Doi oameni extrem de iubiți care au plecat fulgerător. Domnul doctor după o luptă cu o boală care cel mai adesea e fără leac, deocamdată, iar domn profesor cu totul neașteptat.

[eadvert]

Domnul profesor Dan Aurel Mușet se pensionase doar cu 3 ani înainte, pe 13 iunie 2019. Dar prin domnia sa trăiau toți marii dascăli ai Beiușului, chiar și cei care dorm acum în cimitirul din deal, acolo unde iubitul profesor de fizică a ales să întregească cancelaria marilor valori vulcaniste. De numele distinsul profesor Dan Aurel Mușet se leagă multe momente din evoluția CN Samuil Vulcan Beiuș. Domnia sa avea vaste cunoștințe în diverse domenii, știa să îți insufle dragostea nu doar pentru fizică, ci și pentru șah, sport, jurnalism. Campionii la șah pe care i-a dat Samuil Vulcan învățau primele mutări cu domnia sa pentru ca apoi să devină adevărați rivali pe tabla de șah. Dar nu a fost iubit numai de realiști, umaniștii au amintiri vii precum Andrada Constantinescu-Militaru care își amintește de “toate după-amiezele petrecute în minuscula încăpere de

vizavi de cabinetul de fizică, corectând ziarul școlii, pe primele calculatoare din liceu. Perioada în care m-a învățat să fiu reporter la televiziunea locală, acum de ani. Momentul în care m-a obligat să cânt , că mă auzise fredonând în pauză, și mi-a făcut chiar și un videoclip. Și altele. Am atâtea amintiri frumoase cu omul ăsta! Astea rămân, undeva, acolo. Mulțumesc, domn’ profesor!”. Profesorul Dan Aurel Mușet era omul cu inovația în școală. Așa cum spunea fostul director al CN Samuil Vulcan, profesorul de matematică Aurel Mincic, de numele domnului Mușet se leagă introducerea primelor calculatoare în școală. Exponent al altei generații, Zoltan Kovacs își amintește despre iubitul profesor de fizică ca fiind omul pe care îl găseai mereu în laboratorul de fizică. Care nu era unul oarecare: era amenajat avangardist pentru anii 80, în formă de U, iar pe pereți trona o frescă spațială. Iar la intrare, te întâmpina Einstein.

Așa cum spune Kovacs Zoltan, avangardistul profesorul Dan Mușet, care acum peste 40 de ani preda cu diaproiectorul “a fost acolo ,în 1978 când am ajuns la Samuil, mi-a predat fizica din ’79 până în 1984, am absolvit în ’86, dar , încă 33 de ani a fost de găsit, la cabinetul său de fizică.

După o sumară prezentare de politețe , dom’profesor a făcut întuneric, (m-a fascinat cu tabla glisantă), și ne-a proiectat câteva imagini cu un diaproiector (videoproiectorul nu se inventase, hm…). Imagini aparent, banale. Una o rețin cu exactitate, un deal, întrerupt de un drum scobit în pământ, poate de o viitură, poate de utilaje, se vedeau doar urme în noroi. Imagini statice, „natură moartă”. Și a venit întrebarea (citez din memorie):

<- Ce reprezintă aceste imagini? ….de pe ici de pe colo, din sală: – Reprezintă mișcare. – Ce fel de mișcare? …tăcere. Sar și eu de colo: – Care lasă urme!>

Răspunsul domnului profesor a fost sec, și fără echivoc:

– Zece.

Mă rog, au urmat ceva explicații, motivații,dar efectul a fost de neprețuit. Un zece pentru intuiție probabil, pentru spontaneitate, nu știu. Poate pentru curajul de a spune ceea ce gândești?

Cu mâna pe inimă, este cel mai valoros 10 pe care l-am luat în viața mea. Mă definește (…)revenind, am rămas foarte buni amici cu fizica. Și cu stilul pedagogic al domnului profesor. M-am îndrăgostit de fizica experimentală, de care am avut multă parte. De de cercetare, de a vedea cu ochii noștri ce se petrece dincolo de formule. De a sintetiza cunoștințe, de a face cu materia din trimestru trecut. Hm, multe trucuri de a învăța eficient. Și că fizica, știința în general este frumoasă!

