BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Anunțuri
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
  • Economic
  • Educație
  • Cultură
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Bani de la CNI, POR și PNRR pentru Colegiul Național „Mihai Eminescu’’

Bani de la CNI, POR și PNRR pentru Colegiul Național „Mihai Eminescu’’

De Cristina Ghilea
la 31 May 2022 11:09 Reactualizat la: 31 May 2022 11:19

Bani de la CNI, POR și PNRR pentru Colegiul Național „Mihai Eminescu’’

31 May 2022 11:09 Reactualizat la: 31 May 2022 11:19
Clădirea de pe strada Roman Ciorogariu ar urma să intre în șantier în primăvara anului viitor. Contractul a fost „spart” în mai multe părți, pentru a accesa mai multe surse de finanțare. 
Scris de Cristina Ghilea - Clădirea de pe strada Roman Ciorogariu ar urma să intre în șantier în primăvara anului viitor. Contractul a fost „spart” în mai multe părți, pentru a accesa mai multe surse de finanțare. 

Trimite articolul

X

Clădirea Colegiului Național „Mihai Eminescu”, rămasă în proprietatea Primăriei Oradea după un îndelungat proces în justiție, ar putea intra în reabilitate în primăvara anului viitor. Municipalitatea caută de câțiva ani surse de finanțare pentru lucrare, în condițiile în care prețurile în construcții cresc vertiginos: lucrarea a fost estimată la 64 milioane de lei anul trecut, iar acum, costul a fost actualizat la peste 74 milioane de lei.

[eadvert]

Întruniți în ședință ordinară, consilierii locali și-au dat acordul pentru fragmentarea contractului respectiv, pentru valoarea etapei I a reabilitării, finanțată de Compania Națională de Investiții. „Prin acest proiect se are în vedere reabilitarea, reamenajarea parțială și modernizarea, atât exterioară, cât și interioară a clădirii, cu păstrarea și punerea în valoare a caracterului de monument istoric prin identificarea, reabilitarea și conservarea elementelor valoroase. În anii anteriori, municipalitatea a elaborat documentațiile tehnico- economice la faza DALI, PT, DE și DTAC pentru întreaga clădire, inclusiv sala de sport de pe latura sudică a unității de învățământ. Dată fiind valoarea mare a devizului – peste 64 milioane de lei la sfârșitul anului 2021, Primăria Oradea a continuat eforturile pentru găsirea unor surse de finanțare interne și internaționale în vederea demarării cât mai urgente a lucrărilor. Anterior au fost depuse aplicații la Ministerul Culturii și Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest, proiectul fiind inclus într-o linie de credit a BEI în cursul anului 2021. Valoarea totală a investiției estimată în prețuri la zi (din cauza escaladării costurilor) este de 74 milioane de lei”, transmite Primăria.

Prin CNI

„Din discuțiile pe care le-am avut cu domnul ministru Cseke Attila, pentru a susține aceste lucrări prin Ministerul Dezvoltării și CNI, a reieșit că până la 40 de milioane de lei ar putea fi finanțate direct prin Compania Națională de Investiții, fără a necesita o Hotărâre de Guvern. Am decis să împărțim acest proiect în 2 sau 3 faze. Prima va fi cea în care vom încheia acest parteneriat cu CNI pentru o sumă de 39,9 milioane de lei cu TVA inclus, unde vor intra lucrări de rezistență, compartimentări recente din structură ușoară în unele săli de clasă și la subsol, execuție finisaje interioare, tâmplării, reparații instalații sanitare și rețele de apă canal, instalații electrice, prize și curenți slabi, plus sistemul de alimentare cu energie termică, urmând ca diferența să o atragem prin Programul Operațional Regional și PNRR”, a declarat primarul Florin Birta.

