BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Anunțuri
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
  • Economic
  • Educație
  • Cultură
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Bihorean judecat în libertate după ce și-a terorizat concubina până s-a sinucis

Bihorean judecat în libertate după ce și-a terorizat concubina până s-a sinucis

la 22 November 2019 15:16 Reactualizat la: 24 November 2019 11:53
7 Comentarii
22 November 2019 15:16 Reactualizat la: 24 November 2019 11:53
Un bihorean, în vârstă de 41 de ani, a fost trimis în judecată în stare de libertate după ce și-a terorizat concubina până când aceasta a decis să-și pună capăt zilelor.
Scris de Oana Farcas - Un bihorean, în vârstă de 41 de ani, a fost trimis în judecată în stare de libertate după ce și-a terorizat concubina până când aceasta a decis să-și pună capăt zilelor.

Trimite articolul

X

Potrivit Mediafax, femeia a fost nevoită, de-a lungul timpului, să suporte bătăile, amenintările și jignirile bărbatului zi de zi, cu toate că era o mamă bună.

A îndurat o vreme bună violențele bihoreanului, doar pentru a putea să rămână alături de cei trei copii ai ei, însă în data de 24 iulie 2017 nu a mai rezistat și s-a sinucis în curtea locuinței lor.

„În data de 24 iulie 2017 organele de poliţie au fost sesizate de către un bărbat în vârstă de 41 de ani, din județul Bihor, cu privire la faptul că în cursul dimineţii a găsit-o spânzurată pe concubina sa, în curtea locuinţei lor. Deşi în aparenţă în cauză era vorba doar de o sinucidere, în urma primelor investigaţii şi a extinderii anchetei au rezultat date că această sinucidere a fost consecinţa actelor inculpatului. Victima, în vârstă de 47 de ani la momentul decesului, originară din județul Vrancea, s-a stabilit în județul Bihor şi după un divorț început o relaţie de concubinaj cu inculpatul cu care s-a mutat împreună. Din relaţia de concubinaj s-au născut 3 copii. Victima a fost în primul rând o bună mamă, preocupată de creşterea şi îngrijirea copiilor ei, apropiată de aceştia şi nevoită să îndure violenţele fizice şi psihice ale inculpatului doar pentru a rămâne cu copiii”, se arată în documentul redat de Mediafax.

Amenințări cu moartea

Situația dintre cei doi s-a înrăutățit cu precădere în primăvara anului 2017 când femeia era amenințată nu doar că nu o să își mai vadă copiii, ci și că va fi omorâtă dacă încearcă să scape de coșmarul reprezentat chiar de bărbatul de lângă ea.

„Dacă în primii ani ai relaţiei, inculpatul era nemulţumit de diferite aspecte mărunte ale convieţuirii, de exemplu, felul în care victima făcea o anumită activitate în gospodărie, ulterior acesta a început să îşi manifeste gelozia, tensiunile acutizându-se din februarie 2017 şi până la decesul victimei. În acest ultim interval, inculpatul a devenit mult mai violent faţă de victimă, atât psihic cât şi psihic, violenţele fiind aproape zilnice şi tot mai intense, în sensul că victima era lovită cu pumnii în stomac, cu picioarele, cu parul şi cu vătraiul, suferind inclusiv fracturi costale sau de braţe, care au impus mai multe internări în spital”, au mai arătat procurorii.

Oamenii legii au mai subliniat faptul că toate acestea au împins-o pe femeie „să nu mai găsească o altă modalitate de a scăpa din această teroare fizică şi psihică decât prin sinucidere în data de 24 iulie 2017”.

Bătută până s-a spânzurat

„În dimineaţa de 24 iulie 2017, după plecarea bărbatului, în timp ce copiii dormeau în locuinţă, femeia a ieşit în curte, a luat o sfoară şi a legat-o de scara care duce în podul casei, după care s-a spânzurat. După investigaţiile iniţiale, avându-se în vedere constatările de la autopsie cu privire la multiplele leziuni traumatice suferite de victimă anterior decesului, au fost efectuate cercetări pentru lămurirea împrejurările şi cauzelor care au determinat sinuciderea prin spânzurare a victimei, rezultând, astfel, multiple şi certe date şi informaţii care conturează o stare de fapt din care rezultă fără echivoc că inculpatul a comis infracţiunile pentru care este acuzat.(…)Deşi bătăile erau violente, victima nu a avut curajul să îl reclame pe inculpat poliţiştilor din comună, fiindu-i frică de ameninţările acestuia cu moartea şi fiind convinsă că nu are nimic de făcut dacă vrea să le asigure copiilor o locuinţă, chiar şi în acele condiţii grele.(…) În condiţiile în care cel puţin ultimele luni de viaţă ale victimei au fost sub imperiul terorii fizice şi psihice, victima afirmând de mai multe ori că se va sinucide pentru a scăpa astfel de tratamentul violent la care era supusă de inculpat, fără însă ca acesta să înceteze acţiunile sale de teroare fizică şi psihică, rezultă că sinuciderea victimei este consecinţa indiscutabilă a acţiunilor conştiente ale inculpatului, care a manifestat indiferenţă la posibilitatea sinuciderii concubinei sale, deşi ştia că aceasta ar putea să comită acest gest. În cauză se dispune trimiterea în judecată în stare de libertate, la Tribunalul Bihor, a inculpatului pentru săvârşirea infracţiunilor de determinarea sau înlesnirea sinuciderii și violenţă în familie”, se mai precizează în rechizitoriu.

