BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Mica publicitate
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi de interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Au început oficial lucrările de reabilitare și electrificare pe ruta Episcopia Bihor - Cluj Napoca

Au început oficial lucrările de reabilitare și electrificare pe ruta Episcopia Bihor - Cluj Napoca

la 12 December 2023 12:10
3 Comentarii

Au început oficial lucrările de reabilitare și electrificare pe ruta Episcopia Bihor - Cluj Napoca

mobilitate.eu
12 December 2023 12:10
Duminică, 9 decembrie, ultimele trenuri au plecat din Cluj Napoca și Oradea pe ruta ce leagă cele două orașe și centrul țării de frontiera cu Ungaria de la Episcopia Bihor.
Duminică, 9 decembrie, ultimele trenuri au plecat din Cluj Napoca și Oradea pe ruta ce leagă cele două orașe și centrul țării de frontiera cu Ungaria de la Episcopia Bihor.

Trimite articolul

X

Circulația trenurilor va fi total închisă pe tronsonul Aghireș – Huedin, pe acest sector urmând ca circulația călătorilor să fie asigurată pe cale rutieră. Totuși, pana pe 8 ianuarie vor mai circula 4 perechi de trenuri ale Transferoviar Călători și Interregional Călători. Trenuri de călători vor mai circula de la noul mers doar pe ruta Cluj Napoca – Aghireș, atât de la CFR Călători cât și de la Transferoviar Călători și Interregional Călători.

[eadvert]

Lucrările vizează creșterea vitezei la maxim 120 km/h pentru trenurile de marfă și 160 km/h pentru trenurile de călători, mărirea capacității de transport și implementarea normelor STI, în special în ceea ce privește sarcina pe osie de 22,5 tone, gabaritul de încărcare, lungimea liniilor din stații și facilitățile pentru persoanele cu dizabilități în stații.

Mobilitate.eu prezintă pe scurt lucrările care se vor realiza pe cele 4 loturi licitate și contractate de CFR SA, după cum urmează:

LOT 1 – Cluj Napoca – Aghireș, cu lungimea de 30,41 km, unde lucrează asocierea Railworks, cu un cost de 1,6 miliarde lei, fără TVA. Aici lucrările vor consta în sistematizarea traseului și modernizarea infrastructurii, retrasarea unor curbe și profile, precum și treceri la nivel, pentru creșterea vitezei trenurilor de călători la maxim 160 km/h, precum și la 120 km/h pentru trenurile de marfă. Linia nouă va fi adusă la standardele actuale, cu prismă nouă a căii de rulare, șine cu sudură fără joante, treceri la nivel modernizate și cu bariere duble, precum și implementarea sistemelor GSM-R pentru ETCS/ERTMS. Vor fi realizate lucrări de construcție și reconstrucție pentru 13 poduri și 16 podețe și reparații capitale pentru 1 pod și 18 podețe. În zona km 503+873 va fi realizat un nou pasaj superior, pentru supratraversarea căii ferate în zona metropolitană Cluj, pe strada Tăietura Turcului.

Pentru electrificarea lotului 1 se vor realiza toate echipamentele necesare rețelei de energoalimentare la 25kW, cu implementarea unei noi substații de tracțiune în zona stației Aghireș. La capitolul clădiri, vor fi demolate toate clădirile care nu mai sunt necesare pe rețea, fiind modernizate stațiile Cluj Napoca, Baciu Triaj, Gârbău și Aghireș, precum și punctele de oprire Tetarom, Baciu, Suceagu, Rădaia, Nădășelu, Macău și Doroltu. Stația Mera se va transforma în punct de oprire. Termenul de execuție este de 36 de luni.

LOT 2 – Aghireș – Poieni, cu lungimea de 36,53 km, unde lucrează asocierea Railworks, cu un cost 1,5 miliarde lei, fără TVA. Aici lucrările vor fi din același proiect ca lotul 1, dar se adaugă și lucrările de reparație a tunelelor de la Stâna, pe ambele fire, precum și construcția unui Ecoduct, pe intervalul Brăișoru – Poieni, la km 560+994, ce va asigura traversarea căii de rulare de către animalele sălbatice. În total pe tronsonul lotului 2 sunt amplasate 3 poduri, un ecoduct, 1 pasaj superior, două tuneluri și 68 de podețe, în cadrul proiectului. Calea de rulare va fi de asemenea fără joante și construită pentru a permite viteze stabilite de maxim 160 km/h pentru trenurile de călători.

Pentru electrificare, pe lângă lucrările de realizare a infrastructurii de energoalimentare, este prevăzută construcția unei substații de tracțiune electrică în zona stației Poieni. Vor fi modernizate stațiile Stâna, Huedin, Brăișoru și Poieni, dar și punctele de oprire Aghireș, Jebuc și Bologa. Termenul de execuție pentru întreaga lucrare este de 36 de luni.

