BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Anunțuri
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
  • Economic
  • Educație
  • Cultură
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Bihoreanul Dan Daniel creează sculptură monumentală la Ploieşti

Bihoreanul Dan Daniel creează sculptură monumentală la Ploieşti

De Camelia Bușu
la 28 October 2021 15:44 Reactualizat la: 28 October 2021 19:56

Bihoreanul Dan Daniel creează sculptură monumentală la Ploieşti

28 October 2021 15:44 Reactualizat la: 28 October 2021 19:56
Sculptorul bihorean este unul dintre cei trei artişti selecţionaţi în Tabăra Naţională de Sculptură Monumentală Contemporană – Ploieşti 2021.
Scris de Camelia Bușu - Sculptorul bihorean este unul dintre cei trei artişti selecţionaţi în Tabăra Naţională de Sculptură Monumentală Contemporană – Ploieşti 2021.

Trimite articolul

X

Sculptorul bihorean Dan Daniel a fost selecţionat, alături de sculptorii Vlad Dumitriu şi Valentin Vârtosu, să participe la Tabăra Naţională de Sculptură Monumentală Contemporană – Ploieşti 2021.

În 2018, Dan Daniel a participat, alături de alţi şase sculptori români, la Tabăra Naţională de Sculptură Monumentală „România 100”, desfăşurată cu ocazia Centenarului Marii Uniri. Atunci a realizat lucrarea intitulată „Panta Rhei” (Totul curge), creată dintr-un bloc de marmură de şase tone. Toate cele şapte lucrări create atunci de artişti au rămas în Parcul Municipal Vest din Ploieşti.

Anul acesta, tabăra organizată de Casa de Cultură „I.L.Caragiale” a Municipiului Ploiești şi Primăria Municipiului Ploieşti se defăşoară în perioada 25 octombrie -20 noiembrie. Festivitatea de deschidere a avut loc luni, în Foaierul Teatrului „Toma Caragiu” Ploiești. Motto-ul Taberei Naţionale de Sculptură Monumentală Contemporană este „Nu există patriotism fără patrimoniu”.

Artiştii vor realiza sculpturile din andezit Pietroasa, care este folosit cu precadere în elementele de amenajări exterioare, datorită rezistenţei ridicate la uzură şi la decolorare. Fiecare artist are la dispoziţie maxim trei metri cubi de andezit. Sculptorii şi-au început proiectele de marţi, 26 octombrie, sculpturile monumentale trebuind să fie gata pe 19 noiembrie. Acestea, la încheirea taberei, vor fi amplasate în Parcul Municipal Vest din Ploieşti şi vor fi donate municipalităţii.

În timpul desfăşurării taberei, şase tineri câştigători ai concursului de fotografie „În lumina Ploieştiului” vor realiza câte un film de scurt-metraj care să surprindă momente din Tabăra Naţională de Sculptură Monumentală Contemporană. Filmele realizate vor fi analizate de un profesionist în domeniu, fotograful profesionist Sorin Petculescu. Cel mai bun film va fi premiat şi va fi folosit ca material de prezentare şi promovare a taberei.

Cei trei sculptori au adus cu ei şi materiale vizuale ale lucrărilor lor pentru Casa de Cultură „I.L.Caragiale” a Municipiului Ploiești, pentru a împărtăşi publicului activitatea lor prin proiecţii şi prelegeri, în cadrul unei expoziţii. „Oamenii şi-au dat seama că avem nevoie de artă şi de cultură. O ţară fără cultură e o ţară fără identitate”, spune Dan Daniel, ca o completare la motto-ul taberei: „Nu există patriotism fără patrimoniu”.

Cei trei artişti

Vlad Dumitriu s-a născut în 1982 la Câmpina. A absolvit în 2005 Universitatea Naţională de Arte, secţia Sculptură, la București, unde a obţinut şi Masterul în Sculptură. Are la activ numeroase expoziţii personale şi de grup, atât în ţară cât şi în străinătate. În 2006 a primit Premiul pentru încurajarea tinerei creaţii la Salonul Naţional de Artă organizat de Muzeul Naţional de Artă Contemporană din Bucureşti. În 2007 a primit premiul al II-lea la concursul de sculptură organizat de primăria oraşului Grasse din Franţa.

