Era trecut de ora 12 noaptea când ciocăniturile timide în ușă ne-au trezit pe toți. Mama și-a pus papucii și a aprins lumina pe hol. Prin vizor se vedea vecina de la etajul doi, îmbrăcată într-un capot alb cu flori vișinii, strângându-și băiețelul de mână. În spatele ei, două fete blonde, cu privirea în pământ.

Fuseseră date afară din casă. Din nou. Soțul venise băut și le alungase „din casa lui”. Nu era prima dată. Dar era prima dată când băteau la ușa noastră. Au stat la noi aproximativ o oră. Apoi s-au întors tiptil în apartamentul lor. Noi am rămas cu ușa întredeschisă, ascultând dacă liniștea se păstrează sau dacă izbucnește din nou furtuna. În seara aceea au avut noroc: el adormise.

Însă privirea fetelor, sfiala, rușinea și umilința au rămas. Ani mai târziu, una dintre ele avea să-mi fie colegă de școală. N-am vorbit niciodată despre noaptea aceea. Ca multe alte episoade asemănătoare, povestea a fost împinsă spre tăcere. Astăzi, tăcerea nu mai este singura reacție posibilă.

Potrivit bilanțului pe anul 2025 al Inspectoratului de Poliție al Județului Bihor, 66 de persoane au fost monitorizate în baza ordinelor de protecție emise conform Legii 217/2003 privind prevenirea și combaterea violenței domestice. În 22 de cazuri au fost dispuse măsuri preventive, inclusiv rețineri pentru 24 de ore. Au existat situații în care agresorii au fost evacuați din locuință, obligați să păstreze distanța sau să poarte dispozitive electronice de supraveghere. Cifrele arată intervenție. Amintirile arată însă cât de lung rămâne drumul ieșirii din violență.

Unde începe protecția și cât de repede ajunge la victimă

Dincolo de emoție, există un mecanism instituțional. În cele mai multe cazuri, totul începe cu un apel la 112. Dacă polițistul constată un risc iminent, poate emite un ordin de protecție provizoriu, valabil cinci zile. Agresorul poate fi evacuat din locuință, chiar dacă este proprietar, și i se poate interzice apropierea sau contactul.

Pentru protecție pe termen mai lung, victima poate solicita instanței un ordin de protecție de până la 12 luni. Cererea este scutită de taxă. În paralel, se activează intervenția socială: evaluarea riscului, informarea victimei, orientarea către adăpost, sprijin juridic sau psihologic. În paralel, există și mecanisme de sprijin financiar. Legea permite acordarea unei compensații financiare de la stat pentru victimele unor infracțiuni grave. Pot fi acoperite cheltuieli medicale, pierderi de venit, prejudicii materiale dovedite.

În situații urgente, poate fi acordat un avans sub formă de voucher pentru hrană, cazare, transport sau medicamente, în limita prevăzută de lege. Există, de asemenea, sprijin pentru chirie prin autoritățile locale, Venitul Minim de Incluziune pentru persoanele cu venituri reduse, subvenție pentru angajatorii care încadrează victime ale violenței domestice și programe distincte pentru mame cu nou-născuți.

O victimă nu rămâne „pentru că îi este bine”, ci pentru că îi este teamă de necunoscut

Legea oferă cadrul. Diferența reală o fac rapiditatea intervenției, coordonarea instituțiilor și mai ales, accesul victimei la informație corectă. În acest ecosistem funcționează și Fundația Lampas, care oferă informare, orientare și sprijin pentru accesarea serviciilor existente. Femeile ajung aici prin recomandarea poliției, prin colaborarea cu DGASPC, prin biserică, prin comunitate.

Profilul lor este extrem de divers: între 18 și 70 de ani, din mediul urban sau rural, cu sau fără copii, cu studii medii, superioare sau limitate. În primele 24-48 de ore, accentul este pus pe siguranță: evaluarea riscului, informarea privind ordinul de protecție, clarificarea pașilor legali, facilitarea legăturii cu instituțiile competente, orientarea către adăposturi acreditate. Ulterior, pot urma consiliere psihologică, sprijin juridic, orientare profesională și un plan individualizat de siguranță.