LOT 3 – Poieni – Aleșd, cu lungimea de 52,74 km, unde lucrează asocierea FCC – Gulermak – CCN, cu un cost de 2,1 miliarde lei. La fel ca la loturile anterioare, infrastructura va fi realizată pentru electrificarea tronsonului și creșterea vitezei la 160 km/h, cu implementarea celor mai noi soluții de semnalizare și ETCS/ERTMS. Pe tronsonul lotului 3 sunt cuprinse 10 poduri, 2 ecoducte, două tuneluri și 91 de podețe. Vor fi realizate cele două ecoducte în intervalul Poieni – Ciucea, la km 571+588 și în intervalul Bulz – Brațca, la km 590+950. Tunelurile Șuncuiuș și Peștera vor fi reabilitate total.

Pentru electrificare, va fi realizată o substație de tracțiune electrică în zona HM Butan. În paralel vor fi realizate toate lucrările specifice pentru implementarea rrețelei de energoalimentare pe tot tronsonul. Vor fi reabilitate stațiile Ciucea, Lacu Crișului, Piatra Craiului, Bulz, Brațca, Șuncuiuș, Vadu Crișului, Butan și Aleșd, dar și punctele de oprire Valea Drăganului, Negreni, Stâna de Vale, Bălnaca, Vadu Crișului și Aleșd. Și în acest caz termenul de execuție este de 36 de luni.

LOT 4 – Aleșd – Oradea – Frontieră, cu lungimea de 46,74 km, unde lucrează asocierea Webuild – Pizzarotti – SALCEF, cu o vaolare de 2,4 miliarde lei. Pe lânga lucrările de reabilitare și modernizare a infrastructurii, pe acest tronson este vizată dublarea liniei între Telechiu și Oșorhei. Pe tronsonul în cauză sunt prevăzute 9 poduri și 19 podețe, pe lângă care sunt prevăzute și 2 pasaje inferioare noi precum și reabilitarea a 6 pasaje inferioare existente pe raza municipiului Oradea.

Pentru implementarea rețelei electrice, se vor realiza toate lucrările pentru construcția rețelei de energoalimentare, fiind prevăzută și o substație nouă în zona Cap Y a stației Oradea. Pe raza lotului se află stațiile Tileagd, Oșorhei, Oradea Est, Oradea și Episcopia Bihor, precum și punctele de oprire Tețchea, Săbolciu și Săcădat. De asemenea, stația Telechiu se va transforma în haltă. Și pentru acest ultim lot termenul de execuție este de 36 de luni.

Noul mers al trenurilor a intrat în vigoare. Trasee modificate din cauza lucrărilor viitoare pe ruta Oradea – Cluj

Trenuri directe Oradea – Cluj, de la operatori privati, până la începutul lui ianuarie

mobilitate.eu

Trimite articolul

X
Taguri:
electrificare ,
incepere lucrari ,
Oradea Cluj ,
trenuri
3 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  1. Anonimul says:
    December 12, 2023 at 12:55 pm

    Ce bine era daca mai marii democratiei romanesti nu falimentau CCCF-ul un profesionist in constructii de cale ferata si nu numai cu recunoastere pe plan international in anii ’80-’90, nu mai exista. Daca exista aceasta firma lucrare de pe Cluj Napoca-Oradea nu mai trebuia impartita pe loturi cu diferiti constructori.

    Reply
  2. Budusan Mariana says:
    December 18, 2023 at 5:08 pm

    Am triste locații e de unde e drum Timișoara nord – Cluj-Napoca e acasă Mociu mea 😭😭😭

    Reply
  3. Budusan Mariana says:
    December 18, 2023 at 5:09 pm

    E tristețe locație Timișoara nord – Cluj-Napoca acasă mea ❤️😭😭

    Reply
  4. powered by Surfing Waves

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    VIDEO
    La Oradea se joacă „Spărgătorul de nuci”, spectacol de teatru pentru copii şi întreaga familie
    Spectacolul este unul interactiv, în care copiii sunt parte din poveste.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Competiție puternică. Nouă oferte pentru construcția viitorului Parc de Specializare Inteligentă nr. 1 din Oradea
    Primăria Oradea a anunțat depunerea a nouă oferte pentru execuția lucrărilor aferente proiectului „Înființare Parc de Specializare Inteligentă Oradea”, investiție finanțată prin Programul Regional Nord-Vest 2021–2027.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Bărbatul care a spânzurat un câine la comanda stăpânului animalului, condamnat la 3 ani de închisoare, cu executare
    Judecătoria Beiuș a hotărât să-l trimită în penitenciar pentru o perioadă de 3 ani pe Andrei George Pirtea, un bărbat de 37 de ani, din Poienii de Jos, acuzat că a spânzurat cu sânge rece câinele unui consătean.

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    A fost semnat contractul pentru modernizarea drumului județean dintre Padiș și IC Ponor
    Documentul a fost semnat în cursul zilei de joi, 4 decembrie. 1

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Moment istoric pentru comuna Sânmartin. Rețeaua de gaze este funcțională, după o investiție de 20 de milioane de euro
    Sistemul de distribuție a gazelor naturale din localitatea Sânmartin a fost pus în funcțiune începând din 4 decembrie, a anunțat primarul Cristian Laza, printr-o postare publicată pe pagina sa de socializare.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Piața imobiliară în creștere: Cluj și București, cele mai scumpe, Oradea printre cele mai accesibile
    Prețurile apartamentelor continuă să urce în marile orașe din România.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X

    Bihon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.