În această fază evoluează cele 37 de echipe calificate din primul tur, plus alte cinci formaţii din Liga 3. Cele 42 de echipe au fost împerecheate două câte două, rezultând 21 de meciuri eliminatorii. CF Bihorul Beiuş va întâlni CS Ineu, partida urmând să aibă loc miercuri, 29 iulie, pe Stadionul „Francisc Matei” din Beiuş.
Bihorul Beiuş o va întâlni pe CS Ineu în cupă
FR Fotbal a stabilit, prin tragere la sorţi, programul din turul secund al Cupei României.
Trimite articolul
X
powered by
Surfing Waves
Economic
Bihorul a început campania de plăți în avans pentru anul 2026 cu peste 15.000 de dosare autorizate. La nivel național, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a autorizat, în primele ore ale campaniei, peste 103.000 de fermieri, pentru o sumă totală de peste 124 de milioane de euro.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Mai multe străzi din Oradea sunt în continuare afectate de probleme la furnizarea încălzirii, la o zi după pornirea sistemului centralizat. Termoficare Oradea anunță termene diferite pentru remedierea situațiilor, de la 16 octombrie până la 23 octombrie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Facultatea de Medicină și Farmacie a Universității din Oradea a primit un cadou important la aniversarea a 35 de ani de existență: fostul Spital CFR va purta oficial numele de Spitalul Universitar Oradea. Rectorul Constantin Bungău a anunțat că ordinul ministerial care consfințește schimbarea a fost semnat joi, 15 octombrie.
România
Producerea, distribuirea și accesarea materialelor care prezintă abuzuri sexuale asupra copiilor vor fi sancționate potrivit unor prevederi noi din Codul penal. Legea introduce explicit și imaginile generate cu ajutorul inteligenței artificiale, pedepsește solicitarea de fotografii sau videoclipuri sexuale de la minori și stabilește obligații pentru persoanele care află despre anumite astfel de infracțiuni.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Două decizii au fost luate, vineri, de instanțele din Oradea în dosare care vizează măsurile preventive luate față de doi polițiști de frontieră din Bihor și Satu Mare, acuzați de comiterea unor infracțiuni de corupție.
Bihon CSM Oradea
Echipa orădeană a suferit o înfrângere oarecum neașteptată în partida cu Lokomotiv Plovdiv, din FIBA Europe Cup, scor 69-79.
Citiți principiile noastre de moderare aici!