticlă au fost înființate pentru ca stăpânii domeniali să își crească veniturile, exploatând pădurile.

[eadvert]

“O hută de sticlă este amintită în zona Munților Plopiș încă de la sfârșitul secolului al XVIII-lea, fiind una dintre cele mai vechi manufacturi de acest gen din Transilvania, în sens larg. Pentru înființarea unei hute de sticlă, era nevoie de condiții specifice: nisip (chiar și insuficient de curat), pietriș cuarțos, păduri întinse pentru consumul excesiv de combustibil lemnos necesar cuptoarelor de topire, păduri de foioase, din lemnul cărora se obține prin ardere cenușa necesară la prepararea potasei, dar și minereuri din oxidul cărora se obțin diverși coloranți. Zona Munților Plopiș era propice dezvoltării unui astfel de meșteșug. Topitoriile de sticlă aveau aspectul unor șoproane sau șuri din lemn, care adăposteau instalațiile pentru topit sticla, cele de recoacere a produselor finite, alte ateliere și anexele acestora. Activitatea în hutele de sticlă era desfășurată de un mic număr de muncitori calificați. O categorie aparte a coloniștilor slovaci erau muncitorii specializați în meșteșugul obținerii sticlei. O primă consemnare a hutei de sticlă de la Voivozi apare în registrele de stare civilă în anul 1824, însă este evident că ea era mai veche (germ. glasshütte: glass=sticlă, hütte=uzină metalurgică sau topitorie). În 1826, alături de huta de sticlă de la Voivozi apare consemnată o altă hută de sticlă, la Șinteu. Epuizarea resuselor naturale dintr-o zonă însemna închiderea hutei de sticlă și mutarea sa într-un alt loc mai potrivit. Așa s-a întâmplat cu topitoria de la Huta Voivozi, mutată în prima jumătate a secolului al XIX-lea la Șinteu”, e partea de istorie a sticlei din „Povestea slovacilor din Huta”.

La jumătatea secolului al XIX-lea, huta de sticlă de la Șinteu s-a mutat la Pădurea Neagră, iar muncitorii slovaci calificați în obținerea sticlei au continuat să practice această meserie. 1.500 de oameni din mai multe localităţi învecinate produceau aici, în patru schimburi, un semi-cristal apreciat de-a lungul întregului continent american. La finele acestei săptămâni, Ilie Bolojan, președintele CJ Bihor, a vizitat Muzeul Sticlei de la Huta Slavia și a ținut să promoveze locația, impresionat de ceea ce a văzut acolo: „La granița cu județul Sălaj, pe lângă unele din cele mai frumoase peisaje din zonă, veți găsi și un loc unde se păstrează tradițiile și identitatea comunității locale slovace. Muzeul în aer liber, compus din moara pe apă, pălincăria și casele vechi din lemn a fost completat, din această lună, cu un muzeu al sticlei. Cu sprijinul profesorului Peter Chrastina din Slovacia, domnul Miroslav Iabloncsik completează povestea slovacilor din Huta cu meșteșugul sticlăriei, o veche îndeletnicire a comunității, proiect pentru care le-am mulțumit. Tradițiile, natura și turismul fac casă bună la Șinteu”, a concluzionat Ilie Bolojan.

În urmă cu câțiva ani, ultimul proprietar al fabricii de sticlă de la Pădurea Neagră, Gheorghe Cătană, regreta că nimeni nu a avut inspirația să facă un muzeu al sticlei cu obiectele produse acolo. Consulul onorific a făcut-o, iar aceasta e capitol din istoria slovacilor.