…Eu cu astea rămân , Dom’ Profesor.

A fost un OM mare , de un caracter și verticalitate indiscutabile. O spun cu mâna pe inimă. Iar dacă cineva va discuta despre mentori și formatori din anii de școală, eu voi arăta spre Prof. Dan -Aurel Mușet. Doar atât mai pot să adaug.

Totul este relativ…

Dar acum , fizic e dureros, fizic plângem, fizic e greu să rupi gravitația sufletului…

Adio, odihnă lină, în imponderabilitatea eternității universale!”

Medicul Ștefan Iuhas a plecat după o suferință de doi ani la doar 54 de ani. Discret cu viața sa personală, medicul alina sufletele pacienților, asculta, sfătuia.

Doctorul Petru Dărău de la Spitalul Municipal Nicolae Popovici spune :

“Este de necrezut ca trebuie sa vorbim despre Stefan la trecut. Laconic în gesturi și cuvinte, discret în ceea ce îl privește, generos și eficient in relatiile cu noi, colegii, si mai ales cu pacienții care il venerau de-a dreptul. Fire independenta, care nu suporta constrangeri, nu a făcut diferența între profesie și viața personala. Rămas bun, Ștefane!”

Fost pacient, același Kovacs Zoltan l-a cunoscut pe iubitul medic și din poveștile tatălui său, un reputat radiolog. “Prin profesionalism și profundă omenie, și-a clădit o reputație ce nu se poate vinde și nici cumpăra.

I-am fost și pacient, dar îl știam din poveștile familiei. Tata, radiolog veteran al policlinicii la sfârșitul anilor 90, la o primă întâlnire, l-a supus la un mic . El știa ce diagnostic are, așa că i-a cerut doctorului să-i facă diagnoza cu – stetoscopul. Și o secundă nu a dat greș, avea urechea formată să asculte o inimă obosită, bolnavă, ce se poticnește în bătăile neobosite ce dau viață, într-o viață. Am auzit doar lucruri laudative, de bun profesionist , și știu că nu se vorbea acasă așa, doar de dragul vorbelor.

Medicina nu este doar o „meserie”. Este chintesența de a reda trupului (și sufletului în întregul existențial) vigoarea de altă dată, de a corecta probleme, de a descâlci boli, probleme, dureri, de a alina suferințe , de a „mai da” viață.

Pentru asta îți trebuie multă știință, pricepere, dăruire, empatie. Omenie, înțelegerea mai presus de toate, a pacientului care vine pentru ajutor și speranță de mai bine.

Dacă sufletele se pot vindeca prin credință, trupul este întremat de doctori. Asta a dorit să facă, asta a ținut morțiș să ducă mai departe, contrar tuturor piedicilor…

Am simțit profunzime, am simțit empatia atât de necesară (și atât de absentă în ziua de azi) pentru a comunica între medic și pacient, înspre o potențială însănătoșire. Când nu ești doar „un caz” statistic, când problema ta, e și problema lui. Când „cum sunteți”, nu e doar o banală întrebare de rutină în conversația de cabinet.

A fost un om frumos , în toate felurile. A fost un medic atât de necesar, aici, unde hai să fim sinceri, nu e mare „înghesuială” de medici specialiști. Buni…

A fost… ce greu să spui „a fost”, unui „coleg” de generație, chiar dacă am trecut de miezul vieții…Chiar dacă boală, chiar dacă orice, prea repede!

Prea devreme, prea fără rând, fără rost…

Doar regrete, doar aprecieri, doar vorbe…

Adio, Domnule Doctor, poate sunt îngerii bolnavi și ni te-au dus , sus!

Nu mai am nici cuvinte…”

Dumnezeu să îi aibă în pază! În sufletele miilor de beiușeni ei sunt nemuritori. Drum lin!