În prezent, cei trei copii se află în plasament la două familii, iar Protecția Copiilor Oradea îi monitorizează frecvent.

Circa 100 de cazuri de violență domestică

Potrivit Digi24, în cursul anului 2018, au fost înregistrate peste 35.600 de cazuri de violență domestică pe zi, un număr extrem de ridicat ținând cont că specialiștii susțin că „mai puțin de una din trei victime se adresează autorităților”.

Trimite articolul

X
Taguri:
curtea de apel ,
femeie terorizata ,
oradea ,
sinucidere ,
violenta domestica
7 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  1. alioto says:
    November 22, 2019 at 3:50 pm

    “au fost înregistrate peste 35.600 de cazuri de violență”
    si cate victime au fost salvate si puse la adapost ? cate victime au primit ajutor real, imediat ?

    Reply
  2. Beni says:
    November 22, 2019 at 6:10 pm

    Hai sa fim serioși… cica i-a fost frica sa nu o omoare da culmea, s-o spânzurat… in România sunt mii chiar zeci de mii de cazuri in care soțul beat își snopește soția in bătaie, apoi soția se plange și poliția sta degeaba… cel mult o Interdicție sa nu se mai apropie de soție. Aici sigur a fost altceva încât poliția sa își facă treaba in halul asta, as putea spune chiar cu exces de zel… eu totuși cred ca femeia are pe cineva in spate care are vreo doua trei relații și așa s-au hotărât toți sa îl înfunde pe concubinul care probabil era un om violent și merita sa fie înfundat… dar totuși… sa faci pușcărie ca cineva s-ar fi sinucis din cauza ta când tu nici măcar nu erai in preajma… asta e SF…

    Reply
  3. anonimus says:
    November 23, 2019 at 10:40 am

    romania o parodie de tara unde nimic nu functioneaza normal si nimeni nu protejaza cetatenii !!!

    Reply
  4. Împletirea opiniei says:
    November 23, 2019 at 3:26 pm

    Sã se creeze un sistem mai sigur cu poliţişti dintr-o comunã care sã poatã înregistra plângeri din altã comunã. Plasa. Împletirea. Conlucrarea informaticã. Spargerea tãcerii. Creşterea încrederii. Creşterea eficienţei. Opinia şi mai publicã.

    Reply
  5. adwafdsf says:
    November 24, 2019 at 12:25 am

    Nu te pune nimeni sa stai cu cineva

    Reply
  6. powered by Surfing Waves

    Cultură

    „Regal muzical fără frontiere”, spectacol susţinut de naista Oana Lianu în cadrul programului estival Tipografia de idei
    Programul serii propune o întâlnire între marile melodii ale lumii și sensibilitatea muzicală românească.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Bihor: Record la autorizații, declin la producția de semințe. Radiografia unui sector aflat în schimbare
    Mai multe controale, mai multe autorizații și venituri în creștere, dar mai puține semințe produse și certificate decât în urmă cu un deceniu – aceasta este principala concluzie a raportului de activitate prezentat de ITCSMS Bihor.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Cu permisul anulat, o orădeancă de 22 de ani a condus o mașină cu numere false și a tamponat un vehicul, pe contrasens
    La 22 de ani, o orădeancă și-a trecut în „palmares” mai multe infracțiuni rutiere, o condamnare penală și, cel mai recent, o vizită de 24 de ore în Arestul Poliției Bihor.

    BIHON CAO

    Întrerupere alimentare cu apă în Hidișelu de Sus, Drăgești, Ceica și Lăzăreni

    BIHON CAO

    Întrerupere alimentare cu apă - Zona Ogorului + comunele Sânmartin/Hidișelu de Sus/Drăgești/Ceica/Lăzăreni

    BIHON CAO

    Întreruperi și scăderi de presiune ale apei potabile din cauza lucrărilor la pasajul de pe Centura Oradea

    FC Bihor

    Problemă rezolvată! FC Bihor a încheiat un parteneriat pentru fotbal feminin cu un club din alt județ
    FC Bihor nu a primit licență pentru Liga 1 din cauza faptului că nu a avut echipă de fete la categoria U15. În aceste condiții echipa clasată pe locul 4 nu a putut disputa barajul de promovare cu Farul Constanța.

    FC Bihor

    Ioan Hora: „Deocamdată când intru pe poarta clubului, o iau în stânga către vestiare”
    Atacantul Ioan Hora va împlini 38 de ani în 21 august și va mai continua pe „dreptunghiul verde” cel puțin încă un sezon. În paralel el frecventează și cursul de director sportiv organizat de FRF și ar urma să ocupe această funcție în organigrama FC Bihor.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Seceta lovește agricultura bihoreană: peste 5.000 de fermieri au raportat pagube
    Datele DAJ Bihor relevă atât provocările majore cu care s-a confruntat agricultura județului, cât și evoluții semnificative în sectorul vegetal și zootehnic.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X