BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Anunțuri
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
  • Economic
  • Educație
  • Cultură
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Banii sau casa!? Peste 200 de orădeni somaţi să-şi achite restanţele istorice

Banii sau casa!? Peste 200 de orădeni somaţi să-şi achite restanţele istorice

la 12 August 2019 16:01 Reactualizat la: 12 August 2019 16:08
12 August 2019 16:01 Reactualizat la: 12 August 2019 16:08
Primăria a presat proprietarii orădeni cu restanțe istorice la bugetul local să își plătească datoriile, sub ameninţarea cu executarea silită.
Scris de Demian - Primăria a presat proprietarii orădeni cu restanțe istorice la bugetul local să își plătească datoriile, sub ameninţarea cu executarea silită.

Trimite articolul

X

Peste 200 de adrese finale de plată au ieşit, vara aceasta, din Primărie şi au ajuns la orădenii restanțieri. Campania a durat două luni – iunie și iulie, a fost derulată de Direcția Economică din cadrul Primăriei, respectiv Serviciul de Executare Silită şi a avut ca destinatari 221 de orădeni persoane fizice.

„Menționăm că acești proprietari au restanțe istorice, respectiv restanțe foarte vechi pentru care nu au avut efect alte forme de executare silită. Procedura demarată acum de Primăria Oradea urmărește și echitatea față de ceilalți proprietari din municipiul Oradea, care își achită constant impozitele.

Notificările finale de plată reprezintă ultima somație înaintea vânzării imobilului sechestrat. Persoanele notificate trebuie să achite debitele restante în termenul menționat în notificare pentru a evita demararea procedurii legale de evaluare și valorificare a bunului imobil ipotecat la O.C.P.I. în favoarea Municipiului Oradea”, se arată într-un comunicat al municipalităţii.

Plăţi integrale sau parţiale

Primăria a ataşat la comunicat şi o listă cu cei 221 de restanţieri, cu numele ascunse dar cu adresa la vedere.
Rezultatul campaniei de presiune şi ruşinare este că, dintre proprietarii notificați până în acest moment, 45 au făcut plăți integrale sau parțiale în sumă totală de peste 250 mii lei.

16 proprietari au achitat integral dările, valoarea totală colectată de la ei este de peste 126 mii lei iar 29 de proprietari au achitat o parte din datorie, aceştia cotizând la buget un peste 124 mii lei. Pentru diferenţă, au semnat angajamente de plată.

„Valorificarea bunurilor reprezintă o măsură extremă de executare silită, atunci când celelalte măsuri somații, titluri executorii, popriri ale disponibilităților bănești și sechestrele asupra bunurilor mobile sau imobile nu au condus la stingerea obligațiilor fiscale restante.

Notificările finale de plată au fost transmise prin corespondență și, totodată, au fost afișate la adresa bunului sechestrat propus spre valorificare”, mai transmite Primăria.

2,5 milioane lei

De altfel, Primăria e în plină procedură de achiziţie a serviciilor unui evaluator, spune Eduard Florea, şeful Direcţiei Economice din Primărie.

„Azi a apărut anunţul pentru selectarea evaluatorului. Pentru cei care nu au achitat sau nu au încheiat angajamente de plată vom continua cu procedura de executare silită. Primul pas este evaluarea bunurilor deţinute, anunţarea restanţierului despre valoarea stabilită de evaluator şi apoi scoaterea la licitaţie e bunurilor. Comunicatul pe care l-am trimis acum e un fel de somaţie aparte, suplimentară faţă de calendarul impus de lege”, declară directorul.

Este, de fapt, o tentativă de ruşinare a restanţierilor, în lista transmisă de municipalitate nu se distinge numele restanţierilor dar persoanele pot fi uşor indentificate de vecini sau cunoscuţi după adresă.

Aşa numitele datorii istorice acumulate de orădeni, pe „persoană fizică” totalizează peste 2,5 milioane lei. „De regula au o vechime de cel puţin 3, 4 ani dar sunt şi cazuri în care pesoanele nu au mai dat pe la Fisc şi de 10 ani”, spune Florea.

Conform acestuia, marea masă a celor care au acumulat aceste datorii nu deţin proprietăţi care să poată fi executate, precum casele, terenurile, maşinile sau alte bunuri. Cei cu amenzi neachitate au ponderea cea mai mare în totalul de restanţe.

Pentru cei care nu au bunuri pe numele lor, variantele de recuperare a restanţelor sunt insolvabilitatea sau munca în folosul comunității.

 

 

Trimite articolul

X
Taguri:
executare silită ,
lista restantieri ,
primaria oradea ,
restante buget local

0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    powered by Surfing Waves

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Curtea de Apel Oradea: pedeapsă redusă pentru bărbatul care a incendiat la comandă o casă și o mașină, în Ștei
    Radu Vasile Tolksdorf, bărbatul de 42 de ani, din Oradea, inculpat pentru că, în 2023, a încercat să dea foc unei locuințe din Ștei, iar după câteva luni a provocat un incendiu în care au ars trei mașini și o patiserie din același oraș, a obținut reducerea pedepsei la Curtea de Apel Oradea.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Directorul de la Termoficare Oradea: „În mod normal, nu ar trebui să crească prețul pentru populație în această iarnă”
    Odată cu apropierea sezonului rece, pentru cei aproximativ 70.000 de consumatori din Oradea și Sânmartin racordați la sistemul centralizat de încălzire apar, ca în fiecare an, întrebări legate de prețul energiei termice, furnizarea apei calde și eventualele probleme care ar putea apărea în rețea pe timpul iernii.

    România

    ANRE pune furnizorii de energie la „semafor”: consumatorii vor vedea cine își rezolvă reclamațiile și cine rămâne în roșu
    Furnizorii de energie electrică și gaze naturale vor fi evaluați public de ANRE în funcție de modul în care gestionează reclamațiile clienților.

    BIHON CAO

    Anunț prelungire întrerupere furnizare apă potabilă în zona Ogorului din cauza unor lucrări neprevăzute

    BIHON CAO

    Anunț întrerupere furnizare apă potabilă din cauza lucrărilor la pasajul denivelat pe Centura Oradea

    BIHON CAO

    Anunț întrerupere furnizare apă potabilă în mai multe zone din cauza lucrărilor la pasajul Magheru

    România

    Peste 8,5 milioane de români au bani aici. Activele fondurilor de pensii au explodat la aproape 238 de miliarde de lei
    Banii strânși de români în fondurile de pensii private continuă să crească într-un ritm spectaculos. Activele fondurilor de pensii administrate privat au ajuns la 237,4 miliarde de lei la finalul lunii iunie 2026, cu 39% mai mult decât în urmă cu un an, potrivit celor mai recente date publicate de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF).

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Începe Festifall 2026: concerte, artiști stradali, teatru aerian și show de drone. Vezi programul evenimentelor
    Programul complet Festifall 2026. Evenimentul se va desfășura în perioada 9 - 11 octombrie, în mai multe zone ale orașului.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    ADVERTORIAL
    Comunicat de presă NUTRIPUI SRL
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X