Bani din trei surse

Cele trei surse de finanțare identificate pentru realizarea acestui obiectiv sunt:
– Compania Națională de Investiții SA: Programul național de construcții de interes public sau național, Subprogramul Unități și instituții de învățământ de stat, lucrări aferente etapei I. Intervențiile constau în: lucrări de rezistență (execuție și dotare cu un lift pentru facilitarea accesului persoanelor cu dizabilități în colegiu), desfaceri compartimentări recente din
structură ușoară în unele săli de clasă și la subsol, execuție finisaje interioare și tâmplărie interioară, refacerea totală a instalațiilor sanitare și rețele de apă-canal, instalații electrice, prize și curenți slabi. Valoarea alocării prin CNI este de 39,9 milioane de lei, durata estimată de execuție în etapa I fiind de 18 luni.

– Programul Operațional Regional 2021-2027: se va realiza etapa a II-a de lucrări, pentru creșterea calității infrastructurii de învățământ prin măsuri de eficiență energetică, aplicația urmând a se depune la ADR Nord-Vest o dată cu lansarea liniei de finanțare, preconizată în cursul acestui an. Vor fi cuprinse acele lucrări care sunt eligibile pe măsuri de eficiență energetică, dar compatibile cu specificul de clădire-monument a colegiului: arhitectură – termoizolarea podului, schimbarea tâmplăriilor, fațade exterioare cu materiale agrementate pentru clădiri-monument (fără termosistem), respectiv instalații termice, pompe de cădură, recuperarea apelor pluviale. Valoarea maximă eligibilă prin POR este de 10.000.000 de euro fără TVA.

– PNRR: se va depune o aplicație pe Componenta C15 – Educație, în vederea achiziției dotărilor și echipamentelor specifice: mobilier școlar, table inteligente, echiparea laboratoarelor de informatică, dotarea laboratoarelor și cabinetelor de fizică, chimie și biologie. Linia de finanțare se va deschide în cursul acestui an, valoarea estimată fiind de 1.000.000 de lei.

 

Trimite articolul

X
Taguri:
mihai eminescu ,
oradea ,
reabilitare cladire
0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    powered by Surfing Waves

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Concert caritabil pentru Jasmine, minora rănită grav în accidentul rutier de pe DN1
    Restaurantul Black Wolf de pe Str. Ștefan Octavian Iosif nr. 7 va găzdui joi, 2 aprilie, un eveniment caritabil pentru sprijinirea unei tinere aflate într-o luptă dificilă pentru recuperare.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Profesorul din Curtuișeni, acuzat de viol, a cerut să fie eliberat și pus în arest la domiciliu. Ce a decis instanța
    Andrei Marozsan, profesorul de 47 de ani de la Școala Gimnazială din Curtuișeni, acuzat că ar fi agresat sexual și chiar ar fi violat-o pe o fostă elevă a sa, în vârstă de 14 ani, a cerut Judecătoriei Marghita să fie eliberat din arest, unde se află de 8 luni.

    România

    România, obligată de Bruxelles să plătească 600 de milioane de euro către Pfizer pentru vaccinuri anti-COVID
    Un tribunal din Bruxelles a condamnat miercuri, în primă instanță, Polonia și România să plătească un sold restant pentru vaccinurile anti-COVID comandate de la grupul farmaceutic Pfizer/BioNTech, în valoare de 1,3 miliarde de euro și, respectiv, 600 de milioane de euro, potrivit unui comunicat al instanței, transmite AFP. 2

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă

    Cultură

    VIDEO
    „Semne pe trup”, un nou single semnat de Călin Pop, inclus în compilaţia caritabilă MusInk For Humanity II
    Premiera videoclipului a avut loc miercuri, 1 aprilie, pe platformele de streaming.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Un bihorean urmărit internațional, suspectat de implicare într-o rețea de hoți ce opera în Belgia, s-a predat în Oradea
    Un bărbat de 30 de ani, originar din Vârciorog, a fost arestat provizoriu pentru 15 zile de Curtea de Apel Oradea, după ce pe numele său a fost emis de autoritățile judiciare din Belgia un mandat european de arestare sub acuzația de furt.

    BIHON Sport local

    Atleți orădeni medaliați la Campionatele Naționale U13 și U14
    În perioada 28-29 martie la București s-a desfășurat faza finală a Campionatului Național de atletism în sală pentru copii U13 și U14.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X