Unul dintre cazurile care dau speranță, povestit de reprezentanții Fundației Lampas, este al unei femei care a trăit peste 30 de ani într-o relație marcată de abuzuri repetate. Decizia de a pleca nu a fost un moment singular, ci un proces lung, marcat de frică și dependență emoțională.

Cu sprijin specializat, ea a divorțat. A urmat cursuri de calificare, și-a găsit un loc de muncă, și-a recâștigat autonomia financiară.

„Astăzi este independentă și stabilă emoțional. Ieșirea din violență nu este un gest impulsiv, ci un drum”, spun reprezentanții fundației, care adaugă: „Plecarea dintr-o relație abuzivă este un proces complex, nu o decizie simplă sau impulsivă. De multe ori, în spatele unei astfel de hotărâri există ani de abuz, teamă, dependență emoțională sau financiară și încercări repetate de a salva relația. O victimă nu rămâne «pentru că îi este bine», ci pentru că adesea, alternativele par mai nesigure decât situația cunoscută. Frica de represalii, grija pentru copii, lipsa resurselor sau presiunea socială pot întârzia plecarea. Este important ca publicul să înțeleagă că nimeni nu alege conștient să trăiască în violență. Sprijinul comunității, informarea corectă și empatia pot face diferența între izolare și curajul de a cere ajutor”.

Iar aici se fac pași importanți. În octombrie anul trecut, la Oradea a avut loc primul marș dedicat siguranței femeilor, un semn că subiectul începe să fie discutat public. La nivel parlamentar, a fost depusă în această lună o propunere de modificare a Codului muncii, prin care victimele violenței domestice ar putea beneficia de zece zile libere plătite pentru a-și rezolva problemele juridice și administrative. Conștientizarea problemei nu înseamnă însă automat ieșirea din violență.

Cele mai multe rămân cu agresorul

Pe teren, realitatea este mai complicată.

„Poliția ne semnalează aceste cazuri, iar noi mergem pe teren să facem verificarea. Să discutăm, să vedem ce s-a întâmplat acolo, să le explicăm ce servicii le putem pune la dispoziție”, a declarat Anca Grama, directoarea Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului Oradea.

„Noi nu putem intra în locuințele indicate decât dacă suntem lăsați. Discutăm cu vecinii, cu polițistul de caz. Femeile care sunt agresate pot să ceară poliției un ordin de protecție. Noi nu suntem organ de ordine publică, nu putem să luăm măsuri, discutăm doar de consiliere psihologică, dacă vrea să plece de acasă, ce variante are”, a explicat aceasta.

Direcția poate oferi consiliere, poate sprijini depunerea unui dosar pentru locuință socială, poate orienta către centrul maternal pentru mame și copii, poate pune la dispoziție, în cazuri de urgență, câteva camere pentru situații provizorii. În cazurile grave, când se emite ordin de protecție, agresorul poate fi evacuat, inclusiv cu monitorizare electronică. Există și situații în care agresorii ajung temporar la Adăpostul de Noapte, dacă nu au rude sau altă alternativă.

„Sunt situații provizorii, câteva zile. Cei mai mulți acceptă consiliere”, a spus Anca Grama, menționând un caz recent, în care bărbatul „avea mustrări de conștiință. A fost o izbucnire, violența a existat, dar nu a persistat”. Concluzia rămâne dureroasă: „Din păcate, cele mai multe mame care se confruntă cu aceste situații rămân acolo, cu agresorul”, spune Anca Grama.

Motivele sunt multiple: dependență emoțională, lipsa resurselor financiare, teama de represalii, grija pentru copii, rușinea sau presiunea comunității.

Violența domestică nu este un conflict privat și nici o simplă „neînțelegere de familie”. Este o problemă de sănătate publică, cu efecte pe termen lung asupra femeilor și copiilor. Un vecin care sună la 112, un angajator care oferă o șansă, o instituție care intervine rapid, o fundație care informează, toate pot schimba traiectoria unei vieți.