Decizia este definitivă și a fost luată la mai bine de trei luni și jumătate de la emiterea unui mandat de arestare pe numele lui Krisztián Ottó Moda, acuzat de ucidere din culpă, conducere fără permis de conducere şi sub influenţa alcoolului.
Originar din Otomani, tânărul a fost anchetat pentru accidentul pe care l-a provocat în noaptea de 25/26 octombrie 2025, în jurul orei 2:30, pe drumul județean 191 F, în localitatea natală.
„Pe fondul neadaptării vitezei de deplasare la condițiile de drum, respectiv curbă spre stânga și carosabil umed, ar fi pierdut controlul asupra direcției, a părăsit partea carosabilă prin dreapta și a intrat în coliziune cu un cap de pod, din beton, care s-a rupt în urma impactului”, a transmis Poliția Bihor, a doua zi.
Ciocnirea violentă a dus la moartea unei localnice de 22 de ani, pasageră în autoturism. Când l-au verificat pe conducătorul mașinii, polițiștii au aflat că avea o alcoolemie de 0,32 la mie în aerul expirat, iar permisul îi era suspendat. Acesta a fost reținut imediat, iar a doua zi a fost arestat preventiv de Judecătoria Marghita.
Krisztián Ottó Moda a fost trimis în judecată pe 12 ianuarie, iar luni Tribunalul Bihor a desființat încheierea prin care, în urmă cu o săptămână, instanța din Marghita a menținut arestul preventiv. În schimb, tânărul a fost obligat să stea în arest la domiciliu 30 de zile, timp în care nu are voie să ia legătura cu un martor și cu o rudenie a victimei.
Trimite articolul
XSpecialii s-au facut datoria fata de infractori.
-
Bine zici …