Acțiunea se află la prima ediție și s-a desfășurat în campingul din zona terenului de fotbal. Tabăra organizată de Asociaţia Familiilor din Depresiunea Carpatică (KCSSZ), Asociaţia Pro Rev Vadu Crişului şi Parohia Reformată din Vadu Crişului a avut ca scop ca cei prezenţi să fie informaţi despre importanţa familiei şi a copiilor în societate, despre rolul tineretului. Totodată, participanţii au avut ocazia să viziteze frumuseţile naturale din zona defileului Crişului Repede şi din împrejurimi. În cele cinci zile petrecute la Vadu Crişului au avut loc prezentări cu arcul, iar copiii au făcut excursii la Peştera Ungurul Mare, la Peştera Vântului din Şuncuius, la peştera de la Vadu Crişului, şi la Cetatea Şoimului de lângă Peştiş.
Au învăţat despre importanţa familiei
42 de copii cu vârste cuprinse între 10-18 ani, din mai multe localităţi din Bihor, au participat, săptămâna trecută într-o tabără la Vadu Crişului.
Trimite articolul
Xpowered by Surfing Waves
BIHON Sport local
Mihai Sorin Dringo, cel mai bun sportiv bihorean al anului 2025, se află la ora actuală într-un cantonament de pregătire, în localitatea Monte Gordo (Portugalia), alături de antrenorul său, Robert Olah.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Primarul municipiului Oradea, Florin Birta, a anunțat, într-o conferință de presă, finalizarea procedurilor de selecție pentru conducerile a trei companii aflate în subordinea Consiliului Local: Compania de Apă, Oradea Transport Local și Agenția de Dezvoltare Locală Oradea.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Consilierii locali orădeni au aprobat, în ședința din 26 februarie, hotărârea privind schimbarea parțială a denumirii străzii Caporal Constantin Mușat, în urma dezmembrării acesteia în trei tronsoane distincte.
România
Iniţial, Russell Crowe urma să aibă primele concerte în România în 4 şi 7 iulie, la Timişoara şi Bucureşti.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Primarul Oradiei, Florin Birta, a prezentat, în cadrul unei conferințe de presă, situația lucrărilor de reabilitare la Colegiul Național Mihai Eminescu și despre disputa apărută în jurul unor spații din clădire ocupate de reprezentanți ai Ordinului Premonstratens.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Consilierii locali din Oradea au aprobat, în ședința din 26 februarie, declanșarea procedurii de expropriere terenurilor aflate în proprietate privată sau care figurează încă pe foștii proprietari, necesare pentru continuarea proiectului „Regenerare Urbană – Cartier Nufărul I, Etapa 3 / Zona 3”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!