Valentin Vîrtosu s-a născut în 1962, în satul Slobozia-Cremene, Soroca, în Republica Moldova. A studiat la Colegiul de Construcții din Chișinău (1977-1981). A debutat în 1990 cu portretul sculptural „Mihail Ivanovici”. Din anul 2000 Valentin Vîrtosu este Membru Uniunii Artistilor Plastici, Membru al Asociației Internaționale a Artiștilor Plastici (AIAP) şi participă la majoritatea expozițiilor organizate de UAP și Ministerul Culturii.Valentin Vîrtosu este autorul unor cruci memoriale în memoria victimelor regimului sovietic şi a mai multor placi comemorative instalate în diferite locuri publice. Este laureat al unor premii la expoziţii-concurs naţionale şi internaţionale.

Dan Daniel s-a născut în 1986, în Beiuş şi a copilărit la bunici, în Roşia. După ce a absolvit Liceul „Ioan Ciordaş” din Beiuş a intrat la Facultatea de Arte şi Design din Timişoara, clasa prof. univ. dr. Dumitru Şerban. A rămas în Timişoara nouă ani pentru a-şi definitiva studiile de licenţă, master şi doctorat. În ultimul an de doctorat s-a mutat la Beiuş pentru a se putea pregăti mai bine pentru tema de doctorat: sculptura în marmură. Şi-a încheiat doctoratul în 2017. Prima sa expoziţie personală, „micro-MACRO Cosmos”, a avut vernisajul la Timişoara, la Casa Artelor, temă continuată cu o altă expoziţie personală, de această dată la Beiuş. De atunci are la activ mai multe expoziţii personale şi de grup.

În 2009 a primit Premiul Special Victor Gaga la GaleriaTriade, Timişora, în 2010 a primit Premiul de Excelenţă la Hodora, Iaşi, în 2011 o Menţiune Specială la Bienala de Artă Contemporană Meeting Point 3 de la Arad şi în 2015 a primit Diploma de onoare pentru excelenţă în domeniul artei vizuale la Bienala Internaţională Contemporană Meeting Point 5 de la Arad.

Sculptorul Dan Daniel s-a stabilit la Roşia pentru că viaţa lui înseamnă artă, înseamnă sculptură, şi acolo şi-a găsit liniştea şi inspiraţia, reunindu-se cu natura, întorcându-se la relaţia ancestrală cu piatra, cu pământul, cu apa, cu copacii.

[eadvert]

Dan Daniel FOTO: Maxim Dumitraş

 

Trimite articolul

X
Taguri:
Dan Daniel ,
sculptor

0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    powered by Surfing Waves

    Bihon CSM Oradea

    Fără probleme! „Leii roșii” au obținut a doua victorie consecutivă cu 92 de puncte marcate
    Perioadă bună traversată de „lei roșii”, care și-au adjudecat a doua victorie în această săptămână.

    BIHON Sport local

    Înfrângere la scor suferită de Transilvania Sport Academy. Un francez a marcat de patru ori în poarta bihorenilor
    După două etape în care a fost ajutată să piardă și din cauza greșelilor de arbitraj, Transilvania Sport Academy a suferit un nou eșec în campionat.

    BIHON Sport local

    Abonați la X! Al patrulea rezultat de egalitate pentru CS Bihorul Beiuș
    Bihorul Beiuș a remizat sâmbătă cu o echipă care are pretenții la play-off, dar care nu mai câștigase de 3 etape în Liga 3, Seria 8.

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă: Începe contractarea serviciilor de alimentare cu apă în Apateu

    BIHON CAO

    Compania de Apă Oradea introduce livrarea apei cu cisterna în tot județul Bihor

    BIHON CAO

    Compania de apă continuă spălarea magistralelor: șapte localități din Bihor, afectate de întreruperi

    BIHON Sport local

    Crișul Sântandrei se menține pe podium după a șasea victorie stagională în Seria 8
    Crișul nu a avut meci ușor cu tinerii de la Viitorul Cluj, dar a reușit să mai adauge 3 puncte la zestrea de până acum.

    BIHON Sport local

    GALERIE FOTO
    Lotus Băile Felix a pierdut la scor un meci în care a avut dublă inferioritate numerică
    Zi nefastă pentru Lotus Băile Felix din toate punctele de vedere. La finalul încălzirii de dinainte de meci, Raul Tămaș, jucătorul ofensiv cu evoluții constant bune în acest campionat, s-a accidentat și a fost înlocuit în formula de start cu Tiberiu Serediuc.

    România

    Majorările salariilor bugetarilor, în așteptare. Ce spune ministrul Muncii despre noua lege a salarizării
    Adoptarea noii legi a salarizării unitare depinde de situația bugetară a României și de măsurile necesare pentru ținerea deficitului sub control.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X